Un baiat de 17 ani din Ploiesti construieste un OZN

Ionut M. este un baiat mult mai rasarit decat cei de seama lui. Ba chiar din contra. La cei 17 ani si jumatate s-ar putea spune ca arata de 14. Poate ca viata sa de familie, deloc usoara si-a lasat amprenta asupra copilului. Traieste impreuna cu mama sa si alti 3 frati intr-un apartament de 2 camere din Ploiesti, aproape de gara. Daca pe unii ii deranjeaza mereu zgomotul trenurilor, lui Ionut chiar ii place. Spune ca gara este locul de unde oamenii pleaca care incotro.

“ Mi-ar fi placut sa pot calatori. Sa merg nu neaparat prin tari straine, dar sa vad macar tara asta. Numai ca noi abia ne descurcam cu banii. Asa ca citesc orice carte de drumetii si ma uit la toate documentarele, de pe toate posturile. Iar cand aud trenurile, imi inchipui ca sunt si eu intr-unul dintre ele. inchid ochii si restul e simplu.”

Cei care stau de vorba cu micutul ploiestean sunt uimiti de complexitatea limbajului pe care-l foloseste si de multimea cunostintelor din toate domeniile. Cine si-ar putea inchipui ca un interlocutor atit de placut si atit de volubil nu si-a terminat nici macar liceul? Si asta nu din cauza capacitatii de invatare, ci din cauza starii materiale precare a familiei.

La 14 ani Ionut termina scoala generala peste 9 si intra la un liceu din Bucuresti, cu profil real. Peste un an si jumatate, tatal sau murea intr-un groaznic accident de circulatie. Cum mama sa era casnica, micutul s-a trezit cap de familie la o virsta la care alti baieti bat mingea sau mai trag fetele de cozi, incercand sa le atraga atentia. Nu s-a putut angaja cu carte de munca, vazindu-se obligat sa lucreze pe unde apuca, pe niste sume care uneori erau mai mult decit derizorii. Apoi, la aproape un an de la accidentul tatalui sau, baiatul s-a schimbat brusc. Nimeni nu stie din ce cauza. A inceput sa spuna ca el trebuie sa construiasca o nava.

La inceput toti au ris, mai ales fratii sai. Dar cand spusele au fost puse pe hirtie si s-au concretizat in planuri reale, zimbetul s-a topit si i-a luat loc ingrijorarea, apoi rautatile. Mama sa isi aduce aminte:

“Intr-o dimineata a venit la mine sa ma intrebe daca el a fost adoptat si daca da, cine sunt parintii lui. M-am temut ca o luase razna, dar el sustinea sus si tare ca avusese un vis straniu in care un barbat inalt, imbracat in portocaliu ii spusese ca locul lui nu e acolo, pe Pamant si ca trebuie sa-si construiasca o nava si sa plece.”

Toata lumea a crezut ca pustiul este la un pas de sinucidere. Au fost cu el la medici, la psiholog, dar toata lumea spunea acelasi lucru: din punct de vedere fizic si psihic, Ionut era clinic sanatos. Atunci l-au lasat in pace, gandind ca totul i se trage de la virsta si ca vrea sa fie bagat in seama de toata lumea. Si totusi...

In camera in care doarme, baiatul are un dulapior micut pe care il tine mereu incuiat. Nimeni din familie nu are voie sa umble acolo. Continutul dulapiorului este fascinant. Jurnale, schite, harti astronomice. L-am rugat pe Ionut sa ne vorbeasca despre nava lui si cum i-a venit ideea.

“Ideea nu-mi apartine. De altfel, eu nu ma pricep prea mult la astfel de lucrari si nici nu am pregatire de specialitate. Pur si simplu, intr-o seara mi-a aparut in vis un barbat imbracat in portocaliu care mi-a spus ca datoria mea este sa construiesc o nava si sa ma duc acasa. Nu intelegeam ce vrea sa spuna. Atunci m-a luat de mina si m-a dus undeva, departe, pe o planeta din Lebada. Acolo am vazut o lume pe care nici nu mi-o imaginasem vreodata si nici nu as putea sa o descriu prin cuvinte. Limbajul nostru, al oamenilor, este extrem de limitat pentru a putea povesti ce-am vazut acolo. Mi-a explicat ca eu sunt din acel loc si ca trebuie sa ma intorc acasa.“

Necunoscutul s-a prezentat cu numele de Haral si i-a spus ca-l va indruma mai departe. Au urmat nopti in care Ionut nu mai reusea sa desprinda visul de realitate. Necunoscutul ii povestea mereu cite ceva despre lumea din care vine si despre alte lumi stelare. Cand baiatul i-a spus ca el nu se pricepe la mecanica, a ris si a spus citeva cuvinte intr-un limbaj ciudat. I-a replicat ca stie totul si ca trebuie doar sa-si aduca aminte, iar pentru a-i aminti e el acolo.

Hartile astronomice din dulap nu au fost cumparate si nici imprumutate de la cunoscuti. Toate au fost cartografiate dupa cum ii spunea Haral, necunoscutul din vis. Daca uneori, pe durata zilei, gresea, noaptea i se atragea atentia unde era gresala si cum trebuia indreptata. Mai bine de 6 luni, aproape seara de seara, a durat pregatirea micului ploiestean pentru a-si insusi limbajul necesar comunicarii. in fiecare dimineata isi nota pe un caiet visul, mai ales amanuntele pe care le considera el importante. Dupa 6 luni, a inceput munca pentru construirea propriu zisa a navei.

“ Am schitat tot felul de planuri, pornind pe sistemul de la mare catre mic. Am facut mai intii nava in plan general, apoi au inceput detaliile. Fiecare compartiment in parte si fiecare aparat ce urmeaza sa-l achizitionez sau sa-l fac”.

Pana la ora actuala constructia e pusa pe hirtie si pe suport magnetic in proportie de 40%. Ionut estimeaza inca 2 ani doar pentru planuri, munca propriu-zisa incepind ulterior.

“L-am intrebat intr-o noapte pe Haral de ce nu construim fiecare bucatica in parte, de ce facem doar planuri. Mi-a spus ca deocamdata eu nu pot face mare lucru si ca mai trebuie sa treaca un numar bun de ani Pana sa incep construirea propriu zisa a navei. Pentru ca unele materiale nu sunt descoperite inca iar altele sunt extrem de rare si de scumpe“.

Intrebat daca stie cum va zbura nava sa, I. M. Spune ca motorul va fi ceva nou, bazat pe energia inmagazinata in cristale. Comanda va fi mentala, impulsul nervos fiind transformat intr-un cimp energetic care va activa cristalele.

“Problema cea mai mare este mentinerea permanenta a acestui cimp care va fi activ si va functiona in functie de comenzile mentale. Iar daca la un moment dat gandul va fi perturbat si in loc de traseu se va indrepta spre o anumita persoana, exista riscul aparitiei unor disfunctionalitati de traiectorie, putandu-se ajunge la o alta destinatie. Chiar si asa, eroarea se poate rectifica, dar pentru asta se va consuma impuls nervos mai mult decit cel planificat”.

Pentru a evita astfel de distonante, Ionut s-a apucat sa faca niste cursuri de yoga si de qi-gong. Sune ca asta i-a recomandat necunoscutul din vis, pentru a-si putea controla permanent gandurile si circuitul energetic. La ora actuala Ionut poate face flotari doar in degetele mici ale miinii. Spune ca asta nu are nici o legatura cu forta fizica, forta bruta, si ca e un secret pe care l-a invatat de la maestrul lui din vis.

Vorbind despre materialul din care va fi facuta nava, baiatul spune ca va fi un amestec de titaniu cu orgagen, in proportii de 60% si 40%. Dar cand i-am cerut amanunte despre al doilea material, a zambit enigmatic si a spus doar ca e un aliaj din 2 metale si un semi-metal care confera proprietati de degravifiere si este foarte rezistent la impactul cu alte corpuri dure, de care e plin universul si care nu pot fi evitate la viteze foarte mari. Mai mult, aliajul respectiv permite atingerea unei viteze de 1,6 ori mai mare decit cea a luminii, fara ca asta sa afecteze in vreun fel structura navei sau sanatatea navigatorului.

Nimeni nu-l poate convinge pe Ionut ca visul sau nu este real. Spune ca tot ceea ce a invatat a invitat in vis, cu Haral si ca, indiferent cine este acel necunoscut, un lucru e cert, are niste informatii valoroase care pot fi puse in practica. “Uneori mama spune ca sunt posedat si ca cel din vis este Diavolul care vrea sa ma ia de linga ea. A chemat tot felul de preoti, a dat acatiste la biserici, dar noaptea, in vis, eu si Haral rideam de stradaniile ei. Ba mai mult, ca sa-mi dovedeasca ca nu e stapan al intunericului, Haral mi-a aratat ca la git poarta o cruce, fara Hristos pe ea. Spunea ca Hristos a fost doar pentru noi Mintuitor, dar acolo, in lumea din care el vine, locuitorii percep altfel identitatea lui Iisus, pe o alta treapta de evolutie si la un alt nivel“.

Inainte de plecare l-am intrebat pe Ionut daca uneori nu regreta ca nu e si el un copil ca toti ceilalti, daca nu-i pare rau ca nu se joaca, ca nu se plimba. A raspuns ca toate astea sunt pierderi de vreme si ca intr-o viata de om, care si asa este foarte scurta, numai cei saraci cu duhul isi permit sa piarda vremea cu lucruri inutile.

L-am lasat pe micutul ploiestean cu schitele lui, cu visele lui. Dar nu m-am putut impiedica sa nu ma gandesc la faptul ca, intr-o lume nesigura ca cea in care traim la ora actuala, exista, totusi, oameni care mai pot visa. Ba mai mult, exista oameni care au curajul sa mearga in intimPanarea viselor lor, fara sa stie daca drumul pe care au pornit este cel bun. Asa au fost romanii dintotdeauna, visatori. Sau poate ca suntem doar un vis intr-un alt vis, iar noi credem ca suntem reali. Cine poate sti?!...

Eliszar