Razboiul duhovnicesc

2.1. Lumea duhovniceasca - nevazuta

Crestinul este un luptator duhovnicesc in fiecare clipa a vietii sale cu trupul, cu lumea pacatoasa si cu diavolii.

Sfantul Prooroc David ne spune: "Calcatu-m-au vrajmasii mei toata ziua, ca multi sunt cei ce se lupta cu mine din inaltime" (Ps. 55,2).

Noi ne aflam in stare de razboi cu diavolii si trebuie sa cunoastem foarte bine pe vrajmasii nostri, sa cercetam cu intelepciune scopurile si planurile lor. Dar pentru a afla cat mai multe despre acesti vrajmasi ai nostri, trebuie sa apelam la Sfanta Scriptura si la invataturile Sfintilor Parinti ai Bisericii Ortodoxe.

Diavolii sunt supusi satanei, iar oamenii care se aseaza voluntar sub sfera lor de influenta se numesc fii ai diavolilor (1 Ioan 3,8). Dumnezeu pune la proba virtutile oamenilor prin diavoli, carora le da voie limitata ca sa-i ispiteasca (Iov 1,12; Zah. 3,1). Oamenii au fost ispititi si inselati de diavoli, chiar din paradis (Gen. 3,1).

Dupa intruparea si invierea Domnului nostru Iisus Hristos, Satana a fost dezbracat de putere (Ioan 2,13), dar el continua sa ispiteasca pe oameni (Ioan 5,15). Un om poate fi luptat de unul sau mai multi diavoli (Marcu 5,9). De la dumnezeescul Botez, crestinul primeste un inger pazitor, care il ajuta prin ganduri si har sa faca faptele cele bune. In acelasi timp un diavol il ispiteste spre pacate si astfel ii incearca virtutea (1 Petru 1,6-7; Iov 7,18; Iacob 1,2).

Monahii si monahiile primesc la Sfanta mister a Calugariei, darul Duhului Sfant si sapte ingeri care il vor ajuta sa se mantuiasca. Iar satana trimite sapte diavoli (duhul mandriei, duhul slavei desarte, duhul maniei, duhul lacomiei pantecelui, duhul trandaviei, duhul desfranarii si duhul mahnirii) ca sa-i ispiteasca. Daca dar din trandavie si din mandrie monahul va cadea in pacate de moarte, darul lui Dumnezeu si cei sapte ingeri se vor indeparta de la el, iar cele sapte duhuri necurate vor pune stapanire pe inima lui (Matei 12,45). Deci mintea omeneasca se afla la mijloc, intre inger si diavol.

Sfintele Puteri ingeresti ne indeamna spre faptele cele mantuitoare, iar puterile noastre naturale, hotararea cea buna si Harul lui Dumnezeu ne ajuta. La randul lor, atacurile diavolilor sunt ajutate de patimi si de hotararea cea rea. carevasazica, mintea noastra este lesne alunecatoare si usor se pogoara catre cele veselitoare ale lumii acesteia, uitand bunatatile cele vesnice. Pentru pazirea de ispitirile simturilor, cand se strange ganduri desarte si intunecate asupra mintii noastre, sa ne rugam, sa mergem la Biserica, sa ne spovedim, sa vorbim si sa cerem binecuvantarea parintilor celor duhovnicesti.

Uratorul de bine, diavolul, amesteca lucrurile, adica binele cu raul (Facerea 3,4-5), ca sa nu poata face mintea noastra pacatoasa deosebirea intre bine si rau (Sfantul Efrem Sirul, Proloage, p. 298). Sfantul Petre Damaschinul ne spune: "Toate le-a facut Dumnezeu spre folosul sufletului nostru. Ingerii care ne pazesc si ne invata, iar diavolii ne ispitesc spre a ne smeri si a alerga la Dumnezeu. Prin frica de ispitele duhurilor necurate ne izbavim de inaltarea mintii si de nepasare. Ingerii, fiind slujitorii dragostei dumnezeiesti si ai pacii, se bucura de pocainta si indreptarea noastra si de sporirea in virtute. De aceea se straduiesc sa ne umple de vederi duhovnicesti si ne ajuta la tot lucrul mantuitor. Diavolii, dimpotriva, fiind pricinuitorii rautatilor, se bucura de scaderea noastra in virtute si se straduiesc sa abata sufletele noastre spre naluciri urate".

Crestinul ortodox poate fi luptat de diavoli astfel:

I. Prin patimile trupului sau:
a) Patimi care se nasc din puterea poftitoare a sufletului uman: desfranarea, lenea, lacomia pantecelui, iubirea de bani;
b) Patimi care se nasc din puterea manioasa a sufletului: manie, ura, zavistie, invidie, invidie, razbunare;
c) Patimi care se nasc din puterea rationala a sufletului: mandrie, slava desarta, erezie, deznadejde, sinucidere.

II. Prin intermediul oamenilor pacatosi:
a) Prin poftele si pacatele oamenilor;
b) Prin oamenii pacatosi care se afla sub lucrare diavoleasca.

III. neocolit de diavoli.

Crestinul care se roaga cu smerenie si cu credinta si apeleaza la Sfintele Taine ale Bisericii Ortodoxe este ajutat de darul lui Dumnezeu si de Ingerul Pazitor ca sa lupte impotriva diavolilor. Duhovnicul poate alunga diavolii care lupta pe crestini potrivit cu cresterea sa duhovniceasca, astfel:

a) neocolit cu Darul Duhului Sfant;
b) Duhovnicul prin binecuvantare da puterea lui Dumnezeu celui ispitit de diavoli, ca sa lupte si sa biruiasca si astfel sa se incununeze.

Diavolii atunci ne lupta mai tare cand postim, cand ne rugam, cand ne smerim mai mult. Pentru a iesi biruitori in aceste lupte cu diavolii, trebuie sa mergem pe calea de mijloc (imparateasca), sub binecuvantarea unui duhovnic iscusit, sa postim, sa priveghem si sa ne rugam dupa puterea si darurile pe care avem de la Dumnezeu. Cei care se nevoiesc peste putere sunt biruiti de diavoli si cad in pacate mari: mandrie, slava desarta, manie, ura, neascultare, sodomie, zavistie. Cei care din lenevie nu indeplinesc poruncile dumnezeiesti, cad in pacate: lene, desfranare, iubirea pantecelui, iubirea de arginti

2.2. Caracteristicile razboiului cu diavolii

Pentru a cunoaste mai bine pe vrajmasii nostri diavoli, uite cateva caracteristici ale razboiului nevazut:

1. Razboiul diavolilor cu oamenii este continuu. In timpul acestei vieti pamantesti, diavolii ne razboiesc continuu, iar atunci cand nu ne ataca la vedere, ne lucreaza in ascuns.

Sfantul Simeon, Noul Teolog zice: "Razboiul este permanent si intotdeauna este necesitate ca ostasii lui Hristos sa aiba armele asupra lor. Nu este zi sau noapte, nici macar o clipa in care acest razboi sa inceteze, ci fie ca mancam, fie ca dormim, fie ca lucram, fie ca ne rugam, in toiul luptei suntem".

2. Razboiul diavolilor cu oamenii este necrutator. Sfantul Antonie cel Mare spune ca: "Diavolii sunt necrutatori, indrazneti si nerusinati. Nu se dau inapoi de la nimic. Se arunca in lupta cu o furie nestapanita si uzeaza fara scrupule de toata forta si viclenia de care dispun".

Sfintii Parinti spun ca diavolii sunt stapanitorii intregului pamant si se afla sub conducerea satanei, lucrand la pierderea sufletelor omenesti. Trebuie sa stim un lucru important: diavolul poate sa ne atace, dar nu ne poate birui. Intr-un citat al invataturii Bisericii noastre se spune ca "Diavolul poate lupta impotriva omului, dar nu-l poate birui. Acest lucru inseamna ca putem deveni biruitori asupra diavolilor". Iar Sfantul Apostol Pavel scrie: "Dumnezeu nu va ingadui ca sa fim ispititi peste puterile noastre, ci odata cu ispita, ne va aduce si scaparea din ea" (1 Cor. 10,13). Niciodata Dumnezeu nu ne va lasa sa fim ispititi peste puterile noastre, caci daca s-ar intampla aceasta, lupta ar fi inegala, iar Dumnezeu nedrept. "Daca cineva nu se face de buna voie rob diavolilor, nu va avea diavolul nici o putere asupra lui".

3. Din acest razboi cu diavolii ne putem incununa. Sfantul Ioan Scararul zice: "Inmultindu-se razboaiele se inmultesc si cununile. Astfel se intampla de multe ori ca diavolii, fara sa vrea, ne fac mai atenti, mai ravnitori". In vremea ispitelor simtim nevoia arzatoare de a ne afla mereu mai cam de Dumnezeu. Cand vicleanul diavol ne infricoseaza si ne tulbura, atunci ne facem mai intelepti, atunci ne cunoastem pe noi insine si atunci alergam degraba la Dumnezeu.

O alta "calitate" a diavolilor este aceea de clevetitor si barfitor. Cleveteste pe om in fata lui Dumnezeu (lov 1,9-11) si in fata semenilor sai. Despre acest lucru avem marturii in Apocalipsa, care spune despre razboiul ce s-a facut in Cer intre razvratitul Lucifer si ceilalti ingeri si despre caderea tagmei luciferice, care nu numai pe Dumnezeu clevetea, ci si pe oameni (Apoc. 12,7-10). uite ce izvor nesfarsit de rautate este diavolul, care nu se margineste numai a ispiti pe oameni, ci merge si-i cleveteste inaintea lui Dumnezeu. Ura lui impotriva noastra este extrem de periculoasa si inversunata. Pentru aceasta sa ne gandim mereu ca de multe ori noi insine lasandu-ne pacaliti, intindem mainile prietenoase si facem pact cu diavolii.

4. Razboiul diavolilor este inversutat si nimicitor. Daca diavolul este infrant in atacurile sale asupra noastra, el se manie si se salbaticeste mai tare. Oamenii lui Dumnezeu vor fi mereu atacati de diavoli, cu manie salbatica, atata timp cat ei se vor impotrivi si se vor lupta contra lui. Razboiul asta al nostru cu diavolul este staruitor si necontenit, iar diavolul foloseste toata viclenia sa, uzeaza de toate armele si uneltele sale.

Sfantul Teodor Studitul spune ca "Diavolul umbla ca un leu ce racneste, cautand pe cine sa inghita, fie din mireni, fie din calugari. Si nu-i ajunge atata, ci cauta in fiecare clipa sa-i lege cu mai multe funii ale pacatelor, ca sa nu se mai poata pocai, ci sa mearga in iadul cel vesnic".

Scopul diavolului, spune Sfantul Antonie cel Mare, este sa ne impiedice sa urcam in locul de unde au cazut ei, adica la Cer. Lucrul cel mai de seama este sa zadarniceasca mantuirea noastra. Demonii se straduiesc in primul rand sa indeparteze pe om de Dumnezeu, fiind plini de invidie si rautate fata de oameni. Prin urmare, diavolii sunt gata spre vatamare, caci nu sufera sa vada ca oamenii se mantuiesc cu darul lui Dumnezeu (Sfantul Antonie cel Mare). Orice dorinta a noastra spre viata duhovniceasca face pe Sfintii ingeri sa se bucure, iar pe diavoli sa se intristeze.

Domnul nostru Iisus Hristos a numit pe diavoli "ucigasi de oameni", caci ce altceva inseamna savarsirea pacatului, decat pierzarea omului si indepartarea de Dumnezeu. Dumnezeu, Semanatorul cel Bun, seamana in ogorul sufletului nostru semintele cele bune, ale binelui, dar vine diavolul si seamana zazaniile sale, semintele raului. Si astfel, fiecare om se face camp de lupta aprins, intre bine si rau. Scopul principal al diavolului este de a strica chipul lui Dumnezeu din om si de a ne robi neincetat, fara de mila. "In sfarsit, fratilor, intariti-va in Domnul si intru puterea tariei Lui. Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolilor. Caci lupta noastra nu este impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor,impotriva stapanitorilor intunencului acestui veac,impotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduh. Pentru aceea luati toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva in ziua cea rea si, toate biruindu-le, sa ramaneti in picioare" (Efes 6,11-13). Iar Sfantul Apostol Iacob ne spune: "Dumnezeu, celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har. Supuneti-va deci lui Dumnezeu. Stati impotriva diavolului si el va fugi de la voi. Apropiati-va de Dumnezeu si se va apropia si El de voi" (Iacob 4,6-8).

2.3. Razboiul celor trei cete diavolesti cu crestinii

Deoarece lupta noastra nu este impotriva sangelui si a trupului (Efes. 11,2; VI,12), cum zice Sfantul Apostol Pavel, cei care ne razboiesc puterile noastre in ascuns trebuie sa fie vazuti ca o alta lume nevazuta. Pentru ca cele trei cete diavolesti lupta pe crestinii care se nevoiesc, actionand asupra celor trei puteri sufletesti ale oamenilor (puterea poftitoare, puterea manioasa si puterea rationala).

Abisul nemasurat al poftei este luptat de prima ceata diavoleasca, ce revarsa din putoarea sa poftitoare in oameni. Maniei sau iutimii ii corespunde a doua ceata diavoleasca, ce injecteaza in om patimi de stapanire lumeasca. Acesti diavoli pot sa fie biruiti de oamenii care intorc cu barbatie puterea manioasa asupra vrajmasilor nevazuti. In sfarsit, stapanitorii vazduhului, ceata diavolilor rationali (arhiconi) isi trimit atacurile impotriva mintilor oamenilor ce se indeletnicesc cu stiinta cunoasterii (filozofia, teologia, imaginatiile) si ii indeamna la faurirea de idei contrare lui Dumnezeu. Pentru ca insesi momelile lor, gandurile insuflate iau forma de ganduri inalte sau de naluciri luminoase, in sensul material sau intelectual al cuvantului. Astfel, aceste duhuri vor sa stapaneasca marea, pamantul si vazduhul.

2.3.1. Cele trei cete diavolesti

Diavolii, fiind mai inainte de cadere duhuri si cazand din imaterialitatea lor, au capatat o oarecare grosime (materialitate), dupa ispitele pe care le lucreaza si de care sunt imbibati. "Pierzand diavolii bucuria duhovniceasca-ingereasca, patimesc si ei voluptatea pamanteasca, la fel ca si oamenii, prin deprinderi si patimi trupesti" (Sfantul Grigorie Sinaitul).

Din aceasta cauza si sufletul uman, zidit dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, rational si ganditor, a devenit, din pacate, dobitocesc si nesimtitor duhovniceste si vreo fara de minte, iar prin placerile de lucrurile materiale nu mai cunoaste pe Dumnezeu. Pentru ca deprinderile rele si pacatele prefac firea si schimba lucrarea firii. Astfel, s-au format si cele trei cete diavolesti:

I. Prima ceata diavoleasca este ceata duhurilor desfranate si baloase, care actioneaza ca niste lipitori asupra puterii poftitoare a oamenilor. Ei se hranesc cu putoarea placerilor desfranate ale oamenilor. Acesti diavoli plutesc in puterea poftitoare a oamenilor, in desfranare, lacomia pantecului, in lene, in oceanul bauturii, ca unele care sunt lunecoase prin fire si se bucura de umezeala placerilor nerationale. Ele ridica asupra omului valuri de ganduri de intinaciune.

II. A doua ceata diavoleasca o reprezinta ceata diavolilor maniosi, care este manioasa si razbunatoare, ca niste fiare mancatoare de trupuri, ca niste caini care ling sange si se hranesc cu putreziciuni. Ea are ca locuinta puterea manioasa a oamenilor.

III. A treia ceata diavoleasca este ceata diavolilor rationali (arhiconi), care sunt cei mai apropiati slujitori ai satanei si se ocupa in special cu interpretarea eretica a Sfintelor Scripturi. Ele sunt duhuri usoare si subtiri, ca niste duhuri aeriene si actioneaza asupra puterii rationale, contemplative a sufletelor omenesti, aducand in mintile oamenilor ereziile, filozofiile inalte, nalucirile, vrajitoriile Uneori se arata in chipuri de pasari si de ingeri (2 Corinteni 11,14) ca sa amageasca pe crestini (Pilocalia VII, p. 143).

2.3.1.1. Ceata diavolilor poftelor

Diavolul din ceata diavolilor poftitori se ridica impotriva crestinului, care se roaga in inima, ca unul ce-si are puterea indreptata spre pofta de la brau la buric a omului. El arunca asupra crestinilor puterea arzatoare a sagetilor sale, avand poftele din om ca pe un detaliat in care patrunde, facandu-l sa fiarba si umplandu-l de necuratii. Apoi il aprinde cu desfranari si placeri pacatoase.

Dar cum sunt razboiti crestinii de acesti diavoli? Ei le insufla oamenilor ganduri necurate de desfranare, de lene, de mancare si bautura, de iubire de bani si somn peste masura, fiind ajutati in ispitele lor de poftele si pacatele oamenilor, de filme, de muzica, de oameni desfranati, betivi

Slujitorii cei mai puternici ai acestor cete diavolesti sunt propovaduitorii patimilor trupesti: regizori, actori, scriitori, cantareti, care prin filme, carti, reviste, casete si videocasete ispitesc pe crestini ca sa-i prinda in mrejele lor. Acest soi de diavoli pot fi alungati cu ajutorul lui Dumnezeu, prin infranarea poftelor, post, rugaciune, priveghere, spovedanie, Sfanta Impartasanie, participarea regulata la Sfanta Liturghie, ascultare de duhovnic si munca binecuvantata.

2.3.1.2. Ceata diavolilor maniei

Puterea manioasa pe care o are crestinul pentru a lucra fapta buna crestina si pentru a se impotrivi diavolilor, aceasta ceata diavoleasca o schimba spre ura si distrugerea aproapelui.Acesti diavoli sunt inaintemergatorii maniei, urii, invidiei, pizmei, zavistiei, uciderii, asupririi saracilor, sodomiei, pacatelor impotriva firii, razbunarii

Cand muncim fizic si efectuam un efort mare, puterea manioasa pe care o avem in acele momente ii lupta si indeparteaza pe diavoli. De aceea, acesti diavoli aduc in mintea noastra cuvinte de hula impotriva lui Dumnezeu si a Bisericii si ne indeamna la injuraturi, ura, cearta si agresiuni asupra aproapelui. Trebuie sa ne rugam cu rugaciuni scurte cand muncim, pentru ca puterea manioasa pe care o avem in acele momente si Harul lui Dumnezeu sa izgoneasca pe diavoli de la noi si de la aproapele nostru. Daca nu ne vom ruga, diavolii vor transforma puterea manioasa pe care o avem in ganduri si cuvinte de hula impotriva lui Dumnezeu si aproapelui.

Cand suntem maniosi, cineva (diavolul) ne indeamna sa lovim. Cand diavolul se indeparteaza si mania trece, ne pare rau de faptele rele pe care le-am facut. Cel mai tare lupta diavolii pe cei care construiesc biserici ortodoxe, aducand ispite mari asupra preotilor, atat prin oamenii necredinciosi, cat si prin ceilalti. Acesti diavoli sunt indepartati cu ajutorul Harului lui Dumnezeu prin rugaciune si munca binecuvantata, prin iertare si dragoste sfanta crestina, smerindu-ne in ispite.

2.3.1.3. Ceata diavolilor rationali (arhiconi)

Diavolii arhiconi ispitesc pe oameni cu iubirea de sine, cu mandria, slava desarta, erezia, necredinta (ateismul), nebunia, deznadejdea si sinuciderea. Satana este "teologul iadului" si se ocupa in mod special cu interpretarea gresita a Sfintelor Scripturi, avand in ajutor ceata diavolilor arhiconi. Diavolii rationali sunt foarte puternici si actioneaza rapid asupra mintii oamenilor mandri, inspirandu-le idei potrivnice invataturii de credinta ortodoxe, a revelatiei dumnezeiesti.

Acesti diavoli rationali sunt invatatorii sectarilor, ai schismaticilor, ai ereticilor, ai filozofilor, ai liber cugetatorilor, care prin conlucrare cu diavolii teologi isi formeaza propria lor credinta sectara, eretica, atee. Insusi Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos este ispitit de Satana, cu citate din Sfanta Scriptura, interpretate gresit de Satana. Dar Mantuitorul nostru Iisus Hristos ii raspunde tot cu citate din Sfanta Scriptura, alungandu-l(Matei4,3-10).

Diavolii rationali au actionat asupra ierarhiei Bisericii Apusene, care a adaugat astfel in Simbolul Credintei pe Filioque, invatatura gresita ca Duhul Sfant purcede si de la Fiul lui Dumnezeu. Aceasta adeziune a Bisericii Apusene la invatatura diavolilor rationali a condus, in anul 1054, la despartirea Bisericii Apusene (catolice) de dumnezeiasca Biserica Ortodoxa (Rasariteana), intemeiata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Minunea dumnezeiasca a revenirii Bisericii Catolice la Biserica mama - dumnezeiasca Biserica Ortodoxa se va petrece atunci cand, prin Harul lui Dumnezeu, mintea catolicilor se va lumina si smeri si vor fi alungati diavolii rationali. Ca urmare a acestei mari schisme, prin mandrie intelectuala si adeziune la cete de diavoli arhiconi, au aparut pana in zilele noastre mii de religii, ai caror reformatori, sub inspiratie diavoleasca, au reinterpretat Sfanta Scriptura dupa dorintele si pacatele lor, spre a lor pierzare (II Petru 3,16; 11 Tim. 3-5). Ca dovada ca acesti predicatori sunt condusi de diavoli este si faptul ca ei schimba interpretarea Sfintelor Scripturi de la o zi la alta. Orice modificare a invataturii de credinta ortodoxa, descoperita de Dumnezeu oamenilor, orice abatere de la adevarul absolut, dumnezeiesc, este datorata diavolilor rationali, care lucreaza asupra mintii oamenilor mandri.

Harul Duhului Sfant, care vine numai prin ierarhia Bisericii Ortodoxe (episcopi, preoti si diaconi) lumineaza prin invatatura de credinta ortodoxa mintile oamenilor si alunga duhurile diavolesti ale necredintei si ale celorlalte pacate.

Duhul lui Antihrist, prezent in cartile si Bibliile sectare, intuneca mintea credinciosilor si strecoara in ea indoiala de credinta, credinta eretica, credinta schismatica, necredinta (ateismul), neasculatarea si nesupunerea fata de ierarhia bisericeasca ortodoxa. Preotii si crestinii ortodocsi primesc binecuvantare de la arhiereu pentru a propovadui Cuvantul lui Dumnezeu si astfel cuvintele lor sunt luminate de Harul Duhului Sfant. Sectarii, ereticii si schismaticii primesc putere de a propovadui de la diavolii arhiconi. De aceea, Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe ne spun ca sa nu discutam cu ereticii, pentru a nu primi in mintea noastra duhurile diavolesti ale lui Antihrist.

Cuvantul scris se materializeaza pe hartie, dar se transmite prin duh. De aceea, primind sau citind o carte sau o Biblie sectara vom primi duhurile lui Antihrist in sufletele noastre si astfel vom avea ganduri de necredinta, erezie si hula in mintea noastra. Odata cu cartea eretica primim si duhurile arhiconice, care, prin citit, patrund in mintea noastra. Mintea omului, cand isi fixeaza atentia asupra unui obiect, intra in interactiune cu acel obiect. Citind, de pilda, o carte, noi stabilim legatura sufleteasca cu autorul ei si cu cei care au citit sau citesc in acel moment acea carte. Daca autorul cartii este un crestin cu viata sfanta, care dupa mutarea sa din aceasta viata a ajuns la fericirea cea vesnica, sufletul cititorului are parte de bucuriile cele duhovnicesti. Daca, dimpotriva, scriitorul este un om pacatos, iar cartile lui descriu pacate (desfranare, betie, homosexualitate, crime, talharii, necredinta, erezii), cititorul are partasire cu duhurile diavolesti, care l-au ajutat pe scriitor sa scrie si sa raspandeasca o astfel de carte.

Citind cu binecuvantarea preotului Sfanta Scriptura si scrierile Sfintilor Parinti, vom avea partasire harica cu Dumnezeu si cu Sfintii Sai. Iar inaltandu-ne prin citit la gandurile si sentimentele sfinte ale sfintilor, ne vom sfinti. In acelasi timp, sfintii care au scris cartea se roaga in Cer, la Dumnezeu, pentru noi si prin harul lui Dumnezeu ne binecuvanteaza.

Este daunator sa citim literatura scrisa de oameni pacatosi, pentru ca ne putem molipsi de pacatele lor. De fapt, o carte se selectiona si se cumpara dupa poftele sufletesti. De exemplu, omul desfranat va fi atras de literatura, muzica si filme desfranate. Duhul desfranarii actioneaza de la producator la distribuitor, la vanzator si apoi la cumparator (cititor). Astfel, daca cititorul care cauta sa cumpere o carte se uita in vitrina, iar vanzatorul ii arata sufleteste duhurile necurate pe care le au cartile. Cand dorinta pacatoasa sau sfanta a omului se acordeaza cu duhul pe care il transmite vanzatorul, atunci cumparatorul va dori sa cumpere cartea, care va fi insotita de duhurile ei. Tot astfel se petrec lucrurile la alegerea unei carti eretice, atee, a unei casete eretice, atee, sau a unei videocasete.

Pentru ca omul pacatos vrea sa patrunda in tainele lui Dumnezeu, independent de vointa lui Dumnezeu, adica sa devina un dumnezeu (un invatat), dar fara de Dumnezeu, el va fi inspirat si condus de diavol. Tainele dumnezeiesti se descopera omului pe masura cresterii lui duhovnicesti, a smereniei, a dobandirii darului Duhului Sfant. Cu cat omul, prin credinta si fapte bune, se uneste cu Hristos prin Duhul Sfant, el cunoaste tainele lui Dumnezeu, dobandeste putere si har, pe care le foloseste numai pentru fapte bune, potrivit cu vointa lui Dumnezeu.

Or, demonii, pentru ca au apartinut in trecut diferitelor ordine ale ierarhiei ingeresti, sunt initiati, intr-o masura sau alta, in tainele existentei. Prin acestea ei incearca sa-i supuna pe oameni, atragandu-le atentia si interesul pentru ei, prin dezvaluirea unor taine "ale cunoasterii" si inzestrandu-si discipolii cu capacitati supranaturale. Omul, posedand aceste cunostinte magice, tainice, ajunge in stare sa influenteze oamenii si stihiile naturii, devenind dar astfel un rob al duhurilor necurate, care l-au inzestrat cu aceasta putere. Fortele demonice, in virtutea indepartarii lor de Dumnezeu, nu pot crea nimic, ci numai distrug. Tocmai de aceea, discipolii diavolilor aduc pe pamant elementul distructiv, pricinuind rau oamenilor care ii inconjoara, ducand la distrugerea lumii materiale. Acest lucru ni-l marturiseste si Scriptura (Facerea 6,5-7).

Oamenii mandri sunt atrasi de duhul diavolesc al mandriei la secte, eretici, schismatici si atei. Sufletul lor mandru nu poate primi darul smereniei si al dragostei dumnezeiesti, ci duhul mandriei, al slavei desarte, al desfranarii, al iubirii de bani, al maniei Tot diavolii rationali sunt cei care insufla printre crestini si monahi duhul neascultarii, al cartirii si al nesupunerii fata de ierarhia bisericeasca.

Conducatorul necredincios al unei tari se afla sub dominatia unei capetenii de diavoli arhiconi si este un luptator impotriva dumnezeiestii Biserici Ortodoxe, a crestinilor ortodocsiajutand pe cei care raspandesc in tara invataturile diavolilor arhiconi (atei, eretici, yoghini, masoni, vrajitori). El da libertate pacatelor (avorturile, homosexualitatea, desfranarea, vrajitoriile).

Atacurile diavolilor rationali sunt puternice si rapide. Mintea crestinilor, daca va fi prinsa de acesti diavoli cu greu se poate smeri, ca sa faca voia lui Dumnezeu cea sfanta. Acesti diavoli ispitesc in special pe intelectuali. Diavolii arhiconi se indeparteaza numai atunci cand ne smerim cu ajutorul Duhului Sfant.

Cele trei mari puteri sufletesti ale omului (puterea poftitoare, puterea manioasa si puterea rationala), daca sunt desfigurate prin pacate, devin slujitoare demonilor. Dar tot prin aceste trei puteri sufletesti, sfintite si intarite de darul Duhului Sfant, putem sa luptam si sa biruim pe demoni.

Avva Severin ne spune ca diavolii nu pun in mintile oamenilor toate patimile deodata, ci fiecare patima isi are duhurile ei aparte, pe care diavolii le seamana in gandurile oamenilor. Ceata diavolilor poftitori se veseleste in necuratii si in dulceata intinaciunilor. Ceata diavolilor maniosi se bucura in defaimari, manie, tulburare si necaz, iar ceata diavolilor rationali se desfateaza cu mandria, slava desarta, erezia, filozofia. Deci, cele trei cete diavolesti nu-i lupta pe toti oamenii la fel, ci in functie de vremuri, locuri si dupa om.

Diavolii se ajuta si se schimba intre ei, pentru ca nu pazesc o anumita randuiala intre ei. Oamenii care se lupta de exemplu sa stapaneasca puterea lor poftitoare si reusesc sa biruiasca cu ajutorul lui Dumnezeu pe diavolii poftitori, vor fi luptati apoi de ceata diavolilor maniosi, adica vor trece de la pofte la manie, ura, zavistie. Cei care se lupta cu puterea manioasa si cu diavolii maniosi si biruiesc cu ajutorul harului dumnezeiesc, vor fi luati in primire de diavolii rationali, avand semanate in mintea lor tot felul de ganduri eretice, filozofii si vedenii.

De asemenea, trebuie sa stim ca nu toti dracii sunt la fel de salbatici si ca nu toti au aceeasi putere. Puterea cu care lupta diavolii pe crestini creste de la ceata duhurilor poftitoare la ceata duhurilor manioase si apoi la ceata duhurilor rationale, care au puterea asupra maselor de oameni prin conducatori eretici, invatatori eretici, vrajitori si masoni. Vrajitorii, astrologii si bioenergeticienii, ajutati de capeteniile de diavoli arhiconi, au putere asupra maselor de oameni prin televiziune, radio, tipografie, muzica, filme, carti dar trebuie sa ne aducem aminte ca in lupta noastra cu fiecare ceata diavoleasca si cu slujitorii ei umani primim putere corespunzatoare de la Dumnezeu, ca sa biruim.

2.3.2. Bioenergiticienii si natura energiilor prin care lucreaza

Djuna, "marea bioenergiticiana" din Rusia, este de origine asiriana, iar mama ei, tatal si bunica au practicat vrajitoria.

Ce spun bioenergeticienii despre propria lor persoana? Iuri Tarasov afirma: "Sunt vrajitor de generatia a patra". Intrebat fiind despre generatiile de vrajitori, el a raspuns: "Bioenergeticianul este un vrajitor de generatia intaia. El nu poate face nici a zecea parte din ceea ce face un vrajitor de generatia a patra. La ultimul congres al vrajitorilor, care s-a tinut in Spania, la magia alba si magia neagra s-au mai adaugat doua culori, magia rosie si magia verde".

Bioenergicitianul Kaspirovski, aparand la televiziune in oara de 24 noiembrie 1989, dupa miezul noptii, a citit din cartea sa de magie neagra. Caracterul demonic al sedintelor sale de vindecare prin televiziune a fost depistat de cercetarile medicale intreprinse asupra celor ce au urmarit emisiunile sale: din 2015 elevi, la 93% se remarca ticuri obsedante, reactii isterice, fenomene de halucinatii si tulburari psihice, dovada evidenta ca sunt stapaniti de duhuri necurate, 42% din pacienti cad in somn hipnotic in urma sedintelor televizate. Multi copii intrau in somn hipnotic, se prabuseau in stare de catalepsie numai vazand imaginea lui Kaspirovski. Ceea ce demonstreaza ca elevilor li s-a distrus mecanismul de protectie psihologica. Mai mult, dupa sedinte a fost necesitate ca multi copii sa fie spitalizati, cu diferite tulburari neuro-psihice.

Sunt unii bioenergeticieni care merg la Biserica. dar scopul lor principal este de a se alimenta cu energiile divine dumnezeiesti. Ei stau cu ochii larg deschisi si mainile raschirate, straduindu-se sa se alimenteze cu energia pe care o radiaza Sfanta Icoana. Dumnezeu dar binecuvanteaza pe cel ce se smereste si nu pe cel care vrea sa-I "ia" din energia Sa necreata.

2.3.3. Sursa astrologilor

Astroloaga Svetlana a declarat ca ea alcatuieste horoscoape, ca nimeni altul in lume, tocmai datorita contactului cu "invatatorul mondial ceresc Ashtar" (informatii pe care le primeste de la el). In acest caz este evident contactul neocolit al astroloagei cu demonii, care o ajuta sa faca horoscoapele. Caci diavolul cunoaste foarte bine situatia Universului.

De asemenea, diavolii pot face observatii directe asupra caracterului oamenilor. Duhurile necurate incearca sa organizeze multe din cele ce se petrec in lume si, fireste, isi cunosc tinta pe care o urmaresc.

Din acestea rezulta unele coincidente intre prezicerile horoscopului si realitate. Svetlana a parcurs succesiv toate treptele initerii magice rituale in "Stiintele oculte". Cunostintele le-a capatat de la bunicul ei, care i-a lasat dupa moartea sa si un diavol care s-o ajute. Cei care urmaresc calea initierii in stiintele magice spun ca se petrece si o schimbare a psihicului, a duhului si a trupului. Se produce o totala alchimie a corpului si se schimba conceptia despre lume si viata.

2.4. Treptele pacatului

"Nu dati loc diavolului", ne spune Sfantul Apostol Pavel (Efes. 4,27). Dar acest lucru reuseste sa-l faca numai cel care uraste din suflet pacatul si se impotriveste diavolului de la primul atac. Sfanta Scriptura numeste pacatul "furnico-leu" (Iov. 4,11), deoarece daca la inceput diavolul seamana gandul rau, care este cat o furnica, mai tarziu, daca nu-l vom indeparta prin impotrivire si rugaciune, el va ajunge la puterea leului. Pentru aceasta trebuie sa cunoastem care sunt treptele pacatului, de cand ne ispiteste diavolul, pana cand ne robeste desavarsit, ducandu-ne la pierzarea cea vesnica.

initiatoarele trepte ale fiecarui pacat isi au sediul in mintea, cugetarea si imaginatia noastra. Sfantul Apostol Iacob ne spune: "Fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa. Apoi pofta zamislind naste pacatul" (Iacob 1,14-15). Pacatul isi are originea in gandurile viclene, pe care diavolul le strecoara in mintea noastra. Prin ruperea legaturii harice cu Dumnezeu, datorita pacatului stramosesc, diavolul are puterea de a intra in mintea noastra si de a strecura ganduri pacatoase si imagini pacatoase. Pentru ca, dupa caderea lui Adam si a Evei, diavolul are posibilitatea sa patrunda in mintea omului, care nu este acoperita si intarita de darul Duhului Sfant. Lipsa noastra de atentie in ceea ce priveste gandurile necurate este intaia cedare periculoasa in fata diavolilor. Iar acest lucru este putin cunoscut de cei mai multi oameni.

1. Prima treapta a pacatului este aceea in care crestinul face o fapta buna, dar urmareste un scop rau. "Sa facem toate spre slava lui Dumnezeu" (Col. 3,17), ne spune Sfantul Apostol Pavel. Daca facem o fapta buna spre a fi laudati de oameni, vom pierde plata de la Dumnezeu.

2. A doua treapta a pacatului este aceea in care crestinul nu lucreaza desavarsit fapta buna. De exemplu: Cand cineva se roaga lui Dumnezeu cu mandrie, cu mintea risipita sau cand da milostenie din lucruri furate.

3. A treia treapta a pacatului este momeala. Momeala este gandul simplu sau icoana a ce va fi adus in inima in chip edificat de diavol.

Dar cum ne ispiteste diavolul prin ganduri? Mai intai ataca mintea noastra cu diferite ganduri, care aparent nu au nici o legatura cu pacatele. Aceste ganduri se pot grupa in ganduri trupesti si ganduri viclene. Gandurile trupesti vor incerca sa impinga omul spre imoralitate. Iar gandurile viclene vor provoca tot felul de ganduri lipsite de judecata.

Cei mai multi oameni cred ca numai lucrarea cu fapta a pacatelor este oprita. Dar inainte de a pacatui cu fapta, omul greseste de mai multe ori cu gandurile si imaginatiile pacatului. Dar sa cercetam cu atentie aceasta metoda a diavolului. Mai intai, gandurile urmaresc sa indeparteze pe om de la lucrarea virtutilor. Astfel, diavolul vine in mintea noastra si ne aduce aminte de viata noastra din tinerete, ca astfel sa deznadajduim si ravna noastra spre cele sfinte sa se ofileasca. Asa l-a ispitit diavolul pe Sfantul Antonie cel Mare, reamintindu-i bogatia, ocrotirea surorii sale, datinile si pacatele neamului, iubirea de arginti, iubirea de slava desarta, pofta multor feluri de mancaruri si celelalte desfatari ale tineretii sale. Dupa aceasta i-a infatisat asprimea virtutilor si osteneala ceruta de ea. carevasazica, diavolul speculeaza toate cele de care are lipsa cineva atunci cand se lupta pentru virtutea sa.

Drumul virtutilor este greu si aspru, in timp ce drumulpacatelor este usor si lipsit de obstacole. Daca aceste doua metode nu reusesc, atunci diavolii seamana in mintea noastra ganduri spurcate si necurate. Cand mintea noastra nu ravneste cele sfinte si ramane fara lucrare, ea va fi atacata de diavoli prin ganduri pacatoase si viclene. Te intrebi cum de ti-au venit astfel de ganduri? Vrajmasul nostru diavol le-a semanat cu voia sau fara voia ta. Oricum, el este intotdeauna principalul autor. El deschide usa cugetarii tale si intra in mintea ta si seamana neghina. Iar peste putin timp ea va prinde radacina si va inabusi toata curatenia noastra. Facem pacate atunci cand revenim adesea asupra gandurilor rele. Cum putem sa rezistam la aceste atacuri? Pentru inceput trebuie sa vedem daca aceste atacuri cu ganduri viclene care vin asupra noastra sunt sau nu din vina noastra. Pentru ca nu pacatuim atata vreme cat vom izgoni repede gandurile rele din mintea noastra.

4. A patra treapta a pacatului este insotirea. Insotirea este convorbirea noastra cu diavolul, cu gandurile care au aparut in inima noastra in chip patimas sau nepatimas. In aceasta treapta a pacatului, diavolul inainteaza si mai mult. El ne ataca cu gandurile care ne indeamna sa savarsim nemijlocit pacatul. Acestea sunt gandurile care nasc in noi dorinte pacatoase si ne provoaca simturile.

5. A cincea treapta a pacatului este lupta, care trebuie sa inceapa si sa continue pe toate treptele. Razboiul asta al nostru cu diavolii este o adevarata mucenicie daca ne pastram mintea curata. Sufletul consimte sa stea de vorba cu acel diavol si cunoscand ca acele ganduri il duc in pacat, incepe a se lupta mintea cu ele. Sfantul Macarie Egipteanul spune ca mintea noastra trebuie sa fie razboinica si ca are putere sa raspunda cu forte egale atacurilor diavolesti. Ea se poate impotrivi gandurilor si poate sa le contrazica. Important este dar ca mintea noastra sa lupte. Si atunci va veni in ajutor darul Duhului Sfant si va alunga pe demoni. Pentru ca atunci cand Dumnezeu vede ca ne luptam cu gandurile, vine si ne ajuta cu harul Sau. Iar acest lucru se intampla pentru ca razboiul impotriva gandurilor deschide calea spre sfintenie.

Sfantul Ioan Scararul ne invata ca ochiul veghetor curata mintea. Este dar necesitate de mare atentie la pricinile pacatelor in viata de zi cu zi, care este cauza gandurilor rele. Este necesitate de atentie chiar si in timpul somnului si al linistii. Sfantul Ioan Scararul ne spune: "Este un diavol care, venind la noi cand ne intindem in pat, ne sageteaza cu amintiri urate si murdare, pentru ca neridicandu-ne la rugaciune din trandavie si neintrarmandu-ne impotriva lui, sa adormim in ganduri murdare si sa avem vise spurcate. Sa fim atenti ca sa nu ne inselam. Metoda aceasta cu ganduri rele si pacatoase este devastatoare si nenumarati oameni cad prada si victime. Usa mintii noastre, deschisa gandurilor rele, lasa sa patrunda in inima germenii purtatori de pacate de moarte, care intuneca mintea si tulbura inima si face pe om prada usoara diavolilor. De aceea, cand suntem invadati de cugete rele si viclene, sa ne pazim mintea rugandu-ne si spovedindu-ne la duhovnic. Iar Dumnezeu ne va ajuta cu Harul Sau cel mantuitor, aducand pacea si sfintenia sufletelor noastre.

6. A sasea treapta a pacatului este invoiala, care are loc atunci cand sufletul din iubire de sine si de pacate cedeaza gandului celui pacatos, invoindu-se cu diavolul si primindu-l in mintea sa. El zice: "Da, am sa fac pacatul".

7. A saptea treapta a pacatului este pacatul cu mintea prin imaginatie. Mintea omului are posibilitatea de a imagina. In aceasta treapta vezi in imaginatia ta pacatul. Exemplu: Femeia cu care vrei sa te desfranezi, te certi cu cel care te-a ofensat

8. A opta treapta a pacatului este pacatul cu fapta (furi, lovesti, desfranezi). Cand nu ne luptam cu putere pe treptele cele mai mici ale pacatului si pacatuim cu mintea de mai multe ori, vom ajunge sa pacatuim si cu fapta.

9. A noua treapta a pacatului este obisnuinta cu pacatul. Prin repetarea pacatului se ajunge la obisnuinta. Cand duhovnicul intreaba la spovedanie de ce pacatuieste, credinciosul raspunde: "M-am obisnuit". Astfel el arata ca a ajuns la treapta a noua a pacatului, fie ca este vorba de bautura, fumat, furat sau orice alt pacat.

10. A zecea treapta a pacatului este deprinderea cu pacatul sau viciul. Omul devine astfel rob al pacatului si al diavolului, care-l conduce numai spre lucruri rele. "Cine face pacatul este de la diavol, pentru ca de la inceput diavolul a pacatuit" (1 In. 3,8). In aceasta treapta pacatul devine a doua fire a omului.

11. A unsprezecea treapta a pacatului este deznadejdea. Diavolul il indeparteaza pe om de la nadejdea cea buna catre Dumnezeu, spunandu-i ca are multe pacate si Dumnezeu nu-l mai iarta. Sa nu ne lasam amagiti de diavol, care ne spune sa nu parasim azi pacatele cu care ne-am obisnuit. Cu cat pacatul este mai vechi, cu atata este mai greu sa scapam de el.

12. A douasprezecea treapta a pacatului este sinuciderea. Omul, fiind deznadajduit de toate si luptat de diavoli, isi pune capat vietii. Este cea mai grozava moarte si pedeapsa sufleteasca si trupeasca, omul muncindu-se in vecii vecilor in infern, cu Iuda vanzatorul.

Sunt copii mai putin credinciosi, pe care diavolul ii lupta sa se sinucida atunci cand au probleme la scoala (note rele, corigente) sau cand parintii nu le indeplinesc anumite cerinte sau ii cearta (se omoara, ca sa le faca in necaz). Aceste ganduri rele sunt semanate in mintea copiilor de diavoli. De asemenea, gandurile de sinucidere pe care le au cei care au suferit deceptii sentimentale sau cei care au facut imprumuturi mari din banca si nu le pot returna, sunt tot de la diavoli.

La fel si credintele satanice pe care le au cei care cred ca daca se sinucid se vor intalni cu anumite persoane mutate la viata cea vesnica sau cu Dumnezeu. In realitate, ei se intalnesc cu diavolii si cu iadul cel vesnic.

Pe alti oameni, diavolii ii pun sa incerce sa vada cum este cand se spanzura sau alte forme de sinucidere. Cei care au incercat astfel de "experiente" si au scapat, prin minune dumnezeiasca, au spus ca, la un moment dat, cineva (diavolul) ii impingea spre lat.

2.5. Cele opt atacuri ale diavolilor

Diavolii ne razboiesc ispitindu-ne din opt parti:

1. Ispitirea de sus:

a) Nevointa fanatica, exagerata, peste puterea noastra (exemplu: post aspru). De multe ori dracii ne impiedica sa facem cele usoare si folositoare noua si ne indeamna sa ne apucam de cele peste puterile noastre, ca sa ne imbolnavim trupeste si sufleteste.

b) Talcuirea Sfintei Scripturi, mai presus de cresterea noastra duhovniceasca. Sunt diavoli mincinosi, care ne soptesc la ureche talcuiri ale dumnezeiestilor Scripturi (Mt. 4,6;Lc. 4,10). Acestea le fac mai ales in inimile iubitorilor de slava desarta si cu deosebire la cei care s-au ocupat cu filozofia lumeasca, amagindu-i incetul cu incetul si ducandu-i spre eresuri si hule. Vom cunoaste teologia sau mai bine zis teomachia teologilor iaduluiarhiconi din mandria si bucuria nerusinata ce se revarsa din sufletul acestor oameni in vremea talcuirii Sfintei Scripturi.

2. Ispitirea de jos: Este atunci cand ne lenevim cu voia noastra si nu ne silim sa lucram faptele cele mantuitoare. Cand suna clopotul, trambita duhovniceasca pentru a merge la rugaciune, crestinii se strange in chip vazut, iar diavolii, in chip nevazut. Celor ce se afla in pat le spune sa mai zaboveasca un pic, pe cei care se roaga ii adoarme, pe altii ii impunge la stomac cu foame, sete sau durere, iar altii sunt indemnati sa stea jos in vremea rugaciunii.

3. Ispitirea din dreapta:

a) Sa lucram fapta cea buna, dar cu scop rau. Orice fapta buna are trup si suflet. Trupul faptei este lucrarea ei, iar sufletul faptei este scopul pentru care se lucreaza. Vrajmasul diavol ne indeamna sa lucram din mandrie sau pentru a fi laudati de oameni si nu pentru slava lui Dumnezeu (Colos. 3,17).

b) Sa privim vedeniile si nalucirile diavolesti in chip de descoperiri dumnezeiesti si ingeresti (2 Cor. 11,14). Duhul cel rau al inselaciunii, cand se apropie de om ii tulbura mintea si o salbaticeste, ii face mintea aspra si o intuneca, ii pricinuieste teama, trufie, ii salbaticeste ochii, ii infioreaza trupul, ii arata o nalucire de lumina rosie, facandu-i mintea diavoleasca si-l indeamna sa rosteasca cuvinte necuviincioase si hulitoare. Iar cand se arata de mai multe ori, il umple de manie si de mandrie si nu mai stie ce este smerenia si plansul cel autentic, ci intotdeauna se faleste cu ispravile sale, fara sfiala si frica de Dumnezeu si, pe scurt, isi iese cu totul din minti.

4. Ispitirea din stanga: Este atunci cand cunoastem pacatul, dar cu voia noastra ne hotaram sa pacatuim. Vicleanul diavol din nou ne spune ca Dumnezeu este bun si iarta si ca a gresi este omeneste.

5. Ispitirea din fata: Este atunci cand diavolii ne transmit ganduri si imagini ale lucrurilor pe care le socotim ca se vor intampla in viitor.

6. Ispitirea din spate: Este atunci cand dracii ne dau razboi cu ganduri, imagini si locuri unde am pacatuit noi in trecut. Imaginatia este tabla mintii. Ea este hotar intre minte si simtire, pe care s-a intiparit tot ce-am vazut, auzit, mirosit, pipait si gustat in timpul vietii noastre. De aceea, cand ne razboiesc dracii ne rascolesc imaginatia si memoria cu tot ce stiu ca s-a intiparit acolo in chip patimas, pentru a ne starni spre pacate. Sfintii Parinti numesc imaginatia pod al dracilor, pentru ca pacatele trec de la minte la trup, prin imaginatie.

7. Ispitirea cea dinlauntru: Are loc prin pornirea patimilor ce ies din inima noastra: "Din inima omului ies gandurile cele rele, uciderile, curviile, preacurviile, furtisagurile, marturiile mincinoase, hulele" (Mt. 15,19).

8. Ispitirea cea din afara: Se face prin patimile si rautatile pe care le toarna dracii in sufletele noastre, prin cele cinci simturi, care se mai numesc si ferestrele sufletului. Sfantul Prooroc Eremia ne spune ca "s-a suit moartea prin ferestrele noastre" (ler. 9,21).

2.5.1. Formele luptei diavolesti

1. Razboiul cu inima

a) Prin manie aprinsa: uciderea, sodomia, asuprirea saracilor. Aceste pacate impotriva aproapelui sunt strigatoare la cer si impietresc inima.

b) Prin pofta: iubirea de arginti, lacomia, lenea, desfranarea. Acestea (a si b) sunt cele sapte pacate de moarte si le facem impotriva noastra.

c) Prin iutime: zavistia, invidia, ura, invidie. Aceste pacate invartoseaza inima si le facem impotriva aproapelui.

2. Razboiul cu mintea

a) 0 intuneca prin: mandrie, deznadejde, sinucidere.

Acestea sunt pacate impotriva Duhului Sfant.

b) 0 aprinde prin erezie.

c) 0 surpa prin nebunie.

Razboiul diavolului cu oamenii decurge astfel:

I. Cu mintea: momeala, asuprirea, unirea.

II. Cu inima: lupta.

III. Cu vointa: invoiala.

IV. Cu trupul: implinirea cu lucrul, deprinderea, patima (viciul).

V. Cu sufletul: deznadejdea, erezia, nebunia, sinuciderea.

asta este razboiul cu diavolul, iar biruinta este a lui Iisus Hristos si a noastra. Cunoscand aceste ispite: "sa nu va lasati covarsiti de satana, caci gandurile lui nu ne sunt necunoscute" (11 Cor. 3-16).

2.6. Razboiul nevazut

Pe cei care sunt zamisliti in faradelegi si in pacate nascuti (Ps. 50,6), satana ii lupta prin patimi. Adica nu se lupta cu ei cata vreme traiesc dupa chemarile lumii acesteia, ca dupa o lege, si o asculta orbeste.

Razboiul Se aprinde abia atunci cand dorim sa parasim pacatele si sa mergem pe calea lui Dumnezeu. Atunci cand vrem sa dezrobim fiecare parte a sufletului nostru din amagirea diavolului si sa le unim iarasi precum le avea Adam in paradis si sa vedem pe Tatal Nostru, atunci se starnesc impotriva noastra toate urgiile iadului. Toata stradania diavolului este sa desfaca sufletul nostru de dragostea lui Dumnezeu si sa-l lege de orice altceva, in afara de Dumnezeu. De aceea intinde celor trei puteri ale sufletului nostru (puterea rationala, puterea manioasa si puterea poftitoare) ispite, aducand momeli placute, potrivite cu fiecare putere sufleteasca in parte. In acelasi timp, trupul este pus sa implineasca lucrul si sa le faca mereu. Vrea adica sa iubim placerea, stiind vrajmasul ca aceasta stinge iubirea de Dumnezeu. Pofta sau vointa o inconvoaie spre trup si spre lume, intunecand mintea cu placeri pacatoase.

Cugetarea, care dupa fire, se intinde ca un arc catre dragostea dumnezeiasca, diavolul o aprinde ca o sageata contra firii si o trimite, ca pe niste fulgere, in obrazul fratilor si impotriva lui Dumnezeu, blestemand si injurand si dandu-le lui (dracului) pe toate si pe sine insusi, chiar si moarte de om facand. Iar pe sarmana minte care, dupa fire, este oglindirea sau rasfrangerea lui Dumnezeu, tronul lui Dumnezeu in om, locul cel mai sfant al sau, fie ca o intuneca, fie ca o aprinde, fie ca o sfarma, punand idolul pacatului intr-dar sau uraciunea pustiirii in locul cel sfant (Mt. 24,15). In acest fel se poate inscauna vrajmasul in minte si o poate schimba contra firii, incat zice raului bine si binelui - rau; intunericului - lumina si luminii - intuneric; cuminteniei - nebunie si nebuniei - intelepciune, din care cugeta ca nu este Dumnezeu, ci numai natura al carui dumnezeu este omul. uite ce este o minte indracita, care socoate minciuna - adevar si adevarul - minciuna (ateismul). 0 astfel de minte pierde si darul libertatii vointei si ajunge in robia poftelor, contra firii, care spurca sufletul, ii talhareste vlaga si-l strica prin boli, facandu-l neputincios spre osteneli si urcusul cel duhovnicesc. Toate patimile si lucrarile contra firii se ivesc mai intai in minte, in partea cea mai subtire a fapturii noastre cele nevazute.

Aduce vrajmasul diavol un gand cu chip lumesc si-l arata mintii ca pe o momeala. Iar mintea neinvatata cu lucrarea diavoleasca, precum un miel nestiutor, vede lupul si se duce la el crezand ca este oaie. Si asa, ca un biet miel naiv, se duce drept in gura lupului (diavol) flamand.

Prima linie a luptei pe care vrajmasul o flutura in vazul mintii este momeala. A doua este asupreala. Daca a izbutit cel rau sa fure mintea cu momeala, o indeamna sa vorbeasca impreuna cu el. Urmeaza furarea mintii, care este treapta a treia din lucrarea faradelegii sau unirea.

Cand mintea isi da seama de ea insasi si de cele in care se afla, avem lupta cea de gand. Mintea noastra hotaraste daca merge dupa momeala sau se intoarce de la dansa. Aici incepe lupta. Daca intarziem lupta, ne putem trezi invaluiti din partea poftei sau a iutimii. Prin urmare, lupta trebuie oara grabnic.

Aceasta lupta este, deci, hotaratoare: daca mintea incuviinteaza lucrarea diavolului, aceasta incuviintare o da vointei, asupra careia sufla vrajmasul boarea ametelii. Vointa ia hotararea dupa sfatul mintii si nu inainte. De aceea se zice ca avem in orice hotarare libertatea vointei, adica puterea de a selectiona ce vrem. Darul libertatii vointei ni l-a dat Dumnezeu, ca pe o mare cinste si prin el trebuie sa crestem pana la masura indumnezeirii.

Dragostea inclina vointa ca pe o cumpana. Deci, daca mintea iubeste momeala straina, va inclina cumpana liberei alegeri spre momeala sau sfat strain si asa se deschide spartura in cetatea sufletului si intra puhoiul de diavoli, care asteptau afara. Si urmeaza repede pustiirea jalnica in cetatea sufletului, implinirea cu lucrul sau repetarea faptei, pana se deprinde sau se obisnuieste.

Inradacinarea obiceiului pacatuirii duce pana acolo incat nu ne mai putem impotrivi si asa lucrarea contra firii se face omului a doua fire, firea faradelegii sau a pacatului. Dar acest lucru este totuna cu pierderea darului libertatii vointei si omul se trezeste robind vrajmasului din cauza ca i-a slabit puterea de impotrivire, din cauza multor pacate ce le-a facut.

uite de ce omul face raul de acum inainte, cu toata voia. asta este motivul principal pentru care patimile invechite, greu se vindeca. Mintea isi da seama unde a ajuns si nu se poate lupta, ca sa scape de robia pacatelor. Dar vrajmasul care pustieste prin patimi, cand vede ca mintea sau constiinta vrea sa duca razboi impotriva robiei lui, vine cu asuprire, dovedind sufletului ca nu poate sa scape, iar ca pedeapsa ca a indraznit una ca aceasta, o da legata la un chinuitor mai greu: duhul deznadejdii. Acum sufletul se afla intre moarte si viata. Unii mai scapa, iar altii nemaiputand suferi li se intuneca mintea si fac pacatul cel din urma: sinuciderea. Iar altora li se rataceste mintea cu totul, dand in nebunie.

De fapt, trebuie sa spunem ca fiecare din patimile de moarte pot duce pe om pana la sinucidere, iar altii umflati fiind de duhul mandriei, cad in nebunie. Si de unde atata pustiire? De la primirea unei momeli a vrajmasului, care ispiteste pe tot omul prin patima spre care are inclinatie mai mare. Pe cel aplecat spre trup il ispiteste prin desfranare; pe cel aplecat spre lumea gandurilor ii ispiteste cu intelepciunea veacului acestuia; pe cei aplecati spre Cuvantul lui Dumnezeu ii ispiteste cu Biblia, astfel incat in zilele noastre se vad multi calatori spre infern cu Scriptura in mana (sectarii).

Daca mintea nu incuviinteaza inchipuire momelii sau puiul de drac, sufletul nu va patimi o pustiire ca aceasta. Dar ca sa se intample acest lucru, sufletul impreuna cu puterile sale trebuie sa aiba o inclinatie catre Dumnezeu, asa cum o are cand lucreaza dupa fire. Sufletul trebuie sa aiba pe Dumnezeu cu sine mereu.

In razboiul nevazut avem un mare ajutor, chiar pe Imparatul Cerurilor, Domnul nostru Iisus Hristos si pe ucenicii Sai, care sunt preotii Bisericii. Pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu, ca sa sfarme lucrarile diavolilor si pentru aceasta ne impartasim si El locuieste in noi de la Botez, ca sa sfarme lucrarile diavolilor, pana la sfarsitul veacurilor. Dar, cum s-a spus, Dumnezeu asteapta si hotararea noastra, nu numai lucrarea harului dumnezeiesc. Hotararea noastra consta in aceea ca daca doi dintre voi se vor invoi pe pamant in privinta unui lucru pe care il vor solicita, se va da lor de catre Dumnezeu, care este in ceruri. "Ca unde sunt doi sau trei adunati intru numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 20,18).

Cei doi sau trei sunt puterile sufletului, care daca se vor uni pe pamant, adica intr-o dragoste (caci inima este semnul dragostei), cerand ceva de la Dumnezeu, Tatal nostru, raspunzand dragostei celor doi sau trei de pe pamant, le da dragostea Sa cea din ceruri, care este insusi Fiul Sau si asa vom avea pe Dumnezeu in mijlocul nostru. Adunarea puterilor si invoirea lor intr-o dragoste se poate face, dupa cum ne spune Fiul lui Dumnezeu, numai intru numele Sau. Aici avem o alta mister a lucrurilor si anume rugaciunea neincetata catre Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul". Sfantul Apostol Pavel ne spune "sa ne rugam neincetat" (Tes. 5,17), iar acest lucru va savarsi minunea unirii puterilor sufletesti invrajbite. Minunea aceasta se petrece intru numele lui Iisus Hristos. Adica puterile sufletului se intorc de la iubirea straina (de sine, de lume si de cele ce sunt in acestea) iarasi la Dumnezeu.

In trei cete se randuiesc ostasii razboiului duhovnicesc: incepatorii, sporitii si desavarsitii. Precum atunci cand sunt chemati la razboi, oamenii isi lasa toata grija cea lumeasca, asa si incepatorii isi lasa toata grija cea lumeasca pentru imparatul lor, Iisus Hristos, si-si cauta un duhovnic bun, iscusit. Adica nu mai stau la indoiala, intre pretul lumii acesteia intregi, de le-ar da-o cineva, si pretul sufletului mantuit pentru viata cea fara de sfarsit, ce va sa fie. Trebuie, deci, sa-si gaseasca un duhovnic iscusit, deoarece in cele duhovnicesti, tot ce nu este din povatuire randuita si sub ocrotirea smereniei, duce la inselare si la mai mare surpare decat patimile.

Deci, de indata ce incepatorul leapada faptele omului celui vechi sau lucrurile contra firii, da de razboiul gandurilor. asta cauta sa-i aduca aminte de cele vechi si sa-i intoarca iarasi dragostea spre acelea. Cel mai adesea dau razboi cu mintea gandurile si chipurile cele de rusine. Navala de ganduri sa nu descurajeze pe incepator. Toata grija sa-i fie doar aceasta: sa nu primeasca cele ce i se nalucesc mintii, ci tinerea de minte sa-i fie Hristos, Maica Domnului si Sfanta Cruce.

Lupta incepatorului este lupta izbavirii de patimi, adica a nu lasa pruncii babilonesti (dracii) sa intre si sa se faca barbati, caci mai greu ii va scoate atunci. Cum se arata, trebuie sa-i loveasca de piatra (Hristos) pentru ca sa nu ajunga cu dansii pana la lupta (Ps. 136,9). A nu avea ganduri este cu neputinta, precum cu neputinta este a stopa vantul cu o bucata de panza. Daca sunt si vremi fara de furtuna, aceasta este dupa randuiala Prea Induratului Dumnezeu.

Cei incepatori pot sa vada cum numele Mantuitorului ii izbaveste de asupreala diavolilor, ceea ce ii indatoreaza cu o mai mare smerenie inaintea lui Dumnezeu, care le ia sau le usureaza lupta lor. Abia celor din ceata sporitilor le ingaduie Dumnezeu lupta, dupa ce sunt intariti in dragostea dumnezeiasca si au deprins mestesugul luptei. Iar a bate razboi cu diavolul si a-l arde necontenit cu sabia duhului este a celor desavarsiti. Dar nu spre diavol au cei desavarsiti privirea, ci toata faptura lor, absorbita in Dumnezeu, se face ca un parjol intr-un rug nearzator si stramutati de dragostea lui Dumnezeu, chiar de sunt in lumea aceasta, ard pe stapanitorul ei diavolul in inima, cu sabia vapaie a Duhului Sfant (rugaciunea).

Partea incepatorilor este de a usca spinii patimilor din pamantul inimii si de-a nu se sui cu mintea in vazduhul parerilor, ca acolo bat diavolii mari si-i rup aripile. Mintea trebuie sa fie de straja la portile simturilor, ca sa nu intre foc strain in cetatea sufletului. Aceasta este partea ascetica sau nevoitoare. Pentru unii nevointa este mare, pentru altii mai usoara, pentru altii tine toata viata, iar pentru cei ce nu judeca pe nimeni Mantuitorul le spune ca "fara de nevointa intra in imparatia lui Dumnezeu" (Luca 6,37).

Toata lupta incepatorului consta in atentia care nu trebuie sa adoarma, caci om vrajmas ii va semana neghina in tarina inimii. Prin urmare, pe masura ce se va usca pamantul inimii de mocirle, trebuie sa fie cu atentia marita, caci altfel painea lui va fi amara. Fara uscarea izvoarelor rele, fara scoaterea patimilor din radacini, iar locul lor ars cu lacrimi, fara netezirea scurmaturilor pe care le-au facut porcii (dracii) patimilor, nu este cu putinta de a ajunge in cetatea a doua, a luptatorilor, a celor sporiti. Pana ce cu desavarsire n-am intors mania si pofta de la cele de aici, unde luptau contra firii, inca nu am scapat de omul cel vechi, inca nu avem sufletul fecioara si parte de crinul bunei vestiri a nasterii lui Dumnezeu in noi.

Ceata incepatorilor sta sub fericirea saraciei desavarsite. Nu este nimic de care sa le fie inima impinsa, nici chiar de ei insisi. Cat despre patimi, exclusiv avutie a lor au risipit-o si au ajuns saraci de avutia aceea si s-au facut ca un crin in pustie.

Ceata celor sporiti este sub semnul fecioriei, a celor care s-au intors la starea de copii fara de patima, caci prunc nou ni s-a aratat noua: Iisus Hristos. "Iar copilul crestea si se intarea cu duhul, umplandu-se de intelepciune si harul lui Dumnezeu era in El. Luceafarul de dimineata rasare in inimile noastre" (2 Petru 1,19), caci Dumnezeu este lumina. "Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va accelera" (Is. 58,8). Lumina creste tot mai tare, pruncul Iisus se face in ceata celor desavarsiti, barbat desavarsit si vine plecandu-si capul sub mana zidirii Sale, aratandu-ne smerenia ca pe un Botez. Acum vine satana pentru cea din urma oara cu ispita placerii: Nu cumva iubim darurile lui Dumnezeu? Nu cumva avem opinie pentru indraznirea catre Dumnezeu? Cu un cuvant, nu cadem in glorifica straina?

Pe toate acestea le arde dar ascultarea desavarsita de la Dumnezeu, care lumineaza pe cei desavarsiti ca un soare al dreptatii. Si precum Iisus Hristos s-a facut ascultator pana la moarte pe Cruce, de Parintele Sau, asa si-n cei desavarsiti vointa lui Dumnezeu, cea mai uriasa putere, poarta chipul celei mai desavarsite lepadari de sine. uite vointa facandu-se smerenie, caci "Desavarsirea este o abis de smerenie" (Sfantul Isaac Sirul).

Dar are si diavolul un duh, duhul minciunii (caci a lui Dumnezeu este Duhul Adevarului). Si cu duhul minciunii, diavolul ispiteste pe cei desavarsiti. Nu cumva isi iubesc viata viitoare? si vicleanul ii arata ingerii de lumina (2. Cor. 11,14). Aici este bine stiuta o deosebire sigura intre cele doua duhuri: ele au cate o lumina, dar lucrarea lor este diferita.

Lumina Duhului Sfant este Lumina lui Hristos, care lumineaza pe tot omul ce vine in lume, pentm ca ne lumineaza sa ne cunoastem cu autentic ce suntem, fata de Sfintenia lui Dumnezeu. La Lumina adevarului ne vedem multimea pacatelor noastre. Pe masura ce sporeste Lumina lui Dumnezeu in noi, vedem cata stricaciune am facut in vremea intunericului necunostintei si a pacatelor. Si astfel ne vedem cei mai mari pacatosi. Sfintii sunt convinsi de pacatele lor, de aceea judecandu-se pe ei insisi, vrednici de infern se vad, dar mostenesc Raiul, primind in dar mantuirea.

Diavolul minciunii are si el o lumina, dar la fel de mincinoasa ca si el. Pe cand lumina cea adevarata arata pacatele noastre si din ele ne smerim pana in infern, duhul minciunii cu lumina lui ascunde pacatele din ochii mintii, pe care i-a innegrit cu duhul mandriei, facand pe cel ce patimeste sa se creada fara de pacate si ca este mantuit (sectarii). Inselati sunt si cei mandri, care inchisi in nestiinta sunt convinsi de mantuirea lor, desi s-a intarit in ei intunericul cel mai din afara al mandriei.

Privind viata sfintilor, ei se cred niste pacatosi, convinsi de pacatele lor, chiar daca fata le straluceste ca soarele. Asa se intampla ca pe unii nu ii lasa Dumnezeu fara de cruce, sa se zica ca sunt pacatosi, dar si cei ce zic numai din buze, sa vada de ei insisi.

Cei desavarsiti nu simt numai pacatele lor, ci ca se afla intransii toate pacatele oamenilor (Gal. 6,2-10). In inima lor strabate durerea, sufera pentru durerea oamenilor, vor sa se jertfeasca pentru ei, vor sa fie osanditi in locul lor. Aceasta este iubirea de jertfa, parjolul care aprinde lumea, care cutremura portile iadului si starneste impotriva toata valvataia de ura sau ispita a doua prin durere.

Pe masura sporirii darurilor dragostei in noi, pe aceeasi masura diavolul aprinde vapaia de ura impotriva noastra. Dar daca il rugam pe Iisus Hristos, El se va lupta pentru noi, oamenii, biruind ca un Dumnezeu. Pe cel desavarsit, in timpul incercarilor il vor abandona prietenii, i se vor face potrivnici, il vor huli, il vor condamna ca pe un inselator pana si cei din imobil lui, va fi dat in mainile vrajmasilor. Viforul iadului va fi asupra lui, doar-doar il va desparti de dragostea lui Dumnezeu. cesta este focul celei mai mari incercari si suferinte, in care-l curateste Dumnezeu, cand insasi el se ascunde din dragostea Sa si lasa sa se pravaleasca asupra lui puhoaie de ura, care cauta sa-l inghita. De dragostea lui Dumnezeu dar nimic nu-l mai desparte. El spune impreuna cu Sfantul Apostol Pavel: "Cine ne va desparti pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigoana, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia? Precum este scris: "Pentru Tine suntem omorati toata ziua, socotiti am fost ca niste oi de junghiere". Dar in toate acestea suntem mai mult decat biruitori, prin Acela Care ne-a iubit. Caci sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapanirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici inaltimea, nici adancul si nici o alta faptura nu va putea sa ne desparta pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Iisus Hristos, Domnul nostru" (Romani 8,35-39). uite ce este omul dupa fire sau un dumnezeu dupa har (Psalm 81,6).

2.7. Naluciri si viclenii demonice

Diavolii, cazand din slava cereasca si pizmuindu-i pe crestini, vor sa-i impiedice de la suisul duhovnicesc spre cer, ca sa nu ajunga acolo de unde au cazut ei. De aceea este necesitate de multa rugaciune si vointa, ca primind cineva prin Duhul Sfant darul deosebirii duhurilor, sa poata cunoaste lucrarile lor, dar si cum pot fi invinsi fiecare in parte.

Cand diavolii vad pe crestini, dar mai ales pe monahi nevoindu-se, incearca sa-i ispiteasca, ridicand multe sminteli prin gandurile ce le insufla. Aceste atacuri pot fi doborate prin smerenie, post si rugaciune, dar nici doborati nu inceteaza, ci vin indata cu viclenii si mestesuguri noi. Atunci cand nu pot sa insele inima cu placeri murdare, se silesc sa ne sperie, prefacandu-se in femei despuiate, fiare, reptile, trupuri uriase si multime de ostasi. Sa nu ne temem nici de nalucirile acestea, caci se mistuiesc indata daca ne rugam cu smerenie si ne insemnam cu Sfanta Cruce.

Duhurile necurate sunt pline de indrazneala si nerusinare, pentru ca desi sunt biruite, ne ataca iarasi in alt chip. Se prefac ca ghicesc, spunandu-ne ca se vor intampla diferite lucruri in viitor. Daca vor gasi sufletul neclintit in credinta si cugetarea nadejdii, aduc pe Satana, capetenia lor. asta este asa cum il descrie Iov: "Ochii lui chip de luceafar, din gura lui ies parca niste torte aprinse si izbucnesc valuri de scantei. Din narile lui iese fum Rasuflarea lui este de carbuni aprinsi si din gura lui tasnesc flacari" (Ion* 41,18-21). "Graieste vicleanul lucruri mari. Incearca sa se faleasca si amageste pe crestini. Dar noi crestinii sa nu ne speriem nici de nalucirile acestea, nici sa luam aminte la cuvintele lui. Atat el, cat si slugile lui au fost doborate de Mantuitorul, ca niste scorpii si serpi, spre a fi calcati in picioare de crestini" (Sfantul Ioan Scararul).

Nalucirile lor apar dar se mistuiesc de la sine, nevatamand pe nici un credincios si poarta asemanarea focului celui vesnic, care-i va arde pe diavoli. Adeseori, viclenii se prefac a canta psalmi. Uneori, cand citim, rostesc indata ca un ecou cele ce au fost citite sau ne ispitesc sa lungim cantarea sau cititul. Dormind, ne scoala la rugaciune si aceasta o fac des, neingaduindu-ne sa ne odihnim.

Se mai intampla uneori sa ia chip de calugari, prefacandu-se ca vorbesc cu evlavie, ca sa amageasca prin asemenea infatisari si sa atraga pe cei amagiti unde voiesc ei. Dar nu trebuie sa luam seama, chiar daca ne scoala la rugaciune, chiar daca ne sfatuiesc sa postim, chiar daca ne osandesc cu pacatele ce ne-au indemnat sa le facem. Ei fac aceasta ca sa aduca pe cei simpli la deznadejde si sa le spuna ca nevointa lor nu este de folos si ca viata crestina si monahala este grea, indemnandu-i astfel sa traiasca in pacate.

Diavolii toate le fac, si le graiesc, si le tulbura, si le amesteca, pentru ca sa ne amageasca. Ei pricinuiesc lovituri, zgomote, suiera, iar daca nu-i luam in seama plang si se tanguiesc ca niste biruiti. Iar daca prevestesc, sa nu credem in ei, caci nu cunosc nimic din cele ce nu au avut loc. Singurul Dumnezeu este Cel ce stie toate inainte de facerea lor. Duhurile necurate nu cunosc nimic de la ele insele, ci ca niste furi, cele ce vad la altcineva le spun. Cand vin noaptea si voiesc sa ne graiasca cele viitoare, spunandu-ne "Noi suntem ingerii!", nu le dati crezare, caci mint. Chiar daca glorifica nevointa voastra si va fericesc, nu-i credeti. Pecetluiti-va cu Sfanta Cruce pe voi insia si imobil voastra si va rugati. Ii veti vedea disparand, caci sunt lasi si se tem mult de semnul Crucii Domnului, fiindca prin ea au fost zdrobiti de Mantuitorul.

Iar daca totusi staruiesc cu mai multa obraznicie, jucand teatru si schimbandu-se in naluciri, nu va infricosati, nici nu va lasati impresionati, nici nu le dati atentie.

Vederea sfintilor este linistita si blanda, aducand pacea, bucuria si puterea lui Dumnezeu, iar sufletul priveste prin sine insusi pe cele ce se arata si este cuprins de dorul de cele dumnezeiesti. Navala si nalucirile pricinuite de diavoli sunt cu batai, cu strigate, ca dansul tinerilor celor fara de minte. Din acestea se naste frica sufletului, tulburarea si neoranduiala sufletului si gandurilor, tristetea, ura de cei ce se nevoiesc, plictiseala, supararea, frica de moarte si apoi dorirea pacatelor, imoralitatea si lipsa ravnei spre virtute. Cand sufletul este cuprins si staruie in frica, este semn al prezentei diavolului. Cand diavolii se apropie de noi suntem cuprinsi de o mare spaima si frica, inima tresalta ca si cand ar vrea sa iasa din piept, iar de frica si spaima nici nu putem striga sau vorbi. Diavolii nu desfiinteaza frica, cum fac ingerii, ci cand ii vad pe unii infricosati, le maresc si mai mult nalucirea si-i ingrozesc zicand: "Cazand, inchinati-va!" (Matei 4,9). Asa i-a amagit pe pagani si au fost socotiti de ei zei.

Daca diavolilor le-ar fi fost cu putinta sa ne vatame, n-ar mai fi venit cu zgomote si naluciri, ci le-ar fi fost destul sa vina si sa ne faca tot ceea ce doresc. dar neavand putere, joaca si-si schimba chipurile ca pe o scena, speriind prin zgomote, dar prin acestea se dovedesc mai cu seama neputinciosi.

Este in firea mintii, mania impotriva patimilor. Caci daca nu se manie omul impotriva tuturor celor semanate de diavoli intr-insul, nu va vedea nici o sfintenie intr-insul. Iar cel ce vrea sa ajunga la mania cea fireasca, taie toate voile sale, pana cand intareste in sine voia cea dupa fire a mintii. Cand, impotrivindu-te, vei birui oastea vrajmasilor diavoli si o vei vedea ca fuge de la tine slabita, sa nu ti se bucure inima. Caci rautatea duhurilor este in urma lor. Diavolii pregatesc un razboi si mai rau decat cel dintai, adunandu-si fortele. Daca te vei impotrivi lor mai departe, luptandu-te, vor fugi de la fata ta intru slabiciune. Dar daca te vei inalta intru inima ta, pe motiv ca i-ai izgonit, se vor ridica unii de la spate, altii din fata, daca vei abandona cetatea.

Cetatea este rugaciunea, lupta este impotrivirea prin Iisus Hristos, iar baza de unde pomim lupta noastra este mania impotriva diavolilor. Daca inima ta uraste pacatul prin fire, va iesi biruitoare si se va indeparta de la toate pricinile ce nasc pacatul. Diavolii se invaluie si se acopera pentru o vreme in viclesugul lor, ca doar isi va lasa omul sloboda inima, socotind ca s-a izbavit de lupta. Iar daca se intampla aceasta, sar dintr-o oara asupra bietului suflet si il rapesc ca pe o vrabie.

Domnul nostru Iisus Hristos, invatatorul nostru, stiind vrajmasia lor si milostivindu-se de neamul uman, ne-a poruncit sa pazim inima cu strictete, zicand: "Fiti gata in tot ceasul, canu stiti in care ora vine furul; deci nu cumva venind sa va gaseasca dormind". Deci ia seama la inima ta, fiind cu luare aminte la simturile tale. Si daca se va insoti cu tine pomenirea lui Dumnezeu, vei prinde pe talharii care te prada de ea. Caci cel ce se deprinde sa deosebeasca precis gandurile, recunoaste pe cel ce vreau sa intre si sa-l spurce, fiindca acestea tulbura mintea ca sa se faca mandra si trandava. Dar cei ce cunosc rautatile lor, raman netulburati, rugandu-se Domnului.

Loviturile ce ni le da diavolul, fie pe vazute, fie pe nevazute, adeseori le simtim si le vedem. Dar chinurile ce le sufera diavolii de la noi, cand devenim uneori virtuosi sau ne caim pentru greseli, sau rabdam indelung si rezistam la necazuri, sau ne rugam si implinim cu ravna toate celelalte fapte crestinesti prin care diavolul este chinuit, lovit si pedepsit, toate acestea, dupa iconomia dumnezeiasca, noi nu le vedem, ca sa nu ne mandrim si sa ne molesim. Caci, drept este inaintea lui Dumnezeu sa rasplateasca cu necaz celor ce ne necajesc pe noi (II Tes. 1,5).

Cum se pot izbavi de diavoli si de patimi cei care sunt bolnavi cu trupul si neputinciosi? Nu numai prin infranare de la mancaruri, ci si prin strigarea din inima catre Domnul putem izgoni gandurile rele si pe diavolii care ni le strecoara.

"Strigat-am catre Domnul intru necazul meu si m-a auzit" (Iona 2,3). Si iarasi: "Din pantecele iadului ai auzit strigarea mea si glasul meu. De aceea: Pana ce va trece faradelegea, adica tulburarea pacatului, striga-voi catre Dumnezeul cel Prea Inalt (Ps. 56,2-3), ca daruindu-mi cea mai mare binefacere, sa nimiceasca cu puterea Lui insasi momeala pacatului si sa surpe idolii cugetarii patimase".

Deci, daca nu ai primit darul infranarii, cunoaste ca Domnul vrea sa te asculte prin rugaciune si speranta, cand te rogi. Deci cunoscand judecata lui Dumnezeu, nu te descuraja pentru neputinta nevointei si a infranarii. Ci mai degraba staruieste in lucrarea izbavirii de vrajmasi prin rugaciune si rabdare unita cu multumire. De va vor alunga gandurile neputintei si ale suferintei din cetatea postirii, fugiti in alta, adica in rugaciune si in multumire.

Diavolii, rugand pe Domnul ca sa nu fie trimisi in detaliat, au primit implinirea cererii (Lc. 8,31-32). Cu cat mai vartos va fi ascultat crestinul, care se roaga sa fie izbavit de moarte mintala (Isaia Pustnicul, Filocalia I, p. 478).

2.8. De ce trebuie sa ne luptam cu diavolii?

De ce ingaduie Dumnezeu ca sa fim ispititi? Sfantul Apostol Iacob ne spune: "Nimeni sa nu zica atunci cand este ispitit: De la Dumnezeu sunt ispitit, pentru ca Dumnezeu nu este ispitit de rele si El insusi nu ispiteste pe nimeni. Ci fiecare este ispitit cand este tras si momit de insasi pofta sa. Apoi pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul odata savarsit, aduce moarte" (Iacob 1,13-15). Prin urmare, fiecare este ispitit fie de catre diavol, fie prin propria sa vointa, totdeauna prin ingaduinta lui Dumnezeu.

Sfantul Maxim Marturisitorul ne lamureste ca cinci sunt motivele pentru care Dumnezeu ingaduie sa fim ispititi de diavoli:

1. Prima cauza este ca acei "care sunt incercati si se lupta, sa ajunga sa discearna virtutea de rau". Acest razboi ne aduce experienta, ajungand sa deosebim binele de viclesug, virtutea de pacat.

2. A doua cauza este ca "dobandind virtutea prin osteneala si durere, sa o avem sigura si nestramutata".

3. A treia cauza este ca "inaintand in virtute sa nu ne inganfam, ci sa ne smerim". Razboiul continuu ne obliga sa ne smerim continuu si nu ne ingaduie sa ne mandrim cu virtutile noastre.

4. A patra cauza este ca "dupa ce am fost ispititi de pacat, sa-l uram din toata inima", precum si pe diavolii care ne ispitesc.

5. A cincea cauza este ca "devenind nepatimasi, sa nu uitam slabiciunile noastre si nici puterea lui Dumnezeu, care ne-a ajutat".

Prin urmare, vom trece adesea de la razboi la pace de la durere la bucurie duhovniceasca, stiind ca inainte de inviere este Golgota Crucii. Trebuie sa ne luptam cu toate puterile noastre, bizuindu-ne mai ales pe ajutorul lui Dumnezeu, caci nu intru multimea ostirii este biruinta razboiului, ci din Cer este putere (1 Macabei 3,19).

Astfel, orice ispita, daca o infruntam, ne poate aduce cununa vesnica.