Razboiul crestinilor cu diavolii

Invatatura despre duhurile diavolesti, dupa Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie

1.1. Crearea ingerilor

Dumnezeu Creatorul a facut mai intai lumea ingerilor, a duhurilor slujitoare (Psalm 103,5), ca sa slujeasca voii Sale Dumnezeiesti Prea Sfinte. Toti ingerii au fost creati de Dumnezeu in acelasi timp.

Scopurile principale pentru care au fost creati ingerii care formeaza lumea nevazuta sunt: pentru a-L slavi pe Dumnezeu (Is. 6,3; Lc. 2,14); pentru a implini voia lui Dumnezeu cea Sfanta (Mt. 4,11; 25,31; 1 Tim. 3,16); pentru a vesti oamenilor tainele si voia lui Dumnezeu (Mt. 1,20; 2,13; 28,2; Lc. 1,26); pentru a-i ajuta pe oameni sa se mantuiasca (Ev. 1,14); pentru a ajuta sufletele oamenilor dupa moartea trupeasca si a le duce in paradis (Lc. 16,22).

Sfanta Scriptura ne spune ca sunt noua cete ingeresti si trei ceruri (II Cor. 12,4), conform cu descoperirea avuta de Sfantul Apostol Pavel. Sfantul Dionisie Areopagitul, in cartea sa "Despre ierarhia cereasca" spune ca cetele ingeresti se impart in trei grupe triadice: 1. prima grupa triadica ingereasca: serafimii, heruvimii si tronurile; 2. a doua grupa triadica ingereasca: domniile, stapaniile si puterile; 3. a treia grupa triadica ingereasca: ingerii, arhanghelii si incepatoriile.

Dumnezeu isi descopera vointa Sa la ingerii din ceata superioara, iar acestia, la randul lor, o comunica celorlalti ingeri. In felul asta, tainele si puterile lui Dumnezeu urmeaza in ordine descendenta, de la serafim la inger si fiecare ierarhie ulterioara este consacrata numai cu acele cunostinte, pe care este capabila sa le cuprinda la nivelul respectiv al dezvoltarii spirituale.

Cuvantul "inger" inseamna sol sau trimis. Ingerii au capatat acest nume datorita slujirii lor, indreptata de la Atotmilostivul Dumnezeu catre mantuirea oamenilor. Sfantul Apostol Pavel ne spune: "Ingerii nu sunt, oare, toti duhuri slujitoare, trimise sa slujeasca pentru cei ce vor mosteni mantuirea?" (Evrei 1,14). Sfantul Grigorie Teologul precizeaza: "Ingerii, fiind slujitori ai vointei dumnezeiesti, ei nu numai prin facultatea fireasca, dar si in virtutea harului imbelsugat se deplaseaza ca gandul peste tot. Si, pretutindeni, sunt alaturi de fiecare, atat datorita iutimii cu care isi indeplinesc slujirea, cat si datorita subtilitatii esentei lor. Crearea ingerilor a precedat crearea lumii materiale a omului" (Iov 38,7).

Sfanul Ierarh Dimitrie al Rostovului scrie: "Ingerii au fost facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, asa cum a fost creat mai tarziu omul". Iar Sfantul Ignatie Brianceaninov ne asigura: "Chipul dumnezeiesc la ingeri si la om, consta in intelegerea din care emana duhul, ce ajuta gandul si-l insufleteste. Acest chip este asemenea prototipului si este nevazut, asa cum nevazut este si la oameni. El conduce intreaga faptura a ingerului si a omului. Ingerii sunt, deci, fiinte vii, rationale, imateriale, nemuritoare, capabile sa slaveasca in imnuri pe Dumnezeu, fapturi limitate in timp si in spatiu si ca urmare au o infatisare proprie".

Sfantul Apostol Pavel ne limpezeste scopul creatiei: "Pentru ca intru El au fost facute toate, cele din ceruri si cele de pe pamant, cele vazute si cele nevazute, fie tronuri, fie domnii, fie incepatorii, fie stapanii. Toate s-au facut prin El si pentru El" (1 Coloseni 1,16). Din Apocalipsa aflam ca nu putem cunoaste exact numarul ingerilor: "Si era numarul ingerilor zeci de mii de zeci de mii si mii de mii" (Apoc. 5,11).

Fara a cunoste exact firea ingerilor, putem dar sa fim siguri ca, ingerii nu au trup material ca oamenii, ci sunt duhuri de lumina, care raspandesc stralucirea dumnezeiasca. Cand, dar, primesc porunca de la Dumnezeu, ei se pot arata si trupeste, pentru a fi perceputi de oameni, pastrandu-si insusirile suprafiresti.

1.2. Cand au aparut diavolii?

Lucifer, fiind inger de lumina si capetenia celei de a doua trepte ingeresti, in loc sa progreseze in sfintenie, s-a mandrit, voind sa fie asemenea cu Dumnezeu (Isaia 14,14). Dumnezeu l-a blestemat, i-a luat harul Duhului Sfant si astfel s-a transformat in diavol (Le.10,18). Impreuna cu el au cazut si ingerii care i-au urmat lui, (diavolii) care sunt supusi Satanei (Efes. 6,12).

Domnul nostru Iisus Hristos ne arata caderea ingerilor: "Am vazut pe satana, cazand ca un fulger din Cer" (Luca 10,18). Sfantul Apostol Pavel scrie ca ingerii razvratiti au fost aspru pedepsiti de Dumnezeu si trimisi in infern, pana in ziua in care vor fi judecati pentru pacatele lor. Iar Sf. Apostol Petru ne spune: "Dumnezeu, n-a crutat pe ingerii care au pacatuit, ci legandu-i cu legaturile intunericului in infern, i-a dat sa fie paziti, pana la judecata" (2 Ptr. 2,4). Sfantul Apostol Iuda ne spune ca razvratirea acestor ingeri care nu au vrut sa ramana in starea lor, ci au dorit sa fie in locul lui Dumnezeu, a fost pedepsita astfel: "pe ingerii care nu si-au pazit vrednicia, ci au parasit locasul lor,i-a pus la pastrare, in intuneric, in lanturile vesnice, spre ziua judecatii celei mari" (Iuda 6).

Diavolii au insusirile ingerilor, cu diferenta ca, desi au fost creati de Dumnezeu buni si sfinti, ei n-au ramas in starea lor de sfintenie si bunatate, ci au cazut fara de intoarcere, in intunericul mandriei si vicleniei. carevasazica, intaiul vinovat de pacat si intemeietor al rautatilor este diavolul: "pentru ca, de la inceput diavolul pacatuieste" (1 loan 3,8). El a pacatuit, nu pentru ca asa i-ar fi fost firea, sau ca ar fi primit inclinatia spre pacat, pentru ca in acest caz, vina ar fi cazut pe Dumnezeu. Dimpotriva, fiind creat de Dumnezeu bun, el insusi, prin propria vointa, s-a facut diavol, adica clevetitor, vrajmas, mincinos si defaimator.

Sfantul prooroc Iezechiel spune:"tu erai pecetea desavarsirii, deplinatatea intelepciunii si cununa frumusetii. Tu te-ai aflat in Eden, in gradina lui Dumnezeu"; "fost-ai fara prihana in caile tale, din ziua facerii tale si pana s-a incuibat in tine nelegiuirea" (Iezec. 28,15).

Decisiv, raul nu ti-a fost dat tie din afara, ci tu insuti l-ai zamislit. Sfantul Antonie cel Mare ne invata scopul principal al lucrarii diavolesti pe pamant: "Diavolii se numesc asa, nu pentru ca asa s-au facut sau pentru ca Dumnezeu i-ar fi facut paradis, ci pentru ca au cazut din intelepciunea cereasca, (mandrindu-se). De atunci ne ispitesc mereu, incercand sa impiedice urcarea noastra la Cer, locul de unde au cazut ei".

Oamenii, avand trup si suflet, pot sa treaca de la placerea trupeasca la cea sufleteasca. Diavolii dar sunt lipsiti de aceasta posibilitate, pentru ca in ei binele firesc a fost nimicit prin caderea si pierderea harului dumnezeiesc. La oameni, binele este amestecat cu raul, dar la demoni, precumpaneste si actioneaza numai raul.

Pacatul lor cel mai mare este ura neinfricata fata de Dumnezeu. Ei au transformat ascultarea fata de Dumnezeu, fireasca tuturor fapturilor, intr-o impotrivire si intr-o vrajba neincetata. De aceea, caderea lor este fara de intoarcere.

Ei isi gasesc placerea in tot felul de pacate, se complac mereu in rele, trecand de la un pacat la altul. Neputand savarsi pacate trupesti, ei pacatuiesc cu imaginatia si cu simturile. Si-au obisnuit esenta lor cu viciile firesti ale carnii. Aceste vicii sunt dezvoltate la ei, mai mult decat la oameni.

Demonii nu pot face nimic rau Creatorului, Care fiind Dumnezeu Atotputernic, este inaccesibil oricaror influente de afara, din partea fapturilor. De aceea, demonii si-au indreptat toata rautatea lor, impotriva oamenilor, care sunt chipul lui Dumnezeu, creatura mainilor Sale. Demonii, stiind ca Dumnezeu isi iubeste faptura sa, cauta sa dauneze cat mai mult obiectului iubirii Sale. Duhurile necurate, avand in sine principiul tuturor relelor, cauta sa-i atraga pe oameni, sa-i faca robii lor, pentru a-i duce le pierzarea vesnica razbunandu-se astfel, impotriva lui Dumnezeu. Diavolul este duhul cel rau care desparte pe om de Dumnezeu si inspira ura, perfidie si minciuna intre oameni. Ispititor (Matei 4,3), stapanitor al acestei lumi (Ioan 12,31; 14,30; 16, 11).

In Vechiul Testament, diavolul este duhul rautatii, de a carui fiinta tine insasi pacatul, zavistia si minciuna. Pentru ca El, de la inceput a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar, pentru ca nu este adevar intru el. "Cand graieste minciuna, graieste dintru ale sale, caci este mincinos si tata al minciunii" (Ioan 8,44).

Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe spun ca locul diavolilor cazuti din ceata a doua ingereasca se va completa cu sfinti, preoti si calugari, dupa care lumea se va sfarsi, datorita pacatelor oamenilor.

Libertatea vrajmasilor nostri depinde de sufletele omenesti care se mantuiesc si, de aceea, ii ataca pe oameni asa de tare, ca sa traga cat mai multe suflete in infern.

Daca sufletul omului, dupa moartea trupului, ajunge in paradis, diavolul care l-a ispitit, va fi trimis la Satana in infern, deoarece nu si-a indeplinit misiunea incredintata. Daca sufletul omului ajunge in infern, diavolul care l-a ispitit va fi trimis de satana la alt om, ca sa-l ispiteasca. 0 alta cauza pentru care diavolul lupta asa de tare pe oameni este si dorinta de razbunare impotriva lui Dumnezeu, Care i-a blestemat si acest lucru il poate realiza, prin osandirea cat mai multor suflete in infern.

1.3. Diavolul - ucigas de oameni

Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie au numit in felurite moduri pe diavoli: "Duca-se pe pustie", "intunecatul", "stapanitorul mortii" (Evr. 2,14), "potrivnicul", "mincinos si tata al minciunii" (Ioan 8,44), "cel viclean" (Matei 13,19), "uratorul binelui", "inselator", "siret", "vrajmas", "ucigas", "leu care racneste", balaur", "Belzebut" s.a. In toate aceste numiri, caracteristice sunt rautatea si vrajmasia, dirijate impotriva oamenilor.

Diavolul urmareste, prin orice mijloc, pierderea sufletelor noastre.

1.3.1. Cum arata diavolii

Ingerii au chip si infatisare, la fel ca si chipul sufletului uman. Iar acest aspect exterior este constituit de chipul si infatisarea omului exterior in trupul sau.

Sfantul Ignatie Brianceaninov spune ca sufletele ingerilor sunt niste corpuri subtile, eterice, pe cand trupurile oamenilor sunt materiale, pamantesti. Ingerii, la fel ca si sufletele omenesti, au membre, cap, ochi, gura, degete, maini, picioare. Intr-un cuvant, o asemanare deplina cu a omului in trupul sau. Frumusetea virtutilor, harul dumnezeiesc stralucesc pe figurile sfintilor ingeri.

Chipul demonilor este intunecat si hidos, asa cum l-a vazut Iov pe diavol, ca un monstru hidos. Demonii s-au desfigurat, prin distrugerea in ei a binelui, prin zamislirea si dezvoltarea in ei a rautatilor. Aceasta a lasat amprenta si pe aspectul exterior.

De aceea Sfanta Scriptura ii numeste "fiare", iar pe capetenia lor Lucifer - balaurul cel mare (Apoc. 12,9).

Din Sfanta Scriptura aflam ca demonii au aceleasi puteri pe care le are si omul: vaz, auz, miros, pipait, pot vorbi si pot fi muti si surzi. Insusi Domnul Iisus l-a numit pe demon - mut si surd (Marcu 9,25).

In cartea Sfantului Prooroc Daniel aflam cum ingerul l-a adus pe proorocul Avacum intr-un loc indepartat, ca asta sa dea hrana proorocului Daniel, care se afla in groapa cu lei (Dan 4). Dar si diavolii au capacitatea de a se deplasa rapid in spatiu, de a "teleporta" materia, cat si pe oameni.

In Sfanta Evanghelie de la Matei aflam ca diavolul, ispitindu-l pe Domnul Iisus Hristos, L-a dus in Sfanta Cetate si L-a pus pe aripa templului. Dupa aceea, l-a dus pe un masiv foarte inalt (Mt. 4,11-1). In viata Sfantului Ioan, Arhiepiscopul Novgorodului, se descrie calatoria pe care a facut-o pe un diavol, de la Novgorod la Ierusalim si inapoi timp de 3 ore. Este o dovada ca viteza demonului este mare, dar nu infinita (instantanee).

Demonii, asemenea ingerilor, au capacitatea sa faca schimbari uimitoare in lumea materiala. In cartea lui Iov (1,13-19) citim cum focul, trimis din cer de diavol, a aprins si a ars turmele de oi si pe pastori. Tot aici aflam ca, in urma actiunii unui duh necurat, a venit un vant puternic si a prabusit imobil in care se adunasera fii si fiicele lui Iov si care au murit. In cartea lui Tobit se descrie un demon pe nume Asmodeu, care a ucis pe cei sapte barbati cu care fusese maritata, rand pe rand, Sara (Tobit 3,8).

Actiunea duhurilor asupra materiei, ca si alte multe insusiri ale ingerilor, sunt descrise in Cartea Judecatorilor (6,21). Ingerul s-a aratat viitorului judecator izraelit Ghedeon si cand cesta i-a antrenat darul, "ingerul Domnului, intinzandu-si varful toiagului ce-l avea in mana, s-a atins de carne si de azime si a iesit foc din piatra si a mistuit carnea si azimile; ingerul Domnului s-a facut nevazut de la ochii lui" (Jud. 6,21).

Observam ca duhurile imateriale au fost create de la inceput dintr-o substanta mai subtila decat omul si au fost inzestrate de la inceput cu forte care le ingaduie sa exercite o influenta puternica asupra lumii materiale. In afara de acestea ele au cunostinte foarte mari despre organizarea materiei si legile lumii materiale si stapanesc mijloace care le dau posibilitatea sa influenteze legile lumii materiale. Dar aceste puteri care le poseda duhuriie imateriale rele, demonii, dezorganizeaza si distrug.

1.4. Unde se afla duhurile necurate?

Demonii se gasesc in vazduh, adica in spatiul de sub cer, pe suprafata pamantului si in infern. "Intinderea dintre cer si pamant, tot abisul pe care il vedem cu ochii, vazduhul, pamantul, servesc drept salasluire duhurilor necurate, alungate din Cer" (Sf. Ignatie Brianceaninov).

In Cartea lui Iov, satana este infatisat ca ratacind pe intinderea nemarginita a pamantului. El cutreiera pamantul "dand tarcoale, chinuit fiind de o ura neincetata fata de neamul uman" (Iov 1,7).

Sfantul Apostol Pavel numeste pe demoni "duhurile rautatii, care sunt in vazduhuri" (Efes 6,12), iar pe capetenia lor "stapanul vazduhului" (Efes. 2,2). Demonii pot reprezenta sursa diferitelor boli si suferinte, deci pot intra in oameni si animale pentru a le chinui (Luca 8,33; 13,16).

Demonii traiesc in ape, iar acest lucru il stim din invatatura Bisericii Ortodoxe, care in rugaciunile sale de sfintire a apei roaga pe Dumnezeu sa curete apa de posibila prezenta acolo a duhurilor necurate.

Parintele Serafim Rose, vorbind despre locurile propriu-zise ale Raiului si ale Iadului, spune ca aceste locuri se gasesc in afara coordonatelor sistemului nostru spatio-temporal. Deci sufletele oamenilor din paradis sau infern se afla intr-un spatiu de o alta natura, care incepe nemijlocit de aici, dar se intinde ca si cum ar fi in alta dimensiune.

In timpurile noastre, satana, capetenia demonilor, se afla in infern. Sf. Prooroc Isaia a prevestit acest salas al satanei: "Si acum tu cobori in infern, in cele mai de jos ale pamantului" (Is. 4,15). Cele prezise s-au implinit odata cu venirea Domnului nostru Iisus Hristos pe pamant, care l-a legat pe satana pentru toata perioada dintre cele doua veniri pe pamant ale Sale: "l-a aruncat in detaliat si l-a inchis si a pecetluit deasupra lui" (Apoc. 20,3). Inainte de cea de a doua venire a Domnului Iisus Hristos pe pamant: "Satana va fi dezlegat din inchisoarea lui (din lad) si va iesi sa amageasca neamurile, care sunt in cele 4 unghiuri ale pamantului" (Apoc. 20,7).

Din vietile Sfintilor aflam ca mai marele demonilor se afla in infern, iar la suprafata pamantului si in vazduh se afla diavolii condusi de capeteniile lor, adica de duhurile necurate, din clanurile superioare. Demonii coboara in infern pentru a-l informa pe satana asupra celor savarsite de ei si asupra a tot ceea ce se petrece pe pamant si pentru a primi noi porunci si instructiuni de la stapanul lor.

Dupa caderea lui Adam si a Evei din paradis, mintea omeneasca a pierdut harul lui Dumnezeu, care o apara de duhurile necurate. Diavolii au astfel puterea de a intra in mintea omului si de a-i insufla ganduri pacatoase. Demonii pot sa intre in oameni cu toata esenta lor volatila. Demonul care intra in acest fel in om nu se amesteca cu sufletul, ci traieste in trupul oamului, posedand in chip fortat sufletul si trupul. Datorita imaterialitatii si subtilitatii lor, demonii pot intra intr-un cifra foarte mare in om (Luca 8,30).

Sfantul Grigorie Teologul spune ca: "Diavolul nu poate pune stapanire pe noi in intregime, prin nici un fel de mijloace. Daca stapaneste puternic unii oameni, acest lucru se datoreaza faptului ca acestia s-au lasat stapaniti de ei, de voie buna, fara sa se impotriveasca" (Iacob 4,7). Deci instalarea directa a duhului necurat in om se face numai cu ingaduinta lui Dumnezeu, constituind adesea urmarea vietii desfranate si usuratice a celui pacatos. Sunt dar si cazuri in care oamenii de buna voie se leapada de Hristos si in cadrul unor rituale demonice primesc pe diavoli (satanistii, masonii, New Age). In alte situatii, Dumnezeu ingaduie diavolilor sa se salasluiasca si sa lupte pe oameni, pentru ca acestia sa se roage mai mult si din cauza suferintelor sa nu mai pacatuiasca. De remarcat este si faptul ca cel mai des se intalneste nu instalarea diavolului in om (indracirea), ci posedarea omului de diavol, prin subordonarea sufletului sau vointei demonice. Drept exemplu ne poate servi Iuda. Cuvintele Sfintei Evanghelii ca a intrat satana in Iuda nu se interpreteaza ca Iuda s-ar fi indracit. Sfantul Apostol Ioan spune ca: 1. Satana a patruns mai intai in sufletul ucenicului, datorita lacomiei acestuia de bani (In. 12,6); 2. Dupa aceasta a pus stapanire pe inima lui (Ioan 13,2); 3. In cele din urma a intrat satana desavarsit in el (Ioan 13,27).

Aici avem un exemplu graitor de posedare treptata de catre diavol a sufletului pacatos, datorita pasiunii crescande a acestuia pentru bani, bautura, desfranare si celelalte pacate. Duhul necurat se poate infatisa sub chip prefacut, intinzand o cursa sau alta. El reprezinta fie raul evident, fie ca se transforma in inger luminos, luand chipul binelui si cucerind astfel mintile noastre.

Prea bunul Dumnezeu nu ingaduie diavolilor ca sa lupte pe oameni peste puterile lor, ci in aceste lupte ii da omului putere ca sa poata birui. Dumnezeul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos, Care este intemeietorul virtutilor, da putere crestinilor care se lupta cu diavolii si in acelasi timp smereste mania inversunata a duhurilor necurate, care, fara ingaduinta lui Dumnezeu, nu pot ispiti pe oameni (Iov. 1,12). In lupta cu oamenii, diavolul incearca sa influenteze trupul, simturile, vointa si imaginatia. Dar cum actioneaza duhurile necurate asupra trupului uman? S-a vazut limpede ca demonii, cu ingaduinta lui Dumnezeu, pot sa ucida pe oameni sau sa abata asupra lor diferite boli si sa intre in ei, adica sa le stapaneasca trupul (Iov 1,13-19).

1.5. Cum ispitesc diavolii pe oameni

Diavolii si-au dezlantuit toata mania lor asupra oamenilor care sunt creati dupa chipul lui Dumnezeu, plamada mainilor Sale. Toate eforturile lor sunt indreptate pentru a duce cat mai multe suflete omenesti in infern. Iar pentru aceasta se folosesc de toate experientele, cunostintele si fortele lor.

Diavolul, amagind pe Adam prin Eva, a facut sa li se ia slava cu care Dumnezeu ii acoperea. Si, astfel, Adam s-a vazut lacuna (trupeste) cu toata uratenia lui, pe care mai inainte nu o vedea, intrucat cugetul lui se desfata de frumusetile cele ceresti. De fapt, dupa caderea sa din har, cugetarile lui s-au facut pamantesti si tindeau in jos, iar cugetul lui simplu si bun s-a amestecat cu acel cuget trupesc al pacatului. De atunci, in jurul inimii omului roteste acoperamantul intunericului, adica focul duhului lumesc, care nu lasa mintea sa creada sau sa iubeasca pe Dumnezeu si nici sa implineasca voia Lui Sfanta.

Crestinul are libertatea si Puterea Harului Dumnezeiesc de a se elibera de sub dominatia diavolului (1 Corinteni 10,13). Sfantul Diadoh al Foticeii spune: "Din Dumezeiestile Scripturi si din insasi simtirea mintii aflam ca inainte de Sfantul Botez, Harul lui Dumnezeu indeamna sufletul spre fapte bune din afara, iar satana foieste in adancurile inimii, ascuns in ganduri" (Psalm 63,6-7).

In timpul in care ne-am renascut prin Sfantul Botez, diavolul lucreaza din afara, iar harul lui Dumnezeu, din inima. In inima omului se savarseste razboiul satanei, care fiind nevazut nu-l simt cei mai multi crestini. Prin Sfantul Botez diavolul este scos afara din suflet, dar i se ingaduie sa lucreze asupra lui prin trup.

Cand Harul Dumnezeiesc paraseste pe om, diavolii foiesc ca niste serpi in adancul inimii, neingaduind deloc sufletului sa caute spre dorinta binelui. Iar cand, prin rugaciune, Harul lui Dumnezeu patrunde in minte, diavolii se strecoara ca niste nori intunecosi prin portile inimii, spre patimile pacatului. Deci, dupa Botezul crestin, diavolii petrec imprejurul inimii crestinului, lucru pe care vrajmasii mantuirii noastre nu vor sa fie stiut de oameni, ca nu cumva sa se intrarmeze impotriva lor cu postul, rugaciunea si Sfintele Taine.

Astfel, diavolul ramanand in exterior seduce pe om cu mandria, slava desarta si mai ales cu senzualitatea, cu ingaduinta lui Dumnezeu, care pune astfel la proba virtutile oamenilor. Astfel diavolul, prin libertatea pe care o are de la Dumnezeu, implineste o mare iconomie (Simeon Metafrastul, Filocalia vol. 6,p.315).

Exista, in cei care se indulcesc cu patimile, simtirea unei iubiri patimase a trupurilor si un duh necurat diavolesc salasluit in insasi simtirea celui luptat de desfranare. cesta simte arderea dureroasa a trupului, ca si cum ar fi intr-un cuptor de foc. Acest lucru il face sa nu se teama de Dumnezeu, sa dispretuiasca aducerea aminte de chinurile Iadului, sa fie nepasator fata de Biserica si rugaciune. Ajunge astfel ca un iesit din minti si din sine si ametit de pofta desfranarii. Persoanele care isi imagineaza si viseaza des ca fac pacatul desfranarii pot ajunge dupa o perioada de timp sa desfraneze cu diavolii. Sunt si femei care trimit diavolii desfranarii la barbati, in timp ce acestia dorm, pentru a-i starni spre desfranare.

Mantuitorul nostru Iisus Hristos ne spune: "Cand duhul necurat iese din om (prin Sfantul Botez, Sfanta Impartasanie si celelalte Sfinte Taine) umbla prin locuri fara de apa, cautand odihna Daca dar crestinul face din nou pacate de moarte, el rastigneste a doua oara pe Mantuitorul nostru Iisus Hristos (Evr. 6,4-6) care se afla in inima sa de la Dumnezeiescul Botez" (Galateni 3,27). Duhul necurat, neafland odihna, zice: "Ma voi intoarce la imobil mea (inima omului, de unde a fost izgonit). Si venind o afla maturata si impodobita. Atunci merge si ia cu el alte sapte duhuri, mai rele decat el si, intrand, locuieste acolo. Si se fac cele de pe urma ale omului acestuia, mai rele decat cele dintai" (Matei 12,45).

Si astfel devine crestinul indracit, chinuit de diavoli, facand pacate din ce in ce mai mari (betie, desfranare, hula, avorturi).

1.6. Din gandurile diavolesti

Toata lupta Bisericii si, deci, a crestinilor este lupta cu diavolii, fiindca ei sunt izvorul a toata rautatea si mai ales cei care fac raul. Diavolul numai ne ispiteste, el nu are nici o putere de a ne face rau, cat traim in aceasta viata pamanteasca. Diavolii au atata putere asupra noastra, cata le dam noi.

Dupa caderea lui Adam si a Evei din paradis si pierderea comuniunii harice cu Dumnezeu, diavolii pot sa vorbeasca sufletului uman prin gandurile pacatoase. Demonii ne indeamna prin ganduri la pacate, dar nu ne pot obliga sa pacatuim. Au puterea de a ne insela, de a ne duce in eroare prin gandurile pe care ni le insufla.

Satana pierzand, prin mandrie si blestem, constiinta dumnezeiasca a ajuns nestiutor. De aceea, nu poate sti de la sine ce sa faca, ci vede ce face Dumnezeu ca sa ne mantuiasca si se sileste sa faca cele contrare, ca sa ne piarda. Astfel, impotriva proorocilor a ridicat prooroci mincinosi, impotriva legii - faradelegea, impotriva virtutilor - patimile si pacatele, impotriva credintei - necredinta, hula si erezia.

Toti diavolii se lupta sa intunece mintea noastra prin pofte, manie si mandrie si apoi ne transmit gandurile cele rele si fac pe oameni sa savarseasca lucruri pe care numai cei iesiti din minti le-ar putea face.

Cand mintea se lumineaza de darul Sfantului Duh, oamenii se rusineaza de cele facute si de ei insisi. De aceea, Sfintii Parinti ne invata sa nu actionam niciodata cand mintea noastra este intunecata de pofte, manie si mandrie.

Viclenii diavoli ne razboiesc cu incercarile pe care ni le aduc, indemnandu-ne fie sa spunem, fie sa facem ceva necuvenit, iar daca nu reusesc ne indeamna sa aducem multumire plina de mandrie lui Dumnezeu. Viclenii diavoli se pot retrage pentru o vreme, ca neglijand noi niste patimi mari, pentru ca le socotim mici, sa le facem boli de nevindecat. Ei ne silesc fie sa pacatuim, fie sa judecam pe cei care pacatuiesc.

Pe cei ce nu au cunoscut pacatul, viclenii diavoli ii indeamna sa faca numai o proba si apoi sa inceteze. Pe cei care au pacatuit,ii razboieste cu amintirea pacatului, pentru a cadea iarasi. Diavolul slavei desarte poate transmite unui frate ganduri pe care sa le descopere apoi altui frate, iar asta sa spuna apoi fratelui cele ce sunt in inima lui, crezand ca este vazator cu duhul (diavolesc).

Demonii stiind ca oamenii iubesc adevarul, se imbraca in haina dreptatii si astfel toarna prin ganduri otrava in sufletul lor. Astfel a inselat satana pe Eva, spunandu-i cuvinte ce nu erau ale lui, ci ale lui Dumnezeu, dar amestecandu-le cu minciuna (Facerea 13,1).

Satana se straduieste sa ne faca sa credem ca tot ce ne invata el este bine. Ne sopteste la ureche: "Nu vezi ca ai dreptate? Te-a jignit! Razbuna-te." De multe ori diavolul ia chipul celui cu care te-ai certat, facandu-te sa te lupti cu el, in imaginatia ta. Astfel, iti intareste prin sugestie si energie vointa (Psalm 62,4) si de cele mai multe ori nu-ti poti stapani mania si ura cand te intalnesti cu persoana cu care te-ai certat si te razbuni.

Diavolul mandriei inalta pe om pana la Cer si de acolo il arunca in fundul Iadului. Istoria mandriei omenesti se rezuma la diversele moduri in care oamenii s-au laudat cu lucrarile lui Dumnezeu si s-au pus in locul Lui.

Vicleanul diavol invata pe oameni sa minta cu gandul, cu cuvantul si cu felul lor de viata. De multe ori cei aflati sub inspiratia lui nu-si dau seama ca mint si ca sunt condusi de diavoli. Si mai grav este cand astfel de oameni sunt investiti cu functii politice si sociale.

Exista diavoli necurati care ne sfatuiesc nu numai sa facem pacate, ci sa facem partasi si pe altii la savarsirea raului, ca sa ne pricinuiasca o si mai mare osanda. Multi oameni se bucura cand isi asociaza si pe alti oameni la pacatele lor. Parca le justifica, le micsoreaza si le da curaj.

Ispititorul diavol cauta sa transforme puterile sufletesti cu care ne-a inzestrat Dumnezeu in puteri distrugatoare pentru suflet. Astfel, puterea seminala care se afla in noi pentru nasterea de prunci, diavolii ne-o schimba spre desfranare. Puterea manioasa pe care o avem pentru a munci si a ne lupta sufleteste cu diavolii ne-o schimba spre ura si distrugerea aproapelui.

In momentele de manie, pentru a ne lupta cu diavolii si nu cu oamenii, trebuie sa spunem rugaciuni scurte, puternice si dese, cu gandul: "Doamne Iisuse Hdstoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma"; "Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!" Sfintii Parinti spun ca atunci cand suntem maniosi, daca ne certam cu oamenii vom petrece in pace cu diavolii, iar daca ne vom lupta cu diavolii prin rugaciune, impotrivire si smerenie, vom fi in pace cu oamenii.

Avem in noi puterea ravnitoare spre virtute, dar potrivnicul diavol ne indeamna sa ravnim pacatele. Avem in noi poftirea slavei ceresti, dar vrajmasul diavol ne-o schimba spre poftirea acestei lumi pacatoase. Avem in noi bucuria pentru Domnul si faptele cele mantuitoare, dar dusmanul diavol o transforma in bucuria si placerea pacatelor.

Traditia noastra crestina spune ca diavolul dispune de multe posibilitati de inselare: cu cel inteligent face pe inteleptul, cu cel mai putin intelept face pe prostul. Poate sa ne captiveze sub influenta citirii unei carti scrise sub inspiratia lui. Fiind duh, lucreaza asupra mintii noastre, soptind: "Nu asculta de duhovnic, nu te spovedi, nu te sfatui cu altii, sa nu mergi laBiserica"

Este un sfatuitor care ne asigura intotdeauna ca ne vrea binele. Ne stimuleaza placerile lumesti si ale pacatelor, ale celor care se obtin prin munca necinstita si inselaciune. Printre altele ne prezinta raul sub chipul binelui. Chiar atunci cand ne indeamna la bine, o face cu scopuri rele.

Vicleanul diavol jubileaza numai atunci cand inseala pe cineva, cand oamenii iau de bun si autentic ceea ce este fals si minciuna. Multora, suprafata faptei li se pare buna. Naivii se induioseaza. Face si bine, dar aranjeaza sa iasa rau. Te indeamna sa mananci peste masura ca sa te imbolnavesti, iti spune sa bei ca sa te imbeti, iti atata drepturile ca sa-ti pierzi masura si sa te razbuni, iti sopteste la ureche ce spun altii despre tine pentru a-ti dezlantui ura, te imbie la logica pentru a-ti stimula incapatanarea.

Ii place sa convinga, cand inseala. Din gura lui argumentele curg in cascada. Cand se retrage, o face pentru a ne distrage atentia si a-si schimba tactica. Pe cel care traieste in robia pacatelor, vrajmasul diavol se sileste sa-i stearga orice gand bun care l-ar aduce la pocainta. Cu uneltiri dinainte pregatite si cu prilejurile pe care le are, il face sa cada in aceleasi pacate sau in paca-te mai mari.

Pe cei care isi dau seama de viata pacatoasa pe care o traiesc si vor s-o schimbe, demonul ii amageste cu aceasta arma: "Nu te indrepta astazi, ci lasa pe maine spovedania. Ai sa te spovedesti in postul celalalt. Doar nu ai sa mori astazi".

Nu lasati pe maine indreptarea voastra, pentru ca nu stiti clipa cand veti pleca din aceasta lume. Pe cei care sunt ravnitori, diavolul ii pune sa faca nevointa peste masura, aruncandu-i in pacatul mandriei. Celui bolnav, care sufera cu multumire maladie lui, ii spune cate fapte bune ar fi putut face daca ar fi fost sanatos si prin aceste cugete il face pe crestin sa-si piarda rabdarea si chiar sa carteasca impotriva lui Dumnezeu, pentru maladie sa.

De cele mai multe ori diavolul ne aduce argumente din Sfanta Scriptura pentru a pacatui. Diavolul este cel care imparte, cel care dezbina, cel care pune sa se lupte om cu om, confesiuni religioase, grupari etnice, partide politice, armate cu armate.

Demonii sunt cei care organizeaza, prin gandurile insuflate, impotrivirea partilor una cu alta, din diferite motive. cesta este rolul lui principal. Din dorinta de razbunare impotriva lui Dumnezeu, cauta sa ne piarda si pe noi oamenii. Pe cei ce sunt in lume si sunt aproximativ de materiile patimilor, diavolii ii lupta cu razboiul lucrurilor. Iar pe cei aflati in pustie, datorita raritatii lucrurilor, diavolii cauta sa-i surpe cu gandurile.

Vrajmasul omului, ocrotitorul curviei, spune ca Dumnezeu este iubitor de oameni si da iertare pentru patima aceasta, ca una ce este naturala si necesara. Dupa ce am savarsit fapta, ne scufunda in deznadejde, spunandu-ne ca Dumnezeu este drept judecator si fara de mila.

Un alt scop al lor este sa ne murdareasca in stare de veghe, prin aducerea aminte de visele desfranate. De multe ori diavolii se aseaza in stomac si nu lasa pe om sa se sature, chiar daca ar consuma tot Egiptul si ar bea tot Nilul (Sfantul Ioan Scararul).

Cel mai mult se straduiesc diavolii, duminica si in timpul sarbatorilor religioase, sa faca pe crestini ca sa nu mearga la Sfanta Biserica. De cu seara ii pune sa mearga la petreceri, sa se uite la filme pornografice, sa aiba legaturi trupesti, iar dimineata, cand se trezesc cu sufletul si trupul pline de desfranare, le da dureri de cap si oboseala ca sa nu poata merge la Biserica. Pe unii ii pune sa faca mancare, sa plece la cumparaturi, la meci sau sa se inchine la televizor. Pe cei care praznuiesc ziua onomastica ii conduce la carciuma, ca sa se imbete, apoi ii pune la cearta si omor.

Diavolul sopteste la urechea barbatilor sa-si tunda parul si sa-si rada barba, iar la femei sa se fardeze, sa-si scurteze fustele, pentru a stami in lume putoarea desfranarii. Femeilor pasionate de lux si de distractii le sopteste sa se imbrace dupa moda, mereu cu altfel de haine, sa-si cumpere alta mobila, alta imobil si alta masina. Tot diavolul sopteste la ureche femeii ca sa faca avorturi, spunandu-le ca fatul avortat nu este om si deci nu au pacate de moarte.

Necuratii demoni se duc la cei bogati si le impietresc inimile, ca sa nu faca milostenie, si de multe ori ii pune sa rapeasca si putina economie a celor saraci. Intunecatul diavol te indeamna sa furi si te acopera cu acoperamantul lui, spunandu-ti ca nu te vede nimeni.

Satana sopteste la urechile crestinilor sa nu faca cruce cand trec pe langa Sfanta Biserica. Vrajmasul mantuirii noastre ne da griji si ocupatii ca sa intarziem la slujbele Sfintei Biserici, sa plecam mai devreme, sa nu ne inchinam la Sfintele Icoane, la Sfintele Moaste, sa nu sarutam mana preotului, sa nu platim pomelnice pentru cei vii si pentru cei mutati la cele vesnice, sa stam de vorba cu alti credinciosi in timpul slujbei, sa vorbim de rau pe preoti, sa clevetim pe aproapele. Blestematul diavol ne impinge de la spate sa facem pacatele, iar dupa ce le-am facut, ne sta in fata cu rusinea, ca sa nu le marturisim la duhovnic. Cand pacatul este mare, ne transmite ganduri de deznadejde si de sinucidere. Cand ne spovedim, ne spune sa ascundem pacatele cele mari si sa dam vina pe altii.

Cel mai mult lupta diavolii pe crestini cand se roaga. Orice crestin cand se roaga poate observa cu mintea pe diavol, care cauta sa-l intrerupa, ratacindu-i gandurile in toate colturile lumii si la toate pacatele pe care le-a facut sau le-ar putea face. Iar altii din cauza pacatelor nu pot spune nici macar o scurta rugaciune si nici sa se insemneze cu Sfanta Cruce. Cand ne apropiem de Sfanta impartasanie, diavolul ne transmite ganduri de necredinta, ne spune ca ne putem imbolnavi impartasindu-ne cu aceeasi lingurita. Dar oare s-a imbolnavit cineva cand s-a impartasit sau a sarutat Sfintele Icoane?

Diavolul hulei de multe ori batjocoreste pe Dumnezeu si cele ce se savarsesc in timpul Sfintei Liturghii. Dar nu sufletul omului rosteste aceste cuvinte, ci insusi diavolul. Astfel cum ar putea oamenii huli si binecuvanta in acelasi timp? Satana pune pe oameni sa huleasca pe Dumnezeu cand sunt maniosi sau cand nu li se implinesc dorintele. Exista si un inainte mergator al duhurilor necurate, care ne ia in primire indata ce ne sculam din somn si ne intineaza primul nostru gand. Cand ne trezim, trebuie sa ne insemnam cu Sfanta Cruce si sa ne rugam. Necuratul diavol are obiceiul sa ne sageteze cu amintiri urate si ganduri desfranate in perioada in care inchidem ochii ca sa dormim. Potrivnicul mantuirii noastre ne lupta ca sa nu ne rugam cand ne trezim din somn sau cand ne culcam, inainte si dupa masa, sau sa nu implinim tot canonul de rugaciune, post si milostenie. El ne rapeste stihurile din gura si ne adoarme in timpul rugaciunii.

Potrivnicul diavol sopteste la urechile copiilor sa nu asculte de parinti si educatori, sa nu invete, sa fuga de la scoala si de acasa, iar in cazul cel mai grav sa se sinucida (pentru a se razbuna pe parinti). Vrajmasul mantuirii noastre spune celor slabi in credinta sa mearga la vrajitoare, descantatoare si enigma. Acolo savarsesc false minuni cu puterea lor diavoleasca (Iesirea 7, 8, 9, 10). Necuratii diavoli invata pe oameni sa faca pacate impotriva firii: malahie, sodomie

Diavolii patrund in trupurile oamenilor, punand mai intai stapanire pe mintea, gandurile si imaginatia lor. Prin pacatele de moarte savarsite de om, mintea acestuia pierde darul Duhului Sfant si nu se mai poate smeri si lupta cu diavolii. Oamenii fiind astfel fara aparare si lipsiti de ajutorul lui Dumnezeu, vor fi usor invinsi de diavoli. Sunt si situatii in care, pentru pacatele parintilor, diavolii se salasluiesc in copii.

In afara de gandurile rele pe care le transmit omului demonii mai pot ataca partea sensoriala si vointa omului. Sfantul Nil Sinaitul ne spune: "Cand demonul cel zavistic nu izbuteste sa puna in miscare mintea omului, el actioneaza atunci asupra sangelui si a umorilor, pentru ca prin ele sa aprinda atunci imaginatia si s-o umple de inchipuiri pacatoase".

Actionand asupra trupului, demonul rascoleste in om senzualitatea, furia, mania, mahnirea, mandria si celelalte patimi. Acestea se pot vedea si din viata Sfintei Mucenite Iustina, careia necuratul duh, trimis de un mare vrajitor, i-a dezlantuit simturile senzualitatii si voluptatii. Dar demonul a fost alungat prin rugaciunea sfintei, cu Harul lui Dumnezeu.

Deci, diavolii ne insufla diverse ganduri rele, pe care omul neduhovnicesc nu poate sa le deosebeasca si le ia ca ganduri proprii. Acceptand gandurile rele, omul devine un promotor al vointei diavolesti, care incetul cu incetul va pune stapanire pe el. Astfel poate deveni omul inconstient, un slujitor al diavolilor. Iar acest lucru se intampla atat la oamenii simpli, cat si la cei cu functii sociale sau politice.

Alteori, vointa unui astfel de om este atat de puternic unita cu diavolii, incat nu mai asculta de sfaturile duhovnicului. Demonii, in lupta pe care o duc impotriva crestinilor nu cunosc asezarea inimilor lor, nu le pot cunoaste gandurile. Dar ei le deduc, dupa cuvintele pe care le vorbim, dupa gesturile pe care le facem. (Dupa cum mergem, dupa cum privim, dupa cum vorbim, demonii pot sa cunoasca starea noastra sufleteasca launtrica).

De asemenea, dupa cum primim gandurile pacatoase pe care ni le transmite, diavolul intuieste pacatele spre care noi suntem inclinati. Astfel, in timpul rugaciunii personale sau in timpul slujbelor bisericesti, demonii cauta sa ne intunece mintea noastra cu ganduri necurate, potrivite cu inclinatiile noastre spre pacate, ne invata Evagrie monahul.

Sfantul Isidor Pelusiotul spune: "Diavolul nu stie care ne sunt gandurile noastre, pentru ca acest lucru tine exclusiv de puterea lui Dumnezeu. dar el ne ghiceste gandurile dupa gesturi si vorbe. Astfel, de exemplu, vede ca cineva priveste cu patima la frumusetea cuiva. Profitand de inclinarea acestuia, de indata ii transmite ganduri si imagini desfranate".

Razboiul diavolilor cu gandurile este mai cumplit decat razboiul cu lucrurile. Pentru ca razboiul cu lucrurile are trebuinta de timp, loc si iscusinta. Ajutor impotriva acestor lupte netrupesti ni s-a dat rugaciunea curata, din care cauza s-a randuit sa se faca neincetat (1 Tesalonicieni 5,17). Rugaciunea ajutata de harul lui Dumnezeu intareste mintea pentru lupta, ca una ce poate sa lupte fara trup.

In afara de aceasta, diavolii pot transmite energie pacatoasa omului (de desfranare, manie, betie, mandrie). Dar isi pot reface vigoarea pe seama energiei pacatoase a omului, energie eliminata de om in procesul desfatarii vicioase. Sfantul Ioan Scararul spune ca diavolii nu se bucura de nimic mai mult, ca de putoarea (energia) desfranarii. Sfantul Ioan Damaschinul spune ca ingerii "contempla pe Dumnezeu, atat cat este posibil lor. Aceasta fiind hrana lor".

Demonii, pentru care contemplarea lui Dumnezeu in Duhul Sfant nu este posibila, pot capata energie unii de la altii, dar si energie pacatoasa, de la omul pacatos. Pentru aceasta, ei trebuie mai intai sa-l faca pe om asemenea lor, capatand astfel acces in sufletul lui. Un om patimas si desfranat este o sursa de energie pacatoasa importanta pentru duhurile necurate. Diavolii aprind in el patimile, care ii vor devora toate fortele vitale. In acelasi timp, diavolii se hranesc cu aceasta energie a pacatelor.

In afara de aceasta, duhul necurat care stapaneste pe un om pacatos ii foloseste trupul ca pe un instrument, pentru o mai mare realizare a patimii lui. (Exemple: artistii de filme desfranate, pornografice, cantaretii de muzica desfranata si satanica, conducatorii si oamenii de cultura atei si eretici).

uite, deci, inca o cauza pentru care diavolii se lipesc de omul pacatos din toate partile. De remarcat este si faptul ca diavolii pot inzestra pe oamenii pacatosi cu energie pacatoasa demonica aparte, care le da posibilitatea oamenilor supus vointei diavolesti sa trudeasca necontenit pe taramul inmultirii pacatelor in lume. In virtutea esentei lor distructive, demonii, lipsiti de capacitatea de a crea, isi nimicesc in cele din urma propriii lor discipoli.

Darul Duhului Sfant curateste si sfinteste atat trupul, cat si sufletul omului, iar energia pacatoasa a diavolilor este distructiva si pentru trup si pentru suflet.

1.7. De ce majoritatea oamenilor nu vad si nu simt pe diavoli?

In paradis, Adam si Eva se aflau in comuniune harica cu Dumnezeu si cu ingerii luminii pe care ii vedeau si cu care comunicau. Caderea in pacat a stramosilor nostri, zamislirea in faradelegi si nasterea in pacat ne-a facut incapabili sa-i vedem pe ingeri. Lumea nevazuta a duhurilor s-a deschis dar celor curati cu inima (Mt. 5,8). Pe acestia demonii nu-i mai pot amagi.

Pentru ca oamenii sa-i vada pe demoni, ei trebuie sa se sfinteasca si sa atinga treapta desavarsirii crestine. Cu ingaduinta lui Dumnezeu au vazut ingeri si oameni care au trait o viata pacatoasa (exemplu: falsul prooroc Varlam).

Sfintii Parinti spun ca pentru un om nepregatit este foarte primejdios si pagubitor sa vada pe demoni. uite ce spune Sfantul Ioan Gura de Aur: "Cati demoni umbla in vazduh? Daca Dumnezeu ar ingadui sa ne arate chipul lor hidos si respingator, ne-am iesi din minti".

Trupul nostru material este ca un paravan salvator, pazindu-ne de vederea infricosatoare a demonilor, care ne-ar duce la soc psihic si tulburare a mintii. Prezicatorii, vrajitorii si magii, intrand in mod constient in legatura cu demonii, vad aceste duhuri necurate. Practicarea sistemului antihristic yoga si a altor religii de orientare decazuta si demonica te ajuta sa ai vedenii de la duhurile necurate, care din pacate sunt crezute ca ar fi vedenii dumnezeiesti. In legatura cu visele, Sfintii Parinti ai Bisericii Ortodoxe ne-au dat "regula de aur" pentru interpretarea viselor: "sa nu crezi in vise si in vedenii".

Arhiepiscopul Inochentie al Hersonului, intrebat fiind de ce multi oameni nu simt prezenta demonilor, a raspuns: "Pentru a simti asupra ta atingerea duhului intunericului, trebuie sa fii tu insuti luminos, iar pacatul inseamna intuneric". Pe o haina alba, curata, se vede orice pata, iar pe o haina murdara, neagra, nu se vad nici petele cele mai mari. Intr-un suflet curat, luminos si neprihanit, un exclusiv gand trimis de diavol produce suparare, pondere si durere sufleteasca. Iar pentru un suflet pacatos, intunecat si plin de pofte, gandurile diavolesti sunt imperceptibile sau sunt acceptate cu mare pofta si placere. Insusi duhurile necurate cauta prin toate chipurile sa se faca cat mai putin perceptibile. Pentru ca daca ar fi usor de vazut, cei mai multi oameni ar fugi de diavoli. Deci, uite ca demonii, dominand tiranic asupra pacatosilor, cauta totodata sa-i convinga cu iluzia ca ar actiona ei insisi si ca ar fi absolut liberi in toate.

1.8. Lupta crestinilor cu diavolii

Comuniunea harica (unirea mistica) cu Mantuitorul Iisus Hristos izbaveste pe cei credinciosi de robia diavolilor, numai in cazul in care credinta lor este desavarsita. Dar pentru ca nu toata lumea atinge desavarsirea, puterea diavolului in lume continua sa-i domine pe cei nedesavarsiti, pe masura patimilor lor. La fel se intampla si cu cei necredinciosi.

Deci numai cei credinciosi se pot izbavi de diavoli, prin puterea lui Hristos, pe care o primesc prin Sfintele Taine, prin rugaciune si prin celelalte fapte bune crestine. Cei care se rastignesc in Hristos, cu patimile si pacatele lor, au putere de a birui pe diavoli. Pentru ca numai prin intermediul pacatelor si al slabiciunilor demonii se lipsesc de sufletul omului. Atata timp cat omul traieste in pacate, el este orb si surd fata de Lumina Evangheliei.

Sfantul Grigorie de Nissa spune: "Cand fiinta noastra a cazut in pacat, Dumnezeu n-a lasat caderea noastra fara Providenta Sa, ci in ajutorul vietii fiecaruia pune un inger, iar pe de alta parte Satana incearca sa faca acelasi lucru, prin mijlocirea unui demon viclean care ar dauna vietii omenesti".

Omul dar, aflandu-se intre inger si demon, prin el insusi ii da putere mai mare unuia, fata de celalalt, asupra sa. El isi selectiona prin libera vointa sa un invatator (sfatuitor) din cei doi. Ingerul lui Dumnezeu ii indreapta gandurile catre faptele virtuoase, iar diavolul il ispiteste cu placerile materiale, din care nu exista nici o speranta de mantuire.

Dupa cum aflam din scrierile Sfintilor Parinti, omul este acela care, in cele din urma, face alegerea intre bine si rau. Atunci cand crestinul colaboreaza cu ingerul lui Dumnezeu, cu ajutorul Duhului Sfant va infrunta usor pe demoni. Cuviosul Ioan din Carnaf spune ca atunci cand crestinii rugandu-se rezista cu barbatie ispitelor, se caiesc pentru pacatele facute, rabda cu blandete ispitele, diavolii se chinuiesc si se ard, dar crestinilor nu le este dat sa vada acest lucru, ca sa nu se mandreasca.

Rugaciunea, care face ca harul Duhului Sfant sa se reverse asupra omului, unindu-l cu Dumnezeu, ii arde pe demoni, iar acestia nesuferind focul haric, fug cu vaiete. uite de ce, ori de cate ori necuratul duh ne ispiteste, trebuie sa ingenunchiem la rugaciune, care ne aduce harul lui Dumnezeu si cu care vom fi de nebiruit. In viata liturgica este cunoscuta puterea rugaciunii si a tamaiei de a lunga duhurile rele. de asemenea, diavolii sunt arsi si alungati de Dumnezeu, care lucreaza prin Icoanele Facatoare de Minuni si prin Moastele Sfintilor.

1.9. De ce au necesitate diavolii de jertfe?

Un alt fel de hrana (energie) pentru demoni sunt jertfele. uite ce spune Sfantul Vasile cel Mare: "Demonii, ca unii ce sunt cazuti prada voluptatii si patimilor, se desfateaza si se hranesc cu ofrande. In timp ce jertfele se ard in foc, sangele lor se transforma prin ardere in vapori si descompunandu-se in felul cesta in particule fine, se prefac intr-o stare ce corespunde esentei demonilor. Ei se hranesc cu aceste emanatii, desigur nu asa ca si cum le-ar consuma sau si-ar umple cu ele pantecele, ci asemenea unor animale (stridii si alte fapturi de acest fel), care primesc hrana cu intreaga lor fiinta. Din aceasta cauza demonii devoreaza cu lacomie gazele ce se produc in urma arderilor jertfelor si inhaleaza fumul aromatelor, ca substante pe care si le-au adaptat pentru hrana. uite cum se explica cultul jertfirilor in fata statuilor idolilor, la popoarele pagane".

Toti idolii la care se inchina paganii sunt inconjurati de diavoli, care isi gasesc placerea in jertfele care se fac. uite de ce toate sectele satanice aduc jertfe de animale si chiar umane demonilor la care se inchina si slujesc. Cand se aducea jertfa unui idol (demon), o parte din ea era destinata demonului. De aceea, cel care bea din paharul umplut pentru jertfele idolesti, bea din paharul demonului (1 Cor. 10,21).

Pentru falsele minuni pe care le faceau demonii, oamenii le aduceau jertfe si le ofereau onoruri, magulind astfel orgoliul satanei. Astfel de oameni sunt asa de uniti cu demonii, incat atunci cand Dumnezeu savarsea prin crestini o minune dumnezeiasca, acestia ii prigoneau si-i omorau.

1.10. De ce ingaduie Dumnezeu existenta diavolilor?

Din iconomie dumnezeiasca, diavolul n-a fost trimis in Gheena sortita lui, ci a fost lasat dezlegat pentru probarea si cercetarea omului si a voii lui libere, pentru ca fara voia sa sa-i faca pe sfinti mai incercati si mai drepti si sa le fie cauza de si mai mare slava, iar siesi sa-si adune osanda si mai indreptatita, prin raul pe care il face si cu ispitele pe care le ridica impotriva oamenilor.

Capetenie a veacului acestuia si stapanitor al celor vazute a fost la inceput omul, fiind randuit la aceasta de Dumnezeu. Pentru ca nici focul nu putea ceva asupra lui, nici fiarele nu-l vatamau, nici otrava nu avea efect asupra lui. Dar odata ce a fost amagit de diavol, a pierdut harul Duhului Sfant si stapan al lumii a devenit diavolul. Din aceasta cauza, vrajitorii si fermecatorii devin prin puterea diavoleasca facatori de minuni diavolesti. Ei stapanesc otravurile si apa si focul, dupa cum au aratat vrajitorii din Egipt, care s-au impotrivit lui Moise (lesirea 7, 8, 9, 10) si Simeon care s-a luptat impotriva Sfantului Apostol Petru.

Sfantul Ignatie Brianceaninov spune: "Porunca zi de Dumnezeu in paradis, care interzice omului sa guste din rodul pomului cunoasterii binelui si a raului, nu a fost anulata. Ea il incearca mereu pe om, pana astazi. Mereu este prezent langa noi diavolul si ne indeamna sa gustam din rodul oprit. El nu inceteaza sa ne ademeneasca prin cugetari pacatoase si lumesti, dezlantuindu-ne nemasurat patimile".

Sfantul Ioan Gura de Aur ne spune exact motivele pentru care Dumnezeu ingaduie existenta diavolului si nu-l impiedica sa ne atace cu ispitele sale: "in primul rand ca sa cunosti ca te-ai facut mai puternic decat diavolul, insemnandu-te, in numele lui Hristos, cu Crucea datatoare de viata; in al doilea rand, pentru a trai in smerenie si a nu te preamari prin bogatia darurilor si sa nu uiti neputinta ta si puterea celui care te ajuta; in al treilea rand pentru ca acest duh necurat, vazandu-ti rabdarea cu care rezisti ispitelor, sa se convinga ca l-ai parasit cu desavarsire si te-ai departat de el; in al patrulea rand, pentru a avea o cunostinta clara asupra comorilor ce iti sunt incredintate, caci diavolul nici nu ar incerca sa te atace daca te-ar vedea pe treapta cea mai de sus a neprihanirii".