O creatura ciudata a speriat ursii de la Predeal

O creatura ciudata a speriat ursii de la Predeal

Nici unei fiinte dotate cu inteligenta nu ii plac atat de mult enigmele, ca omului. Daca nu are parte de ele, omul le cauta. Si in orice fenomen mai putin normal, el vede o enigma. Ce se intampla, totusi, daca enigma chiar exista?

Nori vinetii deasupra Clabucetului

Turistii aflati in saptamana de dinaintea Pastelui la Predeal au putut remarca un fenomen cel putin ciudat. Astfel, in ziua de 14 aprilie, intr-o dupa amiaza de luni, zona Clabucetului a fost acoperita pentru mai bine de 10 de minute de niste nori vinetii. Matei Coman din Constanta, aflat in vacanta la Predeal cu familia, povesteste: “Totul s-a Valentincut asa, dintr-o data. De unde era un soare orbitor de pusesem patura sa fac plaja cu ai mei, s-a pornit dintr-o data vintul. In cateva minute nori grei au acoperit virful muntelui de spuneai ca este noapte, numai ca norii erau vinetii, nu negri, ca cei de ploaie.” Lumea s-a inspaimintat, crezind ca va porni o tornada ca cea de la Facaeni. Toti erau ingroziti si asteptau sa inceapa furtuna. Mai ales ca evenimentul parea anuntat de o serie de fulgere care brazdau cerul, fara a lovi, insa, pamantul.

Apoi, dintr-o data, s-a lasat o liniste inspaimintatoare. Nu se mai auzea nimic. Nici macar scirtiitul facut de telescaun. Si asta era doar acolo, deasupra Clabucetului, pentru ca dincolo de marginile norului se vedea soarele, care era peste toti ceilalti munti. In scurt timp a inceput sa ploua, cu picaturi mici si dese.

“Nu mai vazusem niciodata asa ceva, parca ploua cu apa calda. Si nu doar mie mi s-a parut, ci la toata lumea, ca multi au inceput sa strige ca e ploaie acida.”

La cateva minute dupa ce se pornise, ploaia a incetat brusc, iar cei cativa turisti prezenti pe munte au putut sa constate cu uimire ca apa nu baltise. Mai mult, se scursese aproape instantaneu in pamant, de parca ar fi fost absorbita de ceva ascuns. Nici macar iarba nu pastra urmele ploii. Dar cei mai multi au socotit ca asta se intampla din cauza temperaturii pamantului care, spuneau ei, vaporizasera instantaneu picaturile calde de ploaie.

Ursii au atacat Cabana Clabucet

Dupa ce norul s-a retras, toti au pus fenomenul pe seama purei intamplari si pe faptul ca la munte deseori vremea e capricioasa. La cateva zile dupa ciudata ploaie, animalele din imprejurimi au inceput sa se comporte anormal. Astfel, cainii devenisera foarte furiosi la trecerea oamenilor pe strada, cei care reuseau sa iasa de dupa gard atacand turistii, fara sa le pese de loviturile de picior si pietrele care ii loveau. In zona garii, mai multi martori oculari au povestit ca se stringeau stoluri de ciori care se asezau, efectiv, pe sirmele de inalta tensiune si pe stilpii de semnalizare electrica.

Lucratorilor de la caile ferate le era teama de un accident.

“Ciorile astea sunt niste pasari nenorocate si periculoase, domn’e. Ciugulesc tot ce nimeresc. Ca nu o data am gasit ciori prajite de curentul de inalta tensiune, lucru care arata ca au incercat sa rupa sirmele. Erau atat de multe ca imi era teama sa nu rupa vreun fir de la vreun semnal. Toata ziua era afara si dadeam cu pietre dupa ele, dar degeaba, ca tot se intorceau.”

Pana si ursii, iesiti de ceva vreme de la hibernare, aveau un comportament agresiv. M. C., prietena cu administratorii Cabanei Clabucet plecare (cea de sus, de la telescaun, n. a.), spune ca prietenii sai sunt aproape in pragul falimentului din cauza vizitelor tot mai dese ale usilor la cabana din virful muntelui. Acestia vin aproape seara de seara, distrug mobilierul, sparg geamurile si nimeni nu le poate face nimica. Oamenilor le e teama, ca sunt ditamai namilele, iar oficialitatile nu iau nici o masura impotriva animalelor, intrucat acestea sunt protejate prin lege.

“Dar pe noi, ca oameni, cine ne protejeaza? Ca in viata mea nu am auzit ca ursul sa atace oamenii in casele lor. Nici macar angajatii nu mai pot locui acolo de teama animalelor.”

Doamna Iustina G., specialista in comportamentul animalelor, sustine ca agresivitatea acestora este ceva normal in conditiile in care anotimpurile au luat-o razna.

“Ursii, de exemplu, la trezirea din hibernare, au perceput automat instalarea verii si atunci organismul lor s-a manifestat furios, incercand sa recupereze fizic timpul pierdut prin hibernare.”

Urs sau om preistoric?!

Dar nu toata lumea ia de buna aceasta parere. Nicusor Mogos, tehnician, spune ca de cativa ani buni, in zona turistica a Clabucetului este semnalata o creatura stranie, pe care mai multi localnici au vazut-o de la departare, dar de care nu s-a putut apropia nimeni. Creatura este descrisa a fi humanoida, acoperita de par brun-cenusiu si depasind doi metri inaltime. Alearga foarte repede si scoate niste strigate infioratoare. Dumitru Florian, care avea o pereche de caini de vanatoare de toata frumusetea, sustine ca acea creatura i-a omorit unul dintre caini.

“Auzisem de la vecinii mei ca a aparut monstrul, asa ca l-am luat pe Corbul si pe Felix si am plecat cu pusca ca sa dau de el.”

Domnia sa era convins ca are de-a face cu un urs lovit de turbare. S-a dus in locurile unde fusese semnalata prezenta monstruoasa si a pornit pe urmele ei. La un moment dat cainii au inceput sa dea semne de enervare si s-au oprit brusc.

“Cand am privit inainte, la nici o suta de metri am vazut oribilitatea aceea paroasa si imensa. Domn’e, eu sunt om trecut prin padurile românesti. Am vanat si cerbi si mistreti, dar si ursi, lupi si alte jivine salbatice. Dar asemenea strigat pe care l-a scos creatura, nu mi-a fost dat sa intilnesc in vanatorile mele. Am tras foc dublu in directia aceea, dar se vede treaba ca l-am ratat, pentru ca a inceput sa fuga. Si atunci mi-am asmutit cainii pe urmele aratarii.”

Cei doi caini au luat urma vanatului. Dar glasurile lor se auzeau din ce in ce mai departe si mai stins. Cand a ajuns langa cainii sai, pe domnul Dumitru l-a apucat disperarea. Unul dintre caini zacea pe o parte, ranit la git, zbatindu-se intre viata si moarte. Al doilea disparuse complet.

“Poate ca l-a luat aratarea cu ea, nu stiu ce sa cred. Nici al doilea caine nu a mai trait mult. De atunci am jurat ca eu cu mina mea il impusc cand o sa-l prand. Pentru ce mi-a facut el la cainii mei o sa-mi simta plumbul intre coaste, asa sa stiti.”

Oamenii au botezat aratarea Capcaunul si au incercat de mai multe ori sa-l gaseasca, dar fara nici un folos. Au pus si capcane, dar aratarea a ocolit capcanele si a devorat mancarea pusa acolo ca momeala.

“Parca ar gandi. Nu pot sa cred ca exista in libertate un animal feroce, care poate gandi asemenea oamenilor. Ar fi dezastruos. Inseamna ca suntem la un las de a fi distrusi de o alta specie”, spune Codrin Istrate, profesor de biologie.

Acesta considera ca aratarea mai poate fi si unul din oamenii preistorici pe care publicatiile din intreaga lume i-au semnalat in ultimii ani in preajma muntilor, in special din Europa si Asia. In ce ii priveste pe turisti, localnicii i-au avertizat degeaba, pentru ca o posibila intalnire cu strania creatura pare sa-i atraga mai mult decat ii sperie pericolul de a fi atacati. Acestia urca in fiecare zi cu aparatele de filmat in mina sau avand camerele de luat vederi atirnate de gat, doar cu speranta ca vor putea inregistra pe pelicula ce nu a mai vazut lumea de cateva mii bune de ani.

Autor: Eliszar