MONOFIZISMUL

[l.gr. mono-physis = o singura fire]. Teza predicata de Eutihie (378-454) calugar din Constantinopol, care a afirmat ca Iisus Hristos nu are decat o exclusiv fire (monophysis), cea divina, intrucat trupul uman l-a luat in mod aparent. Eutihie refuza distinctia dintre hypostasis (ipostas, persoana) si physis (natura, fire), spunand ca daca Iisus Hristos e o persoana, el nu poate avea doua naturi. Monofizismul era incurajat de formularea lui Chiril din Alexandria, care a aparat formula: "unica este natura (physis) intrupata a cuvantului dumnezeiesc". In fata acestei teze, Sinodul de la Calcedon (451) vorbeste de realitatea integrala a Fiului, care are o exclusiv persoana, in doua naturi.

Cele doua firi, dumnezeiasca si omeneasca, isi pastreaza integritatea lor, dar ele sunt unite intr-un exclusiv ipostas. Una din formele sub care a circulat dupa Calcedon teza lui Eutihie este monofizismul severian sau moderat, propus ca o formula de reconciliere intre calcedonieni si necalcedonieni, de catre Sever, patriarh de Antiohia (512-538). Monofizitii sustineau deci ca firea omeneasca luata de Hristos la intrupare in Maria a fost absorbita de firea sa dumnezeiasca, incat cea dintai a disparut cu desavarsire, asemenea unei picaturi de apa in imensitatea marii. Dupa unii monofiziti Iisus Hristos n-ar fi avut un trup uman real, ci un trup aparent.

Consecinta conceptiei monofizite este ca, daca Iisus Hristos nu are pe langa firea lui divina si o fire omeneasca adevarata, atunci se nimiceste intreaga opera de rascumparare/mantuire a omului. Numai Fiul lui Dumnezeu, devenit om autentic, putea duce neamul uman la mantuire. Doar prin intruparea Sa, Dumnezeu a putut indumnezei firea omeneasca cea decazuta. Dumnezeu s-a facut om, ca sa faca pe om dumnezeu. Doctrina ortodoxa referitoare la firile din persoana lui Iisus Hristos invata ca sunt doua la cifra, divina si umana - diefizitism, unite intr-o exclusiv persoana divino-umana.