Misterul oamenilor de foc

Misterul oamenilor de foc

Au existat dintotdeauna. In urma cu 2000 de ani erau venerati ca vindecatori sau chiar zei. In Evul Mediu erau arsi pe rug ca fiind intelesi cu Satana. In zilele noastre nu-i mai baga nimeni in seama sau sunt considerati niste bieti bolnavi ciudati. Dar cine sunt sau ce sunt, in realitate, misteriosii oameni de foc? Trebuie sa ne ferim de ei sau sa le cautam protectia? Sa ne speriem sau nu? E o intrebare la care e greu de raspuns. Desi intilnirile cu astfel de oameni nu au fost putine, protagonistii s-au ferit sa povesteasca despre ce anume li s-a intimplat, pentru a nu fi luati in deridere sau catalogati drept nebuni. Cu toate acestea, unele intamplari au fost consemnate in cronicile vechi sau, mai nou, in ziarele de epoca, autorii aratindu-si, totusi, scepticismul. Nu de alta, dar nimeni nu a vrut sa-si riste credibilitatea sau situatia, doar pentru ca au avut norocul sa intilneasca niste personaje bizare, de-a dreptul ireale pentru marea majoritate. In fond, oamenii sunt in stare sa creada cea mai grosolana minciuna decat un adevar care depaseste puterea lor de perceptie. Din cauza asta au si preferat sa-si rastigneasca Mantuitorul, decat sa-l urmeze.

Au crezut ca au de-a face cu o faptura diavoleasca

Prima relatare de acest gen pe care o cunoastem, a fost consemnata in cronicile Manastirii Putna, in preajma anilor 1573-1574, in preajma razboaielor purtate de Ion Voda cel Viteaz cu turcii. Atunci calugarii au primit o vizita deosebita, un detasament domnesc care escorta o solie poloneza catre hotare. Calugarii au pus pe masa oaspetilor mincare si bautura, ca sa se incalzeasca, pentru ca era prin februarie si gerurile erau cumplite. In timp ce toti s-au asezat pe scaunele ce le fusesera indicate, unul dintre polonezi a refuzat si s-a dus direct spre soba incinsa. Si-a dat hainele de pe el jos si a ramas doar intr-o camasa subtire de matase si niste pantaloni subtiri, prinsi pe picior. Apoi s-a lipit de soba incinsa si... l-a luat somnul.

In timpul somnului barbatul mormaia cuvinte ciudate, iar pe fata ii aparusera niste pete ciudate care ba dispareau, ba apareau iarasi. Cum polonezul era roscat si avea parul cret, preacucernicii au crezut ca au de-a face cu o faptura diavoleasca si au inceput sa se roage. Intr-un tirziu, barbatul s-a trezit si fara sa ia seama la cele ce se petreceau in jurul sau, a cerut de mincare si vin de baut. Cand si-a suflecat mainile ca sa apuce bucatele atit calugarii cat si oamenii domnesti au vazut cu uimire ca bratul stang al solului emitea o usoara lumina albastra. La rugamintile moldovenilor, polonul i-a lasat sa se apropie. Fratele Ghelase, unul dintre martorii la eveniment, a notat:

"Cand au stins cinstitii oaspeti cateva opaite de-au facut intunerec, se vedea cum sclipea mina stinga, mai jos de cot, ca o flacara albastra, fara sa arda bratul. Ne-am facut cruce si am scuipat in sin, dara ostasul cela a prins a ride de noi si a ne spune ca nu ni se va intimpla nimica. Si ne-a mai spus ca si mana lui mosu-sau ardea tot asa, dar cu o lumina mai puternica si spre ros si acela o trait in pace pina la adinci batrineti si nimica nu i s-a intimplat si intra in biserica de se inchina la sfintele icoane..."

"Cearsaful de pe pat era mereu ars"

In 1938, un ziarist din Bucuresti publica o informatie conform careia, o femeie din Rovinari, care suferea de astm, emitea, in timpul somnului, un fel de lumina albastra. Fenomenul a fost confirmat de mai multi medici, dar nici unul dintre ei nu a putut da, la vremea respectiva, o explicatie plauzibila. Unii au spus chiar ca femeia a fost otravita si ca in timpul somnului, organismul sau se lupta sa scoata afara otrava. Oricum, toti au fost de acord ca in timp ce din corpul femeii ieseau flacarile albastre, inima batea intr-un ritm de trei ori mai rapid decat in mod normal. Bizar era faptul ca in zilele cand femeia "emitea" scantei albastre, cearsaful de pe pat era mereu ars in zona unde coloana corespundea plexului solar. Iar arsura avea o circumferinta de circa 8 - 10 cm. Dar dupa ce timp de circa o saptamina, intimplarea a tinut prima pagina a unor ziare, care se declarau pro sau contra, la fel de brusc editorii si-au pierdut interesul pentru ea si au trecut-o in uitare. Unii au spus chiar ca bizara intamplare a fost inventata pentru a distrage atentia opiniei publice de la gravele evenimente politice interne din acea perioada.

Mainile scanteietoare

Anul 1974, in plin Baragan. Familia Obrenovici s-a trezit cu un oaspete nepoftit la ceas de seara. Cum oaspetii erau si sunt si la ora actuala, rari prin acea zona, Obrenovicii s-au aratat bucurosi de oaspeti. Au scos cateva clondire cu tuica pe masa, ca sa cinsteasca pe oaspete si au pus niste muraturi si slanina afumata, ca sa aiba oaspetele ce sa manince pina ce nevasta gospodarului va termina ciorba si rata pe varza. Dupa cateva pahare de tuica, limbile s-au mai dezlegat si barbatul s-a confesat gazdei ca se duce la spital, ca are o boala necunoscuta. Apoi si-a dat jos haina si le-a aratat celor doua gazde, mainile bandajate cu niste carpe murdare. Le-a dat jos si Obremovicii au vazut, cu uimire, ca pe miinile oaspetelui necunoscut jucau niste scantei micute. Fosta doamna Obrenovici povesteste:

"Parea ca pe miini i se urcasera cateva zeci de licurici. L-am intrebat daca-l durea, dar a spus ca nu simte nimic cald ci dimpotriva, ambele maini par inghetate. Le-am atins si am simtit ca pun mina pe o bucata de gheata. Omul a ras de mine si si-a legat la loc bandajele cele murdare. A plecat a doua zi si n-am mai auzit nimica de el. Am intrebat si la oras, la spital, unde spunea ca se duce, dar se pare ca nu a ajuns la destinatie. Cine stie, s-o fi razgindit in ultimul moment si s-o fi intors acasa".

A doua varianta in care cred sotii Obrenovici este ca oaspetele lor a fost un spirit de-al Baraganului care a vrut sa le incerce inima. "Daca nu-l omeneam, ne dadea sigur foc la gospodarie", sustine femeia, astazi in varsta de 78 de ani.

Se transforma direct in scrum

In urma cu mai bine de 12 ani, un baietel din Calimanesti isi uimea parintii si vecinii cu puterile pe care le avea. Prin degetele de la maini, micutul scotea un fel de raze care distrugeau tot ce e viata. Parintii si-au dat seama ca ceva nu este in regula, cand l-au gasit pe micut stind in gradina, cu pamintul parjolit de jur imprejurul sau. Parintii au vrut sa-l pedepseasca, crezind ca micutul, de numai sase ani, s-a jucat cu chibriturile. Dar copilul a inceput sa plinga si sa le arate palmele, spunand ca-l ustura. Tatal baiatului ne spune:

"Avea palmele rosii. Cand le-am atins, am avut impresia ca pun mana pe un bulgare de gheata. Am dus copilul la doctor imediat si de acolo ne-a trimis la spital. Dar nici acolo nu au stiut sa ne spuna ce are ala micu`. L-au pus la tot felul de raze si de teste, s-au stricat aparatele, dar tot nu au stiut sa ne spuna ce are. Cum atingea ceva, cum transforma in scrum. Si culmea e ca nu ardea, nu lua foc. Se transforma direct in scrum".

Asa cum se intimpla cu fiecare bucata de hirtie pe care micutul punea mana. Hartia se ingalbenea si devenea sfaramicioasa, ca sub efectul devastator al unui acid puternic. Totul a durat in jur de trei saptamani, apoi copilul si-a revenit brusc. La ora actuala, fostul minor, actualmente adolescent, sustine ca din toata povestea isi aminteste numai ca il durea rau de tot capul si ca simtea un fel de furnicaturi de-a lungul coloanei vertebrale.

"Durerile de cap incetau cand eram singur, in gradina, dar nu am avut parte de asa ceva, pentru ca ai mei m-au dus la tot felul de specialisti, fiind convinsi ca sunt pe moarte".

"Numai ce l-a atins si i-a pleznit capul ca palit de baros"

Despre mos Lisandru s-a stiut dintotdeauna ca are harul lui Dumnezeu si mainile fermecate. Acesta a fost si motivul principal pentru care parintii l-au indrumat, de mic copil, pe calea vindecatorilor. La varsta de 12 ani, Lisandru era deja cunoscut in satele din jurul Covasnei. Veneau oameni de la distante mari, pentru ca micul vraci sa-si puna mainile pe capul lor si sa le alunge boala, iar acesta isi facea datoria ca pe cel mai firesc lucru. Unii isi mai aduc aminte si acum cum, intr-o primavara, un urs turbat a dat iama in gospodariile oamenilor, ucigand vitele si cainii gospodarilor.

Pana sa vina vanatorii sa se ocupe de namila turbata, Lisandru, care era slab de-l batea vantul, s-a pus in calea ucigasului nemilos. Ursul s-a repezit asupra victimei, dar s-a oprit brusc dinaintea copilului, de parca s-ar fi izbit de un zid nevazut. Martha Szabo, acum de 59 de ani, povesteste:

"Se zbatea ursul si urla de te prindeau fiorii, dar nu se putea misca, de parca avea labele batute in cuie. Atunci s-a apropiat Lisandru de urs si parea ca un copil pe langa un om mare. Noi ne faceam griji c-o sa-l sfartece namila, dar el a prins capul ursului in palme. Atunci am vazut eu flacarile care ieseau din palmele lui Lisandru si de care doar auzisem prin sat. Numai ce l-a atins si i-a pleznit capul ca palit de baros. A troznit si a cazut ursul, iar Lisandru se uita la noi si ne spunea ca-i pare rau ca l-a omorit, dar nu avea ce sa faca, ca era pe moarte ursul".

Si la ora actuala Mos Lisandru isi vede de vindecarile lui, chiar daca nu o data, oficialitatile au incercat sa-l determine sa renunte. A platit amenzile de rigoare si si-a vazut de ale lui, constient ca "atunci cand ursul trece prin sat, cainii il latra dar nu-l si musca".

Sfantul Duh sau diavolul?

Opiniile specialistilor in diverse domenii nu converg nici pe departe. Desi poate parea cel putin ciudat, unii preoti spun ca astfel de fenomene sunt normale si ca flacarile care ies din oameni se aseamana cu manifestarea Sfantului Duh, atunci cand s-a pogorat peste Sfintii Apostoli. Cu toate astea, nu este negata nici provenienta diavoleasca a unor asemenea flacari, in special la cei care, copii fiind, au fost consacrati Satanei de catre proprii lor parinti. Nu putini sunt preotii si calugarii care sustin ca, aflati la capul unui muribund, le-a fost dat sa vada sufletul acestuia inaltandu-se. Se pare ca, de fapt, e vorba doar despre oamenii care emit flacari, acestea fiind mai puternice si mai concentrate in momentul mortii.

Cine stie, poate ca insusi sufletul este cel ce se inalta impreuna cu razele respective. Scanteile inteligente si liniile de forta inainte ca romanii sa accepte ipoteza existentei ciudatilor oameni, savantii rusi au luat problema in serios si au incercat sa dea un raspuns la straniul comportament. La ora actuala s-a putut inregistra pe pelicula radiatia emisa de intreg corpul omenesc si care este mai accentuata in zona palmelor si a bratelor. Din pacate, chiar daca astfel de imagini exista, stiinta nu a putut da un raspuns cert la intrebarea cum se produc radiatiile respective, care e sursa lor. Un singur lucru au putut, totusi, constata cercetatorii rusi, anume ca, la dorinta subiectului, radiatiile respective se pot muta, instantaneu, in oricare parte a corpului.

Mai mult, in timpul experimentelor o parte din aparatele care inregistrau fenomenul, s-au ars, pur si simplu. Concluzia savantilor a fost simpla, anuma ca razele umane par sa functioneze dupa aceleasi principii ca raza laser. Anton Rahmaniev, unul dintre cei implicati in studierea fenomenului, sustine ca daca s-ar folosi un amplificator de forta, pe baza de cristale de cuart, oamenii respectivi ar putea distruge totul in calea lor, ca vrajitorii si zeii din vechime.

Radiestezistii sustin ca flacarile sunt, in fapt, rezultatul unor campuri de forta care converg in organismul uman si care, in functie de capacatatile trupului respectiv, sunt emise si vizibile. Este ca si cum organismul ar functiona ca un captator si depozit de energie, in acelasi timp. Mai mult, ei spun ca organismul capteaza continuu energie si ca, daca aceasta nu este folosita, in cele din urma se poate intoarce impotriva trupului si-l poate distruge.

De aceea majoritatea celor care emit flacari ajung fie vindecatori fie sfirsesc pe un pat de spital, sub privirile neputincioase ale personalului medical. Va trece mult timp pina cand misterul oamenilor de foc va fi elucidat. Noi nu am facut altceva decat sa atragem atentia asupra lor.

Eliszar