In cautarea pietrei perfecte

Simplitatea se apropie de perfectiune. Langa simplitate insa, nu ai voie sa scrii cuvantul ordinar. Nu la genul asta de simplitate ma refer. Ordinarul se pierde undeva pe drum. Mai exact, ordinarul nu are un drum al sau si de aceea nu-si va gasi locul nicaieri. Dar, sa revin la piatra mea. In cele din urma am luat 2 pietre. 2 pietre ovale, dar diferite. Una era cu suprafata neteda. Cealalta prezenta asperitati. La inceput am vrut sa o arunc. Dar ghidul nostru ad-hoc, domnul Popescu, pe care il intalnisem in dimineata respectiva undeva, pe traseu, mi-a spus ca o pot netezi acasa cu o pila sau cu putin smirghel. Pe moment i-am dat dreptate. Chiar avea dreptate.

De-abia acasa, in timp ce stateam cu pietrele in mana m-am gandit la ceea ce face natura, la tot ce am putea sa invatam daca deschidem ochii mai bine. Cautam, mai mult sau mai putin, constient sau inconstient, acea piatra filosofala care sa ne faca atotstiutori. Ascultam tot felul de conferinte si citim o gramada de filosofi, in speranta ca vom ajunge sa intelegem TOTUL. Si ii consideram mari pe acei filosofi pe care nu ii putem intelege sau ale caror cuvinte suna altfel decat cele ale omului obisnuit. Si intr-adevar. Acei filosofi au fost mari. Dar au fost mari prin experientele personale pe care le-au trait. Ceea ce au incercat ei sa explice a fost nuantarea acestor experiente personale. Au incercat sa le spuna pe intelesul oamenilor. Dar asa ceva nu se poate. Chiar atunci cand crezi ca ai inteles. Pentru ca acea traire nu ti-a fost data tie.

A fost data cuiva care era pregatit pentru ea. Este usor sa spui ca stii, Noica avea dreptate atunci cand spunea ca... sau ca Eliade a spus un lucru extraordinar atunci cand... sau “ .... ai vazut ce parere avea Nietsche despre cutare sau cutare lucru ori fenomen...” . Dar toate astea sunt aparente cu care te inseli pe tine insuti. Pentru ca ei au trait ceea ce tu apreciezi si, in acelasi timp invidiezi la ei. Ei au fost ante-premergatorii unui stil de viata care, dupa ani si ani va deveni ordinar si se va pierde in lumea care va veni. Din pacate pentru ei, s-au nascut in alt timp, intr-un timp in care au fost condamnati la singuratate. Pentru ca ideile lor erau prea avansate pentru cei de langa ei. Sunt multi care isi doresc sa fie destepti (!), dar care cauta aceasta desteptaciune in carti si in ceea ce spun altii. Chiar isi doresc sa fie destepti?! Sa fie altfel? Dar cunosc ei efectele acestei cautari?

Sunt ei oare constienti ca in clipa in care se detaseaza de membrii simpli ai societatii sunt condamnati la singuratate? Stiu ei ca in clipa aceea sunt obligati sa-si asume anumite responsabilitati? Isi dau oare seama ca devin avangarda celor care vor veni? Ca trebuie sa pregateasca terenul pentru cei ce vor veni? Nu cred. Majoritatea o iau ca pe un simplu joc: inveti si castigi ca sa ramanem in ton cu actualitatea. Dar aceia vor fi, de fapt loserii perioadei de tranzitie. Vor fi izolati de cei deasupra carora se considera, mai precis se vor autoizola.

Si vor fi, de asemenea, izolati de cei care vor veni din urma si care-i vor condamna pentru non-activitate. Si atunci stai si te intrebi: vreau sa fiu destept? Dar in clipa in care ti-ai pus intrebare ai ales. Ai ales un drum care se bifurca. De tine depinde doar directia in care vei porni. Capatul drumului va fi acelasi. Doar lungimea si greutatile sunt diferite. Si satisfactia finala. Atunci cand te vei opri si vei privi in urma ta. Si cand iti vei da seama de utilitatea drumului pe care l-ai ales.

Care din cele doua pietre pe care le-am tinut in mana era cea perfecta? Cea neteda sau cealalta? Sau poate se completeaza una pe alta, ca doua parti ale unui acelasi intreg? Pietre cu asperitati se gaseau peste tot pe munte. Pietre netede nu am gasit decat una. Este ea mai buna decat cealalta? Oare nu tocmai faptul ca este neteda a facut-o sa alunece din varf catre poalele muntelui iar celelalte aspre sa ramana sus? Dar nu aceeasi netezime m-a facut pe mine sa o caut? Sa nu iau orice fel de piatra? Si asta inseamna ca pietrele ordinare sunt mai putin bune, pentru faptul ca nu sunt la fel de estetice? Dar nu ele sunt cele care alcatuiesc muntele propriu-zis? Care este de fapt diferenta dintre cele 2 pietre?

Oare nu noi facem aceasta diferentiere? In functie de dorintele noastre, de visele noastre, chiar de fantasmele care ne inconjoara din cand in cand. Ele au aceeasi compozitie mineraliera, aceeasi structura chimica. Doar procentul in care se gasesc aceste elemente difera. Dar amandoua sunt pietre. La fel suntem si noi, oamenii. Cautam sa ne perfectionam, sa ne netezim. Si pe masura ce vom evolua ne vom trezi ca vom aluneca, asemeni pietrei netede, de pe culme catre baza muntelui, in timp ce majoritatea celor neciopliti, cu asperitati vor ramane undeva sus, in varf. Oare am cazut sau am decazut noi? Nu. De ce? Pentru ca la poalele muntelui incepe o alta lume. Sunt satele si orasele. La poalele muntelui vom gasi ceea ce am cautat mereu: vom gasi OMUL. Omul, asa cum este el, bun sau rau, vesel sau trist, bogat sau sarac.

Eliszar