ICONOCLASMUL
Ultima mare miscare cu care s-a confruntat Biserica a fost Iconoclasmul. Pornind de la interdictia idolilor (sustinuta de Vechiul Testament), iconoclastii militau pentru eliminarea icoanelor din cultul bisericesc. Ei argumentau ca dumnezeirea nu ar putea fi redata prin mijloacele picturii si icoanelor, de aceea in icoana s-ar putea reprezenta doar firea omeneasca a lui Iisus Hristos. Iconoclastii recunosteau drept exclusiv icoana a lui Dumnezeu numai Euharistia. Iconoclasmul a fost combatut pe parcursul a doua Sinoade Ecumenice, cel de-al Cinci-Saselea de la Trulan (692) si al Saptelea Ecumenic (787), la care s-a si formulat invatatura deplina despre icoane.
Invatatura ortodoxa despre icoane respinge ideea identificarii icoanei cu arhetipul, adica deofiintimea cu el, deoarece insusi cuvantul grecesc "eicon" inseamna chip, adica reflectie a arhetipului si nu arhetipul insusi. Daca intre icoana si arhetip nu exista deosebire, atunci ea nu ar mai fi chip al arhetipului, ci arhetipul insusi. De aceea, nici
Euharistia nu poate fi icoana, pentru ca ea este insusi arhetipul, deci identica cu el si astfel se contrazice insasi semnificatia icoanei. Potrivit invataturii ortodoxe, icoana este dovada intruparii lui Dumnezeu.