Fantomele violente din Valea Crucilor

Fantomele violente din Valea Crucilor

Multi sunt cei care inca se indoiesc de existenta fantomelor. Oamenii cred in Dumnezeu, sunt convansi de existenta Diavolului, dar cand sunt intrebati daca exista sau nu fantome, incep sa rida, ca de o gluma buna. Pentru ei nu exista asa ceva, iar fantomele nu sunt in nici un caz spirite care ratacesc inca prin lumea noastra, cautind o poarta prin care sa plece in lumea de dincolo. Pe acestia si nu numai pe ei, ii invitam sa viziteze unul din cele mai stranii locuri din tara: Valea Crucilor.

Aici, in cateva localitati din sudul Gorjului, oamenii traiesc alaturi de fantome. Si nu se tem, chiar daca uneori acestea se manifesta mai violent.

“Ne-am invatatara cu moroii si nu putem sa le facem rau, ca doara sunt de-ai nostri. Ar fi ca si cum le-am face rau stramosilor nostri, pentru ca acuma nu mai stim care sunt si ai cui sunt. Asa ca ii lasam in pace sa-si vada de ale lor iar noi ne ducem mai departe viata noastra”, spune Marioara I., in varsta de 64 de ani.

Localnicii cred ca dupa ce moare, sufletul omului se plimba timp de sase saptamani pe ulitele satului in care a locuit. In tot acest timp, raposatul trebuie cinstit cum se cuvine si pregatat sa plece in lumea de dincolo.pentru asta, la rascruce de drumuri, oamenii bat cruci de juramant care au menirea de a-i dezlega pe cei morti de legamintele facute in timpul vietii. Pentru ca “tot ceea ce legam pe pamant, legat ramane si ne chinuie sufletele in viata de apoi”, considera tanti Marioara.

Ani de zile, pe Valea Crucilor lucrurile s-au desfasurat normal, viii nefiind deranjati de prezenta crucilor si nici de manifestarile fantomelor. Pentru ca nu existau manifestari. Ciudateniile au inceput cu mai bine de un an in urma, cand oamenii au inceput sa simta prezente stranii, sa auda voci si sa fie martori la diverse manifestari invizibile, dar cu actiune in plan fizic. La inceput nimeni nu a dat importanta faptului, considerand ca au de-a face cu fantome care inca nu si-au gasit drumul. Doar ca, in ultimul an, fantomele au incercat sa le faca rau trecatorilor. Marinica H., de 46 de ani, este unul dintre primii care au tras un semnal de alarma referitor la manifestarile violente ale fantomelor.

“Eram prin octombrie trecut si ma intorceam de la Aninoasa, de la un frate de-al meu. Mai aveam putin pana la mine, la Plopsoru, cand am simtit ca e cineva in spatele meu. Auzeam pasii dar de fiecare data cand ma intorceam nu vedeam pe nimeni. La un moment dat am simtit cum cineva imi sare in spate si ma stringe de git. Pe moment m-am sufocat si nu stiam ce sa fac ca sa scap. Nu reuseam sa-mi prand adversarul de nici un fel”.

Disperat, barbatul s-a indreptat cu spatele catre un copac si s-a izbit puternic. “Am simtit o lovitura puternica in spate si m-am prabusit la pamant. Ma durea spatele, dar puteam sa respir din nou. Am pus mana pe un par

Aninoasa, comuna crucilor

Putini au auzit de oamenii care planteaza cruci in afara cimitirului. Chiar si pentru cei din Tirgu-Jiu, totul nu are decat parfum de legenda gazetareasca. Totusi, abia ajuns la Aninoasa, te surprand icoanele puse pe garduri sau pe stalpii fantanilor. Facute parca in graba, din linii si culori nesigure, in cea mai mare parte icoanele o infatiseaza pe Sfinta Fecioara cu Pruncul in brate, dar si alti sfinti din calendarul crestin-ortodox. Pe cate un colt au insemnat cu negru cate un nume. De o parte si de alta a drumului, icoanele te insotesc pana in inima comunei.
“Crucea de apa, crucea de punte si crucea de juramant”

Localnicii ridica din umeri nedumeriti cand ii intrebi despre icoanele si crucile raspindite prin sat.

“La noi asa este de cand ne stim. Pai, da’ cum altfel?”

Cand este ingropat vreun om, aici i se pune mai intii un stalp la capatii, atat cit sa se stie ca acolo odihneste cineva. Timp de sase saptamani, perioada in care sufletul celui dus se spune ca umbla pe cararile pe care a umblat o viata sau se odihneste pe banca pe care obisnuia raposatul sa-si traga sufletul, la capatiiul celui dus intru cele sfinte este asezata crucea, dar pentru acesta este pomenit de alte trei cruci: una asezata la o fantana (“crucea de apa”), una la un podet (“crucea de punte”) si alta “crucea de juramant”, asezata la o incrucisare de drumuri. Daca primele doua sunt puse ca sa cinsteasca viata celui care s-a dus si pentru a-i fi de primire atunci cand mai rataceste printre cei vii, cea de-a treia are un rost aparte. Are menirea de a-l dezlega pe raposat de juramantele facute cu voie sau fara de voie atat cit a fost pe pamant. Pentru a i se ierta necugetarea de fi indraznit sa se jure.

“Atunci, la praznicul de 40 de zile, la noi este obiceiul sa se dea de pomana tot ce ii trebuia celui mort in viata de zi cu zi: pat, masa, scaune, lampa sau bec, haine, trusa de barbierit, daca era barbat... Tot ceea ce inseamna existentialism”, explica profesorul Cercelaru. “Si mai este un obicei ca in Joia Pastelui sa se faca cate un foc mare pentru ca, atunci, spun oamenii, van mortii sa se incalzeasca”.

Mortul neingrijit ajunge “moroi”

Pentru linistea sufletului celui proaspat mort, aici este obiceiul ca o femeie sa se duca in fiecare dimineata la mormint si sa-l tamiieze.

“Femeia asta este una special aleasa, una care trebe’ sa fie curata la suflet, sa nu aiba barbat. Ea tine in casa un pahar de apa de unde se spune ca mortul vane si bea in fiecare seara”, povestesc oamenii. Sufletele celor neingrijiti risca sa se transforme in “moroi” si sa bintuie cunoscutii sau rudele.

“Mai ales daca omul acela a fost unul dusmanos, negru la suflet”, precizeaza oamenii.

Nici unul dintre localnici nu se indoieste ca sufletul omului este nemuritor. Si, de aceea, traditia este pastrata cu sfintenie si transmisa de la cei batrani, fara ca nimeni sa o puna la indoiala sau sa se intrebe cum se face ca in alte parti obiceiul acesta al crucilor de juramant nu este cunoscut.

In locuri speciale, oamenii asaza crucile dupa randuiala strabuna ca intr-o armata de lemn. Pictate predomanant in rosu, galben, verde si albastru, crucile poarta povara trecerii timpului adanc incrustata in lemn. Cuminti, acestea strajuie la trecerea peste cate un podet sau vizavi de biserica, iar oamenii spun ca nicaieri ca aici lumea nu este la fel de credincioasa: “Se opreste omul din drumul lui si face cate o cruce, mai spune cate o rugaciune”.
Iar crucile si icoanele sunt prezente peste tot. Fantanile sunt cotropite de ele. Aproape ca nu exista gard pe langa care sa treci si sa nu vezi o icoana batuta in cuie in dreptul vreunui podet sau al unui izvor de apa. La intersectii, acolo unde nu au avut suficient loc, acestea au fost plantate in copaci. Una peste alta, puse intru pomenirea cuiva drag.

Salcamul - lemnul Diavolului

“Eu am avut serviciu. Lucram la mecanizare, da’ din saracie, din placere m-am apucat intr-o zi de facut cruci, pe langa serviciu. E un dar. Nu toata lumea poate sa le faca”, spune Badescu Ionel. Are 69 de ani si spune ca lumea prefera sa faca acum, pentru fantani, icoane in loc de cruci, dar spune despre acestea ca “au rostul de a duce credinta mai departe”.

Este pastratorul unui intreg tezaur de obiceiuri legate de pictatul crucilor si icoanelor, despre cum se asaza ele, dar nu pare dispus sa le impartaseasca. Tras de limba, abia dezvaluie ca pentru “crucea de punte” omul trebuie sa faca un podet pe care neaparat sa-l foloseasca.

“Crucile se pot face din orice lemn, in afara de salcim, despre care se spune ca este lemnul Diavolului. De preferat este stejarul pentru ca tine mai mult”, explica Badescu Ionel.

Unii ar spune ca in plin secol stiintific, fantomele ar fi doar niste ramasite ancestrale ale unei gandiri pagane rezultata din neinstruire. Dar aceia sunt doar cei care nu s-au intalnit cu o fantoma...

Eliszar

“La orice mort, oricit de sarac ar fi, se respecta traditia si la noi se fac pomeni mari si frumoase pentru cinstirea parintalor. Asta ca recunostinta din parte mostenitorilor”, spune mesterul.