Enigmele cimitirului de la Milesti

Lumanarea care nu s-a topit

La circa 15 km de Horezu, se gaseste o mica localitate, numita Milesti. Desi satul e relativ mic, oamenii se mindresc cu aparteneta lor stramoseasca. Spun ca satul lor a fost locuit din cele mai vechi timpuri si ca niciodata oamenii de acolo nu au cunoscut stapinirea.

“Noi am fost mosneni de cand ne stim. Niciodata nu am avut stapini, nici in vremurile de demult si nici acuma”, ne spune domnul Bratu Teodor, profesor de istorie si unul dintre stilpii comunitatii. Mai mult, domnia sa spune ca in locul respectiv se gasea, pe vremuri, un templu unde erau pregatitI preotii zamolxieni.

“Sa nu va inchipuitI ca preotia veche era ca cea de acum. Sacerdotii trebuiau sa stie si putina psihologie si ceva medicina naturista si sa se poata oricand rupe de lumea asta, pentru a contacta spiritele din lumea cealalta. Asta nu se invata de pe un an pe altul. In plus, nu oricine putea ajunge sa se pregateasca in acest templu. Erau alesi doar baietii care posedau o oarecare forta spirituala pe care triburile lor ii trimiteau aici sa invete tainele preotiei. Chiar si dupa cucerirea romana, templul a continuat sa existe, iar cuceritorii nu au indraznit sa-l doboare”, a incheiat domnul Bratu.

Sute de ani, viata oamenilor de la Milesti s-a petrecut normal, intre bucurii si tristete, departe de ochii strainilor. Doar in ultimii ani lucrurile s-au schimbat. Nimeni nu stie de ce si mai ales nimeni nu stie ce anume trebuie facut pentru ca totul sa revina la normal. Bizareriile se petrec in preajma cimitirului, cimitir cu morminte vechi de cateva sute de ani. Mai multI localnici au fost martori ai unor fenomene greu de inteles. Cu totii au vazut crucile de la mormintele rudelor, inghitite pe jumatate de pamint si au avut impresia ca, desi cimitirul parea gol, ochi nevazutI le urmareau toate miscarile.

Tanti Bica Maria, in virsta de 68 de ani, a avut problema asta la crucea sotului sau decedat. Totul s-a intamplat intr-o zi, cand se dusese sa-I mai puna ulei la candela. Era cu nora sa, Mioara.

“Cand am ajuns la Milica (numele sotului decedat, n. r.), vad eu ca era crucea bagata in pamant pana aproape de mijloc. Pe la noi s-au mai intamplat din astea, asa ca nu mi s-a facut frica. Urma sa chem niste oameni sa o salte din pamint. Dar altceva mi s-a intamplat. Cat am stat acolo, i-am aprins trei luminari si am inceput sa vorbesc eu cu el, cum fac de obicei cand ma duc pe la mormint. La un moment dat, nora-mea ma trage de maneca si-mi spune: <mamica, uite colo sa, la lumanare, ca nu a ars>. Cand ma uit, vad ca doua luminari erau arse si stinse, iar a treia lumanare era ca la inceput, adica nu arsese deloc. Am stat si ne-am uitat neputincioase cum ardea lumanarea cu o ditamai flacara rosiatica, dar nu se topea de nici un fel. Nor-mea a zis ca asta-I semn ca e Milica pe acolo, dar eu i-am spus ca nu-I lucru curat. Ca tot ce nu e normal, de la diavol vine, nu de la Dumnezeu. Si ne-am pus in genunchi si-am inceput sa ne rugam si sa batem matanii. Si a inceput dintr-o data o ploaie deasa si marunta si de ce ne rugam noi mai fierbinte, de aia parca se intetea. Dar lumanarea tot nu se stingea. Intr-un tarziu l-am auzit pe parinte ca era in curtea bisericii si l-am strigat. A venit si i-am spus grozavia, dar a ris de noi ca ne-am speriat degeaba. SI cum a ajuns el langa noi o data s-a topit lumanarea. Numai crucea a ramas in pamint”.

La cateva zile dupa intamplare, au venit doi sateni sa scoata crucea din pamant si sa o indrepte. Dar cand au scos-o din pamint, barbatii au inlemnit: cimentul care fusese turnat la baza, ca sa tina crucea deasupra, ajunsese la mijlocul crucii. “Era ca si cum se turnase cimentul acolo, nu la baza crucii. L-am spart cu ciocanul si am pus alta camasa de ciment, mai lata ca prima, ca sa tina”, ne-a declarat nea Emil, unul dintre cei doi lucratori, vizibil impresionat de intamplare.

Mormintele goale In sat sunt persoane care au declarat ca, la deschiderea mormintelor, dupa sapte ani sau chiar mai putini ani, in interior nu au mai gasit nici un fel de oseminte, lucru bizar, stiut fiind faptul ca exista schelete cu vechime de milenii, nu de citiva ani. SI totusi, acele morminte erau goale, de parca cineva luase scheletele defunctilor. Oamenii au depus reclamatii si la politie si la mitropolie, fiind convinsi ca cineva le-a profanat mormintele si a furat scheletele neamurilor lor. Dar reclamatiile au ramas nesolutionate, chiar daca, pe plan local, autoritatile au efectuat o ancheta. Oamenii sunt nemultumitI pentru ca nu mai au cui sa aprinda o lumanare si cui sa faca pomeni.

“Ca doar n-om face la un mormint gol, ca nu e primita. Si de unde stiu eu ca n-o sa mi se intimple si mie dupa ce m-or ingropa ai mei?! Ca noi suntem crestini si traditia noastra pentru morti ne invata una. Cum sa respectam noi traditia daca nu mai avem morti? Daca parintele nu are pentru cine sluji, cum o sa li se ierte pacatele parintilor si bunicilor nostri?! {I atunci noi ce facem?! Mai urmam traditiile sau le schimbam?!” se intreaba tanti Veturia, in virsta de 54 de ani.

“Clopotul continua sa bata, ca tras de o mana nevazuta” Marin Gusa inca nu si-a revenit dupa intamplarile al caror protagonist a fost. Isi face cruce cand ne povesteste si glasul ii tremura. “Ma dusesem la cimitir sa indrept putin crucea aluia batrin. Imi spusese Maria a lui Palamida ca cineva strimbase crucea de la mormintul bunicului meu si ma dusese sa vad ce pot sa fac. Am ajuns in cimitir in jur de 16.00 – 16.30. Nu se inserase, dar era intunecat si batea vantul. Cand m-am oprit ma mormant, crucea era indoita spre inapoi, care va sa zica, spre apus. Am tras eu de ea, ca sunt un munte de om si am putere de ridic caruta si-o mut din loc, dar nimic. La un moment dat, m-am enervat si am lovit cu piciorul crucea. In momentul ala am auzit un geamat puternic de mi s-a zbirlit paru-n cap de frica. Si dintr-o data am avut impresia ca nu mai sunt singur in cimitir. Auzeam pasi de jur imprejurul meu si o respiratie adinca”.

Domnul Gusa a crezut ca are de-a face cu vreun strigoi, pentru ca zona este recunoscuta pentru aparitiile sale bizare si a inceput sa-si faca cruce.

“Pentru moment nu s-au mai auzit nici un fel de pasi dar imediat am auzit respiratia ca devine suieratoare si am simtit o lovitura puternica in capul pieptului. M-a pus jos lovitura si am simtit cum cineva sau ceva se aseaza peste mine si ma tintuieste de mormint, impingindu-ma in jos, ca si cum ar fi incercat sa ma bage in pamint. Apoi am simtit cum ma ia o racoare de la picioare catre cap. Dar nu era o senzatie de frig ci era ca si cum m-as fi scufundat intr-o apa rece. Simteam acel lichid rece cum patrundea in mine si imi amortea fiecare particica din trup. Am incercat sa-mi misc picioarele, dar nu le mai simteam; simteam doar o mare raceala care urca spre cap. Am crezut ca acolo o sa mor si nimeni nu va sti de mine. Ajunsese raceala pina aproape de git cand am inceput sa spun <Tatal nostru>. In momentul ala am auzit in ureche un raget infiorator si ceva m-a ridicat in aer ca la vreun metru si m-a izbit de mormantul vecin. Toata raceala aia s-a transformat instantaneu intr-un foc launtric. Dar de data asta imi simteam picioarele. Cu greu m-am ridicat si am crezut c-am scapat. Voiam sa plec cand, deodata, am auzit in spatele meu pasi grabitI si aceeasi respiratie. Am inceput iar sa ma rog si sa-mi fac cruci, dar respiratia s-a transformat intr-un ras infiorator. Incercam sa vad de unde vine rasul, dar aveam impresia ca vine de peste tot”. Atunci domnul Gusa a vrut sa fuga, dar din nou picioarele nu-l mai ascultau.

“Eram tintuit in loc, fara sa ma pot misca, iar risul acela lugubru crestea in intensitate. SI atunci s-a intamplat ceva infiorator: placuta de otel pe care era scris numele bunicului meu, s-a desprins, pur si simplu de pe cruce si s-a strins singura de parca era o hirtie mototolita de o palma nevazuta. Am inlemnit de groaza; stateam ca hipnotizat si ma asteptam la ce e mai rau. Dar chiar atunci au inceput sa bata clopotele si m-am trezit brusc. Am luat-o la fuga si m-am oprit linga clopotnita, crezind ca e dascalul sau clopotarul”. Numai ca aici, pe domnul Gusa il astepta alta surpriza bizara: usa de la clopotnita era incuiata iar cele doua lacate erau neatinse. SI totusi, clopotul continua sa bata, ca tras de o mina nevazuta…

“Cosciugul disparuse cu totul dar corpul era ca atunci cand a fost inmormantat”

Preotul nu impartaseste deloc opiniile satenilor. Spune ca oamenii din zona sunt superstitiosi si ca orice intamplare care iese din normal o pun pe seama interventiilor unor forte necurate. Domnia sa are explicatii logice pentru toate intamplarile care i-au speriat pe localnici.

“Pamantul din cimitir este foarte acid. Din cauza asta tot ce e ingropat putrezeste mult mai repede decit in alte parti. Oamenii de aici nu au prea multa carte si se tem de astfel de lucruri. Cand au fost dezvelite acele morminte in care nu mai era nimic, s-au mai gasit niste nasturi metalici, niste bumbi care au ramas de pe urma defunctilor. Da, e adevarat, oasele au disparut cu totul si nici macar dintii nu s-au pastrat, dar v-am spus, asta e din cauza aciditatii mari a pamantului. Uitati-va si dumneavoastra si-o sa vedeti ca de jur imprejurul cimitirului nu creste nici un copac si nici o floare. Doar ciulinii si jnepenis“. Rade cand il intreb despre glasurile pe care oamenii le aud din cand in cand ziua, dar mai ales noaptea.

“Este un fenomen pur si simplu stiintific. Zona aceasta de deal, preia si transmite ecourile diferit. Totul e dat de modul de amplasare a dealurilor. E ca, hai sa spunem, <fata Morgana> in plin desert. De data asta sunetele sunt propagate printre vaI si ajung la final la urechile enoriasilor care le pun pe seama diavolului”.

Dar oamenii nu sunt de acord cu el, mai ales ca prin sat ar circula zvonul ca parintele s-ar ocupa si cu alte lucruri nu tocmai crestinesti.

“Nu stiu ce spune parintele, dar eu stiu ce am vazut cu ochii mei. Anul trecut cand l-au dezgropat pe Vasile al lui Beraru, dupa 10 ani si l-au gasit intreg. Cosciugul disparuse cu totul dar corpul era ca atunci cand a fost inmormintat. Ba mai mult, acolo unde l-au lovit cazmalele cand l-au dezgropat, locurile s-au invinetit. L-au dus oamenii in biserica de i-a facut slujbe si l-au lasat pina a doua zi de dimineata. Tot satul l-a vazut si toata lumea poate depune marturie. A doua zi cand au descuiat biserica, corpul de pe masa putrezise in ultimul hal, de nu te puteai apropia de el. Colcaiau viermii in ochii lui si putea mai rau ca o groapa comuna. Sa nu spuneti ca aici nu-i lucru necurat, ca nici un corp nu poate putrezi in citeva ore, peste noapte, asa cum i s-a intamplat lui Vasile”.

Despre acest caz parintele se eschiveaza sa ne vorbeasca, sustinind ca el era plecat din localitate si ca slujbele le tinuse un preot dintr-un sat vecin care intre timp a decedat in urma unui accident.

“Daca mai traia parintele Ifrim, il intrebati pe el. Eu nu stiu ce sa va spun, n-am vazut nimic cu ochii mei”, sustine parintele, vizibil iritat de insistenta noastra.

Tot de la oameni aveam sa aflam despre parintele Ifrim, cel care, intr-adevar, slujise la momentul respectiv. Murise intr-un accident de masina, autoturismul lui fiind gasit intr-o ripa adinca de circa 160 metri. Ciudat este faptul ca intre ripa si drumul pe unde venise masina este o padure deasa.

“Copacii sunt unul linga celalalt acolo. Abia poate trece un om, daramite o masina”, spune un localnic.

La solicitarea noastra, seful de post accepta sa ne dea citeva detalii despre accident. El spune ca masina s-a rupt in doua, ca sub actiunea unei puteri fantastice.

“Am chemat un expert de la Bucuresti si parerea lui a fost fara echivoc: masina a cazut in ripa pe verticala, fara sa intilneasca in cale nici un obstacol”.

Numai ca, mergind la fata locului, aveam sa constatam singuri o alta bizarerie: rapa nu este verticala ci are un unghi de circa 60 de grade, iar pina jos sunt jnepeni care cu siguranta ar fi oprit orice autoturism care s-ar fi avintat in jos. Mai mult, intre drum si ripa nu exista absolut nici un loc pe unde ar putea sa se strecoare un autoturism. Asa ca autoritatile au lasat dosarul nerezolvat, intrucit nu puteau argumenta accidentul in nici un fel. Nu acelasi lucru s-a petrecut cu localnicii, care sunt convinsi ca masina preotului a fost pur si simplu smulsa de pe drum de diavol si aruncata in ripa. Chiar si noi, cand am fost sa vedem locul accidentului, am avut strania impresie ca cineva ne urmareste.

Ne-am intors peste cateva zile, cu doamna H. G., medium, colaboratoare a revistei noastre. Domnia sa a mers direct la cimitir pentru a se edifica asupra fenomenului. Chiar inainte de a intra pe poarta cimitirului, ne-a cerut sa ramanem acolo, intreaga echipa, pentru a nu perturba incercarile domniei sale de a contacta forta banuita a exista in cimitir. Totul a durat mai bine de o ora.

Cand s-a intors, doamna H. G. avea fata alba ca varul si iI curgea singe din nas. Ne-a spus ca intr-adevar, in zona exista o entitate negativa care perturba viata oamenilor. “Nu e diavolul, dar este o entitate rea. Singurul lucru pe care am putut sa-l aflu este ca totul a fost declansat in urma cu vreo 12 ani, cand oamenii de aici au umblat intr-un mormant in care nu aveau voie sa patrunda. Atunci au eliberat ceva vechi si care trebuia sa ramina inchis. Ceva care nu poate fi controlat doar cu puterea crucii si a rugaciunilor. Un demon vechi, inchis pe vremuri de sacerdotii locali si care, o data eliberat, cu greu va mai putea fi stapanit” ne-a declarat celebrul medium. Cat despre mormintele goale, se pare ca acestea apartin neamurilor celor care au dezvelit mormintul stravechi si au eliberat demonul razbunator.

Eliszar