Dealul straniu de la Padurea Baciului
Dealurile de la Padurea Baciului au iesit in evidenta in ultimii 20 de ani, prin numarul mare de obiecte zburatoare neidentificate care au survolat zona si prin actiunea unor fenomene ce depasesc sfera normalului. Din multitudinea de dealuri misterioase din jurul Clujului, unul a intrigat in cea mai mare masura specialistii. Dealul in cauza are forma unui trunchi de con aproape perfect si este ceva mai mic decat celelalte.
Latura trunchiului de con este de circa 60 – 70 de metri, iar inaltimea nu depaseste 50 de metri. Unghiul de inclinare este foarte mare, ajungand la 72 de grade, ceea ce il face foarte greu accesibil. Primul lucru straniu la dealul in cauza este faptul ca, privit de la distanta, acesta nu isi arata forma reala, cea de trunchi de con, pierzandu-se intre cele din jurul sau.
O alta ciudatenie este data faptul ca orice busola inceteaza sa mai functioneze normal in locul respectiv, aratand permanent Estul, pe o raza de mai bine de 100 de metri de jur imprejurul zonei, iar telefoanele mobile nu functioneaza deloc desi display-ul indica semnal maxim. Cei cu spirit de observatie nu pot sa nu remarce ca, spre deosebire de celelalte dealuri, pe acesta nu cresc decat cativa copaci si acestia pe poale, iar varful dealului este practic o terasa pe care apa de ploaie nu balteste niciodata, ca si cum s-ar scurge intr-un imens rezervor subteran.
Cu toate ca foarte putini au avut curajul sa compare dealul cu un imens aerodrom, localnicii afirma ca deseori de sub pamant se pot auzi zgomote stranii, iar oile, animale frecvent intalnite aproape la fiecare pas, ocolesc dealul ciudat. Ce anume transmite animalelor teama de a ocoli zona, nu se stie.
Eliszar