Casa fulgerelor

Daca lucrezi in armata sau politie ai dreptul sa alegi ce fond de pensii doresti.

Casa fulgerelor

La nici 7 km de Sadu, in plana Marginime a Sibiului, un mic catun ne face sa insemnam locul pe harta fenomenelor paranormale. Acolo, la Salistea Sadului, un deal poarta in sine, deopotriva istoria veche si blestemul oamenilor din zona.

“Le-o crapat burta in ele si le-o ars maruntaiele”

De cativa ani de zile, o familie din Salistea Sadului traieste o adevarata tragedie care a culmanat, in urma cu trei luni, cu disparitia celui mai tinar membru al sau. Totul a inceput in urma cu sase ani, cand casa a devenit tinta predilecta a fulgerelor. De atunci cateva zeci de fulgere au lovit locuinta... Nimeni nu poate intelege de ce, pentru ca imobilul are doua paratraznete ridicate mult deasupra locuintei, tocmai pentru a o feri de astfel de evenimente neplacute. Vecinii insa spun ca motivul ar fi altul.

Ei sustin ca, pe la mijlocul anilor 1800, in locul unde se gaseste casa familiei Scheuleac s-ar fi aflat casa unei vrajitoare care-I teroriza pe oameni. In cele din urma, acestia si-au luat inima in dintI si ar fi mers la mastera acasa unde au crucificat-o si au dat-o prada focului, cu tot cu casa. Chiar inainte de moarte, vrajitoarea i-ar fi blestemat pe ucigasii saI si ar fi blestemat locul unde mortii sale. De atunci locul a fost ocolit de localnici, iar cei care s-au incumetat a trece, macar si prin zona, au platat greu indrazneala lor: au murit lovitI de fulgere.

“De cei mortI sus pe deal nu cutezau multI sa se apropie. Numai ocnasii erau adusi sa-I ridice si sa-I ingroape de cealalta parte a dealului, in padurea aia de colo, fara slujbe sau cele cuviincioase. Nici pe cruce nu le puneau numele, ca se spunea ca-n felul acesta le elibereaza sufletele lovite de blestem”, spune doamna Maria Calota, de 52 de ani, casnica. Tot de la dumneaei aflam ca familia Scheuleac este singura care a cutezat sa sfideze traditiile si sa-si ridice casa tocmai pe locul blestemat. “Nimenea nu stie nimic de ei, de unde van sau ce fac. Ne-am trezit cu ei ca aveau acte pe pamantul acela si au ridicat acolo casa, ca sa tulbure spiritul vrajitoarei sa ne faca noua rau”. Pentru ca asta cred oamenii, ca de cand s-a construit casa de pe deal, vrajitoarea s-a trezit din lumea de dincolo le tulbura viata. TotI stiu ca “atunci cand fulgera pe deal, se vor petrece lucruri rele in sat”.

“Putini sunt, maica, care sa nu le fi omorit Satana vreun animal sau sa nu le fi dat foc la casa sau la grajduri sau sa le fi rascolit ograzile si ogoarele”, ne spune tanti Ileana a lui Patru, femeie la 80 si de ani. “Barbata-miu a fost din neamul ala, al vrajitoarei. Nu-tI spun ca si mie mi-a traznit doua vaci, in grajd. Casa a ramas intreaga, da` la vacile alea le-o crapat burta in ele si le-o ars maruntaiele, ca n-am mai avut nimic alege de pe urma lor”. SI tot ea ne spune ca intr-o noapte, dupa ce mai bine de doua zile a fulgerat pe casa din deal, oamenii au gasit mai multe gropi din cimitir rascolite si cu oasele imprastiate. “Eu la omul meu nu i-am mai gasit teasta si mana dreapta, arza-l-ar focu` pe ala de le-o luat”, blesteama batrana. Pentru ca in zona se spune ca cel care are mana dreapta si capul unui mort poate stapani sufletul mortului. Sunt credinte vechi, din timpuri demult apuse, pierdute sau pe cale de a se pierde in negura uitarii.

“Lasa copilu` in pace ca nu-I de tine”

Am reusit sa stam de vorba si cu cei din familia Scheuleac. Oamenii sustin ca, dincolo de parerile satenilor, nu practica nici o forma de vrajitorie. “Nu stiu nici macar sa-I descant pe aia mici”, ne spune bunica familiei.

“Anu` trecut au zacut cu fierbinteala 10 zile. Ce le dadeam, pastile si injectii, de nici unele nu-si faceau rostul. SI mi se rupea inima cand ii vedeam ca aiureaza si nu puteam sa fac nimica. Ca m-am dus la biserica si m-am juruit la icoane ca daca-l scapa Dumnezeu, plec eu inaintea lor”, spune femeia cu obida. “Iar aia din sat spun tot felul de vorbe fara rost despre noi. Avem cele mai sanatoase vite si ogoarele noastre sunt mai manoase ca ale lor, macar ca ei le uda si noi nu facem nimica decat ce ne ajuta Cel de Sus. Ca de aia ne-au iesit vorbe de vrajitorie, dar noi suntem cu totii credinciosi si ne inchinam Sfintei noastre Treimi, asa sa ne ajute!”

Cand ii intrebam de unde van si de ce au ales tocmai acest loc, ezita cateva momente. Ne spune ca locul le-a apartinut din batrani si ca au avut acte pe el din vechime. Recunosc ca se trag din femeia arsa, dar spun ca vana a fost a satenilor.

“Buna noastra, saraca, vandeca si ea cu ierburi si cu ce mai stia. Dar oamenii i-au zis vrajitoare si au omorit-o. Eu nu-I judec, ca numai Dumnezeu e Judecator, dar satul tot si urmasii lor, pana la a douasprezecea spita, poarta pe umeri moartea ei. Am venit aici sa ne facem un rost, ca la oras nu mai aveam de lucru si era pacat de copii”, incheie femeia. Apoi ne povesteste, plingind, cum, in urma cu doar trei ani, a pierdut pe unul din nepotI, cel mai mare. “Mircea il chema, ca-I puseseram nume de voievod mare. A disparut dintr-o data de acasa, fara sa spuna cuiva ceva si fara sa lase vreo urma.“

Se trezea noapte urlind si strigind ca a vazut-o si ca vane dupa el. Nu a vrut sa ne spuna pe cine a vazut, ca se temea, dar l-am descusut noi si ne-am dat seama ca vorbea de spiritul vrajitoarei. Apoi erau zile cand venea la mine, ma lua in brate si ma intreba: <Bunica, ce vrea de la mine?! De ce nu ma lasa in pace?! Am vazut-o in gradina si in pivnita. Mi-e frica, bunica. Are o privire rea>. Intr-o dimineata, cand ne-am trezit, l-am vazut in mijlocul bataturii, cu un cutit in mana. L-am strigat cu totii dar parea ca nu ne aude. Numai ce a intors fata spre noi si ne-am speriat: avea privirea ratacita, ca si cum nu ar fi fost a lui. Atunci s-a repezit ma-sa la el, l-a scuturat si i-a zis: <lasa copilu` in pace ca nu-I de tine>; si a cazut Mircea in batatura si nu s-a mai putut misca pana seara. L-a dus taica-sau in brate pana la pat. Seara nu-si amintea nimic. L-am dus la doctori, dar totI spuneau ca e lunatic si ca n-au ce sa-I faca”.

“Au gasit-o oamenii in cimitir, pe jumatate ingropata”

La cateva sate de acolo, locuia o femeie mai in varsta, despre care se spunea c-ar sti sa dezlege farmecele si facaturile. Au chemat-o oamenii sa le dezlege farmecele din casa.

“A venit pana la poarta, dar nu a cutezat sa intre. A inceput sa tremure si ne-a zis cu vocea aproape stinsa, ca daca vrem sa traim cu totii, sa plecam fara sa ne uitam in urma, ca locul este blestemat. Atat a spus si a luat-o la fuga. Dar n-a mai ajuns acaa. Au gasit-o oamenii in cimitir, pe jumatate ingropata iar trupul ii mirosea a putregai”, spune tatal copilului disparut.

Numai ca dupa ce incropisera o gospodarie si cheltuisera tot ce aveau, oamenilor nu le-a venit sa plece atat de usor. Au chemat un preot sa faca sfestanie si sa alunge demonii din casa.

“Nu ajunsese parintele la poarta, cand a inceput din senin sa tune si sa fulgere. Iar cand a dat parintele cu aghiazma peste icoana din odaie, au pleznit geamurile de la camera de zi si de la odaie, de s-a speriat si sfintia sa”, a continuat domnul Victor. SI ca un fel de prevestire a ceea ce avea sa se intample, in noaptea urmatoare le-a disparut cainele, un dulau negru ca smoala si imens, pe care-l luasera de la o stina unde statea mai mult nemancat.

Toata noaptea si toata ziua urmatoare au fost fulgere. Ba inca in sat s-au aprins cateva grajduri si-au murit animale. Iar in ziua urmatoare, Lupul disparuse.

“Nu l-am mai gasit oricit l-am cautat. Numai Mircea nu a putut sa inchida ochii in noaptea ceea. Spunea ca o vede… si ca-I furioasa si ne va pedepsi pentru ce am cutezat sa facem. Dar noi spuneam ca-s cuvante fara noima ale unui copil si n-am luat seama la ele”, spune domnul Victor.

Apoi, la cateva luni dupa seara respectiva, baietelul s-a dus iar la bunica sa.

“Spunea ca vrea sa-si ia la revedere de la mine, ca simte ca o sa I se intample ceva rau in zilele urmatoare. Zicea: <Bunica, eu nu mai pot. Ma chinuie in fiecare seara. Imi spune sa-I deschid usa ca oricum ea are sa vana si atunci n-o sa ma ierte. Dar ce usa sa-I deschid bunica?>. Apoi ma stringea in brate si zicea: <Bunica, eu sunt nebun? O sa inebunesc? Sa nu ma lasi sa inebunesc, bunica>, spune batrana doamna si lacrimi ii curg siroaie pe fata. “Intr-o dimineata nu l-am mai gasit. A disparut si el la fel ca Lupul, de-ar avea Dumnezeu grija de sufletul lui.

Paratraznete umane

Dar ciudateniile nu se opresc aici. Desi fulgerele lovesc deseori casa si tot ce e in preajma ei, nici unul nu a afectat serios pe vreunul din membrii familiei Scheuleac. In schimb, cei care se gaseau, dintr-un motiv sau altul, in vizita, au avut probleme serioase de sanatate. Acesta este si motivul pentru care nimeni nu mai calca pragul casei familiei, iar imobilul si-a capatat, pe drept cuvant, denumirea de “casa blestemata din varful dealului” sau chiar “casa fulgerelor”.

Domnul Victor Rares, specialist in studierea fulgerelor si a fulgerelor globulare sustine ca exista persoane care, desi lovite de fulgere, nu patesc nimic sau aproape nimic. Domnia sa nu poate explica fenomenul, dar il pune pe seama capriciilor naturii.

“Este la fel ca si flacara care coboara la mormintul Mintuitorului si care nu-I arde pe cei care o ating. Brobabil ca in zona in care loveste fulgerul – casa de care spuneatI – exista un anumit magnetism sau chiar o anumita incarcatura energetica ce are puterea de a izola efectul de fulger. Ca sa fiu mai pe intelesul tuturor, e ca si cand doi magnetI, pusi fata-n fata pe acelasi pol, se resping. In acest caz, se neutralizeaza reciproc. Fulgerul loveste, dar in clipa in care atinge solul, <celalalt magnet> il respinge. SI atunci oamenii lovitI de fulger si care se gasesc in zona aceea speciala, nu patesc mare lucru, asupra lor ajungind doar o mica cantitate energetica - pentru ca ceva ajunge - functie de puterea fulgerului respectiv. In urma impactului are loc un recul, ca sa-I spun asa. Acest recul loveste omul, dar voltajul este mult redus”. Din pacate, domnul Rares nu ne-a putut explica de ce acel recul nu-I afecteaza deloc pe membrii familiei Scheuleac. Domnia sa sustine ca ar fi vorba doar despre simple coincidente.

SI tot dumnealui are o explicatie logica despre faptul ca fulgerele lovesc cu preponderenta satele din vale. Spune ca solul pe care sunt ridicate casele ar fi compus din granituri care, in urma eroziunii si a miscarilor solului, s-au transformat in argile. “Sa va spun mai departe? Sa va intreb din ce se fac cei mai buni conductori electrici? Din argila. Ori in sol exista electricitate naturala. Fulgerele nu fac decat sa foloseasca solul ca pe un bun conductor. SI de aici la fenomenele relatate de dumneavoastra nu mai e decat un pas”.

In schimb, domnul Ovidiu Bruma, parapsiholog, crede ca detine explicatia fenomenului. Dumnealui afirma ca secretul este scris in genomul anumitor persoanelor respective. “Se stie deja ca AND-ul fiecarei persoane este unic si inregistreaza capacitatile individuale ale fiecaruia. In cazul pe care mi l-atI descris este clar ca avem de-a face cu o <scriere> a unor capacitatI de rezistenta la loviturile fulgerelor, transmisa in familie. Oricum, nu e vorba de o respingere a fulgerului, ci corpul respectiv functioneaza ca un conductor, lasind energia sa treaca mai departe, fara sa se opuna. Acesta e motivul pentru care acelor persoane nu li se intampla nimic, dar cei din jurul sunt afectatI”.

“Am crezut ca iadul s-a deschis si vrea sa ma inghita”

O relatare bizara are si domnul Ticu Radu. Dumnealui spune ca intr-o seara a mers pe deal ca sa le ceara socoteala celor de acolo pentru ca-I murise o vaca pe pasune, lovita de un fulger.

“Erau cu totii la masa. Tin minte si acum ca m-a frapat atmosfera din jurul mesei. Nimeni nu scotea un sunet. Mai mult, in capul mesei, desi erau puse tacimuri, nu statea nimeni. Doar langa piciorul scaunului era tolanit un caine imens, negru. Nu stiu de ce, dar in clipa in care am vazut cainele m-a cuprins un tremur nervos. O frica stranie pusese stapanire pe mine si nu o puteam controla de nici un fel. Domne, asa sa-mi ajute Dumnezeu dupa cum va spun eu adevarutl. O data s-a intors cainele ala spre mine si-am simtit ca nu ma mai pot misca. S-a ridicat si a venit spre geamul pe care ma uitam eu. M-a privit in ochi si atunci am inteles eu ca animalul ala era Diavolul. A deschis gura si a scos un urlet lugubru, a moarte. SI numai ce s-a pornit o ploaie deasa, cu fulgere si traznete. Da` ploua numai pe casa ceea si nu alminterea. Auzeam in jurul meu tipete neomenesti, de-am crezut ca iadul s-a deschis si vrea sa ma inghita. Apoi un fulger m-a lovit si am cazut la pamant. Cand mi-am revenit, cateva ore mai tirziu, eram pe pragul casei mele si singura dovada a faptului erau hainele mele ude”, si-a incheiat povestea nea Ticu.

Numai ca specialistii pe care i-am consultat, sunt de cu totul alta parere. Ei spun ca exista situatii in care frica autosugestionata poate bloca constientul unui om, acesta facand lucruri pe care nu si le mai aduce aminte ulterior. In plus, hainele ude sunt puse tot pe seama senzatiei de frica amplificate de legendele locale si de autosugestie.

Dincolo de epilog

Pentru a fi impacatI cu noi insine, ne-am adresat domnului Cornel Dumitriu, radiestezist si colaborator mai vechi al nostru. La rugamintale noastre dumnealui s-a deplasat cu o echipa pentru a efectua masuratori energetice. Chiar de la inceput, domnul Dimitriu a acuzat o stare de moleseala si o senzatie de proasta dispozitie. In plus, oricit s-ar fi straduit, ansa nu arata nimic.

“Daca n-as avea experienta, as spune ca aici, pe deal, nu exista nimic viu, vizibil sau invizibil. Ori asa ceva este impotriva legilor universale. Pana si ceva <mort> are energie, darmite un ditamai dealul plin cu padure si animale?!”.

Pentru dumnealui era o singura explicatie: ceva sau cineva bloca ansa.

Indiferent ce spun unii si altii, ceva se petrece pe dealul din Salistea Sadului. E greu de spus daca e ceva bun sau daca e ceva rau – parerole sunt subiective. Dar ceea ce se petrece e dincolo de logica umana si de puterea noastra de intelegere. SI daca nu intelegem, ce facem? Spunem ca nu exista?!...

Eliszar