Care este credinta mea?...

Daca lucrezi in armata sau politie ai dreptul sa alegi ce fond de pensii doresti.

Daca te intrebi cumva de ce scriu aceste randuri, am sa-ti raspund ca in primul rand pentru mine. Caci numai privind adanc in tine vei reusi sa-i vezi clar pe cei din jurul tau. Probleme si intrebari sunt pretutindeni dar nimeni nu-ti poate raspunde mai bine decat tu insuti. <Cauta si vei gasi>, <bate si ti se va deschide>. Cauta in tine si coboara-te in cele mai ascunse cotloane ale sufletului. Atunci, poate, vei intelege...

<Nu e nimic... si totusi e...>. Ma intreb care este intelesul acestei pilde. Daca un om are un televior si-l tine fara curent, nu va vedea niciodata vreun film.

Cine oare are dreptul sa afirme raspicat si fara teama ca ar gresi ceva. Orice. Raspunsul sta chiar in intrebare - zic eu, dar poate ca si eu ma insel: “Dati-mi un punct de sprijin si-am sa va ridic tot Universul...”

Cand totul e relativ si totul se sfasie, se rupe, atunci pacea adusa de credinta este inestimabila. Caci in insusi conceptul de a crede iti afli impacarea cu tine insuti si cu ceilalti.

Adanca degrevare de raspundere si totala incredere in ce au afirmat altii sunt, de cele mai multe ori, singurul liman si linistea cautata de oamenii care au obosit sa lupte. Dar pentru luptatorii tineri, plini de viata si de avant, calda imbratisare a unor dogme (fie ele crestine sau de orice fel), nu trebuie sa le aduca linistea finala, linistea cautata. Pana cand nu se stinge focul din voi cautati, de ce cautati sa-l reaprindeti?...

Pentru un om care gandeste rationalist, cea mai grea bariera o constituie intelegerea faptului ca acolo unde doresc eu sa ajung cu scrisul, gandirea clara si strict determinista nu ajuta. Scriu pentru voi, cei ce nu puteti accepta folosinta celor scrise, pentru ca voi veti avea cea mai mare nevoie de scriere. Continui prin a ma dezvalui pe mine insumi ca pe un caz deloc singular, dar care poate, are o anumita singularitate: aceea de a ma intreba si aceea de a hotari in numele meu insumi.strabatand carari nebanuite ale memoriei, ajung sa-mi leg amintirile intr-un mod cu totul si cu totul unitar. dar ce ma fac atunci cand, in marea uniformitate pe care doresc sa o creez se naste DEZORDINEa indusa de contradictiile primare?!

Eu cred...! Tu poate nu crezi, dar asta nu-ti da dreptul sa ma intorci pe mine din credinta mea, chiar daca tu crei intr-un sistem pe care-l numesti <mai valabil > decat al meu. Nici macar atunci nu ai dreptul sa-mi negi Crezul si Dumnezeul!

Filozofii si sisteme gnoseologice au fost dedicate studierii libertatii de a crede. Si totusi, acolo unde exista credinta, judecata logica nu are ce cauta. Cand ai spus <CRED>, ai spus <accept sistemul de axiome al credintei mele> Si atunci ai gasit punctul pe care sa te sprijini in drumul tau prin Univers>. Iar daca cel de langa tine are un punct de vedere diferit de al tau, de ce sa fi invidios pe punctul lui de spijin si sa incerci sa te sprijini si pe el?! Fiecare are drumul sau. Fiecare isi cara singur crucea. De ce sa ridici, chiar si din spirit umanitar, putin din povara de pe umarul celui de langa tine?!

Totdeauna m-am intrebat cum se impaca Vechiul si Noul Testament. Cum se poate impaca Dumnezeu Tatal cu Iisus. Cum sunt compatibile si cum se pun de acord intransigenta unui Dumnezeu rigid si indepartat de oameni cu iubirea si caldura generate de Iisus. Cum se pot impaca? Oare nu cumva acceptarea axiomelor te duce alaturi de a-ti oferi punctul de sprijin fara de care n-ai putea sa accepti niste contraziceri de forma si fond ce genereaza, in timp, alte contraziceri majore, care ar antrena distrugerea intregului esafodaj ridicat pe axiomele incriminate?

Eu personal cred ca exista lucruri ireconciliabile. Concepte care sunt condamnate sa se comporte inderizabil unele fata de altele. Iar daca intregul tau esafodaj valoric e cladit avand la baza fie si numai doua concepte de acest tip, cum ai putea opri prabusirea intregului? Renuntand la una din cele doua laturi? La amandoua? Cautand pe o a treia care sa le concilieze? Sau pur si simplu asteptand inevitabilul?

Ba, mai mult, daca aceste doua concepte, cu valoare egala, introduse ca axiome o data cu cuvantul <CRED> continua sa se bata cap in cap si tu nu vei ce poti face ca sa le desparti, atunci in tine tinde sa se nasca o natura duala care sa impace ambele pozitii. Iar daca in devoltarea logica conceptele se departeaza si mai mult, ducand la o adevarata sciziune in sistemul valoric interior, atunci te vei descoperi, dintr-o data, ca pe un om cu doua fete sau, mai precis, cu doua atitudini diferite - opuse chiar ... Si atunci... Iar daca in efortul tau de a deruta contradictia de a demola esafodajul si de a umple golul, se va interveni negativ din exterior, ei bine, atunci te vei simti cu adevarat un om fara Dumnezeu!

Noroc, veti zice, ca sistemele valorice actuale sunt bine gandite si pot fi prelucrate spre <ingurgitare> ca atare si fara teama de intoxicatii. Dar ce ne facem cu conceptele nou-aparute ce greveaza pe originea unei vechi credinte cum ar fi cea Crestin - ortodoxa, sau pe concepte noi de genul gandirii avansate? Totul ar ramane bine daca nu s-ar contraice cele ce sunt puse in consum, dar cine mai poate spune una ca asta azi?!

Tot ce am scris pana acum a fost o introducere sumara in ceea ce ar putea fi explicarea naturii interioare a unui Luptator Trigonic de tip nou, pe care prietenii l-au poreclit: ...

Si fiindca orice lucru are un sfarsit ce repreinta un nou inceput, va zic voua, cei ce aveti curajul sa porniti pe acest drum: Pace voua!...

Timpul s-a scurs si nu in favoarea celor ce scriu acum. De aceea, singura calauza in drumul pe caream pornit va fi memoria mea. Privind retrospectiv, ma ingrozesc la cate ar trebui sa scriu si la cate as putea uita din simpla nebagare de seama. Dar cum totul trebuie sa aiba un inceput, si eu voi incepe aici relatarea unei parti mici dintr-un anumit capitol al vietii mele - cel care mi-a schimbat drumul definitiv. Cei sceptici sa nu citeasca, pentru ca ceea ce urmeaza este doar pentru cei ce simt CHEMAREA...

Eliszar