Asa sa se faca!

O alta proorocire este prevazuta in vedenia din 10 iunie 1938 : "De n-au sa asculte toate cite ti le-am dat, voi ridica domn peste domn si imparat peste imparat si focul si nenorocirea vor veni peste voi."

Constructia minastirii Vladimiresti a fost facuta tot pe baza de vedenii dumnnezeesti. In vedenia din ziua de 21 august 1938, din mina Mintuitorului iese o lumina puternica care intra in pamant, spunindu-i:

"Aici sa fie altarul meu, aici sa ridicati o minastire in cinstea Maicii mele. sa fie un schit cit de sarac de maici dar numai de fecioare. aceasta minastire sa poarte numele maicii mele, ca daca n-ar fi fost maica mea sa se roage pentru voi de mult v-as fi pierdut!"

Desi saraca si orfana, la porunca Mintuitorului, tinara copila raspunde ferm:

"Da Doamne, se va face!" ... si s-a facut. A mers in toata tara timp de patru ani si a strins banut cu banut, vorbind oamenilor in acelasi timp despre vedeniile avute. Este extraordinar de interesant istoricul acestei sfintei minastiri. Citam integral dialogul Maicutei Veronica cu arhimandritul Ghimnazie, care i-a venit in vedenie si i-a vorbit:

"Sint arhimandritul Ghimnazie, staretul soborului de calugari de sus de pe dealul Gurgueta, unde stati voi. Eu cu 15 calugari greci, am venit din sfintul munte Athos in anul 1438, asezindu-ne la dorinta Maicii Domnului in Sudul Moldovei. Repede am facut o adevarata gradina de paradis unde se adunasera moldoveni, munteni si ardeleni pina la 98 de persoane. Cand am terminat lucrul Minastirii, in loc sa ne bucuram, cum o sa spuneti si voi, a trimis Stapinul holdei cruzi seceratori, pe turci, care ne-au ucis, jefuindu-ne agoniseala si odoarele bisericesti iar biserica in care putea intra peste 300 de oameni au umplut-o cu paie si i-a dat foc, raminind doar cenusa si ceva din ziduri. Pe mine m-au tinut legat silindu-ma sa privesc la toate sacrilegiile pentru ca, ei ziceau ca nu vreau sa le dau aur. Cand ardea biserica la care lucrasem 7 ani, m-am razvratit contra lui Dumnezeu, facandu-l mai neputincios decat turcii si deodata am vazut cerurile deschise si la capatul drumului o preafrumoasa biserica scaldata in lumina. La aceasta vedere am strigat sa fiu si eu luat si... gata, m-am vazut desprins de haina pamantului. Dupa ce am imbratisat-o si am sarutat-o, multumindu-i, am fost atras sa-Mi vad Stapinul si toate podoabele vesniciei care nu au nume dupa limba noastra pamanteana. Noi am vietuit aici 19 ani, voi o sa stati numai 16 ani. Martirajul soborului meu a fost rosu, martirajul soborului tau o sa fie alb si de durata lunga. Nu varsarea singelui te fixeaza in fericire ci cum te-a gasit chemarea din urma! Dintre voi, numai acelea care o sa duca fara cirtire, poate sa se urce mai sus si tu ai sa te razvratesti si ai sa-L faci crud pe Cel care v-a gonit din staul, dar drumul luminos te va face sa uiti ce a fost frumos si dulce la voi. Dupa voi nu o sa ramina cenusa, dar o sa se foloseasca de munca voastra fiinte straine de dorurile voastre!"

- Parinte, proorociti grozavii, care-mi opresc respiratia. Cum oare, asa sa fie? Nu, refuz sa cred! -Fara voia noastra se fac niste lucruri, care au scopuri inalte si necunoscute. Peste voi nu vin turcii cum au venit peste noi, dar se strecoara neintelegeri si calcari de legi, ca sa se implineasca ceea ce-i hotarit prin legile divine. -Parinte, dar legile divine sint drepte! Cum o sa ne lase sa gresim? Nu, nu se poate!...

-Doamne, dar eu nu vreau sa te tulbur, ci vreau sa spun ca mereu sintem impreuna aceste doua soboare, care au menirea de modeste pepiniere! -Parinte, nu stiu ce am, dar nu prea va inteleg. Parca ati fi din alta lume! Eu am aflat de la tetea Ionita - tata mamei mele - , ca pe acest deal al Gurguetei pe cand era el mic, venea cu tata lui special sa sarute gardul care era din niste plante, luind citeva frunze si ziceau ca-i gardul sfint al minastirii. Oare sinteti din acel sobor?

-Stii ceva maicuta, eu te rog, de vrei, sa-mi dai mie pe fratele Damian, ca desi a fost om cu familie, a intrecut cu viata lui curata pe preotii ce-i ai in minastire. Ce zici, asa este? -Nu sint in masura sa dramuiesc, parinte nici cele bune nici cele rele a nimanui. De vreti sa luati pe mos Damian, n-am nimic impotriva.

-De fapt vara viitoare, numai de gradina n-o sa le arda bietelor surori. Sa nu le spui nimic ca sa nu faci panica. In asfintitul soarelui, azi, il iau pe fratele Damian si-ai sa vezi gardul viu despre care mi-ai vorbit, dar nu acum, ci miine dimineata dupa ce te vei odihni. Acum mergi la minastire ca o sa incepeti slujba privegherii, ca miine e sarbatoarea "Schimbarea la fata". Fii binecuvintata si-o sa am grija sa-ti adorm toate frazele care nu sint ziditoare pentru cei carora o sa le faci cunoscut, numai ca vor fi foarte tirziu, dar noi si proaspete pentru fratia ta si toti acei care merg pe acelasi drum, nu in aceeasi uniforma. Calatoria buna conteaza, nu forma exterioara. Ai sa te convingi pe parcursul anilor... Hai, plecati, sau nu va indurati sa rupem discutiile? Eu sint insa grabit, ca trebuie sa merg in VII, apoi sa-mi primesc misiunea pentru fratele Damian. Dar de ce ti-oi fi spunind de VII si misiune, ca doar nu cunosti inca?!... Ai mare noroc de firea ambitioasa. S-o folosesti! Iar vorbesc ce nu trebuie - dar am zis asta, ca sa te intorci de unde te-ai desprins. Si asta ti-i straina, dar stiu ca te lasi condusa de ceea ce simti ca trebuie si nu trebuie sa faci. Nu-ti apartine, cred ca esti convinsa de aceasta, nu? Gata! Ma retrag!..."

S-a dar dupa o tufa care era crescuta din malul piriului Geru si atit eu cit si mos Damian, nu l-am mai vazut. Ne uitam unul la altul fara cuvinte. Lucratoarele surori si maici care ne-au privit, unele dintre ele auzise o conversatie straina de limba noastra si se mirau cit de bine poate vorbi sefa lor. Altele nu auzise si nu vazuse nimic, zicand ca nu le intereseaza. Unele au vazut o statuie de om dar il acoperea acea tufa in dreptul careia statea parintele grec. M-am intors acasa. A inceput privegherea. In timpul slujbei, parca simteam ca ma trezesc dintr-un somn si-mi aduc aminte de un vis frumos. Toata noaptea am depanat cu ea conversatiile de la gradina. Aici le prindeam, aici le scapam.

Dimineata am chemat la mine pe maica Paraschiva care era sefa gradinii de zarzavat, spunindu-i ca am visat ceva despre mos Damian si sa mai ia cu dinsa citeva surori sa mearga la gradina, sa vada ce este acolo. Dupa o ora s-au intors tot intr-o fuga spunindu-mi:

-Maicuta, mos Damian sta pe banca cu mincarea cum i-am lasat-o in farfurie: salata de vinete cu ardei copti, cana cu apa si piinea neatinse, iar el ca un Voda sta drept cu miinile pe genunchi, de parca ride la cineva, dar e mort! Abia atunci m-am trezit de-a binelea. Parintele Ghimnazie era cu adevarat un sfint venit din alta lume, spunindu-mi cite ceva, pregatindu-ma, iar prin plecarea lui mos Damian, m-a convins pe mine de valabilitatea celor spuse de sfintia lui. L-am ingropat cu cinste pe mos Damian, iar cele spuse de parintele Ghimnazie s-au implinit pe parcursul anilor.

Eliszar