A patruns intr-o lume paralela

A patruns intr-o lume paralela

Multe si de neinteles sunt minunile savirsite de Dumnezeu. Uneori prin intermediul ingerilor sai, alteori prin intermediul oamenilor simpli, al unor straini pe care nu i-ai vazut niciodata si pe care nici nu ii vei mai vedea. Cu toate astea, Dumnezeu e mereu prezent intre oameni, intre cei pentru care si-a sacrificat propriul Fiu, ajutindu-i prin puterea Sa nemarginita. Cum ii recunoastem pe trimisii Lui? Nu o sa-i recunoastem niciodata. Vom simti doar actiunile lor. Iar apoi, la final, vom intra din cand in cand in cite o biserica, sa ne rugam pentru noi si linistea noastra sufleteasca.

Anul trecut, in ultima saptamana a lui iunie, chiar pe 23, Petrescu Cezar era cu 5 prieteni foarte buni in Muntii Fagaras. Facusera o ascensiune de 2 zile in Piatra Craiului si acum, cu ultimii bani si ultimele resurse fizice, incercau sa escaladeze Fagarasul. Pentru cine nu este om de munte, Muntii Fagarasului sunt un obstacol greu de trecut, pe alocuri chiar imposibil, din cauza gradului de dificultate al pantelor si din cauza apei care este atat de greu de gasit aici. Prima zi a fost una aproape foarte buna pentru cei 6. Nu s-a intamplat nimic in afara unei mici ploi care i-a deranjat seara, timp de vreo 20 de minute. A doua zi insa, desi prima parte, pana in prinz, soarele a stralucit, deodata, fara vreun avertisment in prealabil, nori negri s-au strins pe cer si a inceput o ploaie rece si deasa.

“Nu se mai vedea nimic in jur. De corturi nici nu se punea problema pe o astfel de vreme. Le-ar fi zburat prima viitura si cine stie ce am fi putut sa patim.”

La un moment dat, mergind practic la intamplare, pentru ca drumul se pierduse sub ape, au dat de o stina micuta. Au intrat inauntru si au fost intimpanati de doi baietandri, care nu pareau sa aiba mai mult de 12 – 13 ani. Dupa ce s-au schimbat de hainele ude si au mai pus citeva lemne pe foc, cei 6 baieti si-au scos de mincare din rucsaci si s-au ospatat. Apoi au luat fiecare cite o gura de palinca sa se incalzeasca si s-au dus la culcare. In seara respectiva domnul Petrescu a avut un vis ciudat. A visat tot ceea ce s-a intamplat in ziua respectiva, pana in momentul in care toti s-au culcat. In vis, unul dintre baietii de la stina venise si-l trezise.

"Atunci m-am trezit. Nu mai stiam ce e vis si ce e realitate. M-am ridicat si m-am dus in camera alaturata, unde am gasit cele doua gazde. Dar aveam impresia ca nu ma vad, iar eu nu puteam scoate nici un sunet. Ii auzeam cum vorbeau intre ei: <Ioane, iar o sa se supere Stapanul pe tine. Stii ca oamenii isi au soarta lor si nu trebuie sa ne amestecam. Nu trebuia sa chemi ploaia... Stiu Laurentie, dar mi-e mila de mama astui baiat. Ca si asa nu mai are zile multe, macar sa le aibe linistite, sa-ti aibe copilul langa ea, sa-i mai aline suferinta... Dar ce s-a intamplat, Botezatorule? De ce trebuie sa moara?... Dumnezeu, in intelepciunea Sa o va chema la El, binecuvintat fie in veci numele lui... Dar nu o poate ajuta nimeni, Botezatorule?... Nimeni Laurentie. Poate doar Maica Precista, ca ea a suferit mult pentru Fiul sau>. Apoi, ca si cum abia ma vedeau, cei doi s-au intors spre mine si m-au privit. Dar eu tot nu puteam sa scot nici o vorba, ci numai asa, simteam un somn mare. M-am dus inapoi si m-am culcat.”

Cand s-au trezit a doua zi, cei doi ciobani plecasera de mult. Cezar nu a povestit nimic prietenilor sai, de teama ca il vor lua in ris. Si totul ar i fost uitat, daca la mai putin de o luna mama lui Cezar nu s-ar fi imbolnavit grav. Radiografiile au aratat o tumoare maligna pe creier, iar medicii nu i-au mai dat nici o sansa. Nimeni nu avea curajul sa o opereze iar verdictul era clar: in mai putin de 6 luni tumoarea urma sa evolueze atat de mult incat sa cuprinda tot creierul. Treptat femeia si-ar fi pierdut toate simturile si ar fi damblagit, cum se spune in popor. Atunci Cezar si-a adus aminte de visul sau si a mers la Cernica, la parintele Argatu sa-i talmaceasca intamplarea.

“Atunci m-a sfatuit parintele sa merg la Manastirea Pasarea si sa ma rog la Maica Domnului. Timp de 9 saptamani, in fiecare zi de miercuri si de vineri, am mers la Pasarea, am tinut post si am dat acatiste"...

La urmatorul control tumoarea mamei sale stagnase iar in 6 luni disparuse cu totul. Medicii nu i-au putut explica niciodata regresia, dar Cezar e convins ca in noaptea aceea, pe Fagaras, Dumnezeu si-a aratat puterea si iubirea de oameni.

Eliszar